Identificarea dactiloscopică și desenele papilare

Desenele papilare

Din uriașa varietate de urme, de cele mai multe ori, pentru urmărirea și descoperirea infractorului sunt folosite urmele de mâini, și aceasta deoarece în timpul săvârșirii infracțiunii este greu să se evite atingerea cu mâinile a obiectelor. În mod obișnuit, mâna vine în contact cu obiectele prin suprafața palmară. Cu acest prilej, este posibil ca atingerea să se facă cu întreaga suprafață a palmei, însă în cazurile cele mai frecvente rămâne numai urma unei oarecare părți a acesteia. De cele mai multe ori, urmele sunt create de vârful degetelor, și anume de falangete. Urma palmară este întâlnită foarte rar și mai mult în situațiile în care infractorul a fost nevoit să se sprijine în palma mâinii. Chiar și în aceste cazuri, din întreaga regiune palmară propriu-zisă se imprimă regiunea tenară (situată între baza degetului mare și centrul palmei) sau hipotenară (situată în partea cubitală a palmei).

După cum precizam anterior, urmele de mâini se creează în momentul atingerii cu degetele sau cu suprafața palmei a obiectelor din mediul înconjurător. Dacă obiectele cu care mâna vine în contact au o suprafață netedă, urmele de mâini se formează indiferent de existența sau inexistența, pe suprafața obiectului primitor a palmei ori a degetelor, a unor substanțe străine, ca praf, noroi, sânge, cerneală, grăsimi etc. Formarea urmelor de mâini se explică prin existența permanentă pe suprafața palmei și a degetelor a secrețiilor de transpirație ori grăsime (substanță formată din compuși organici și anorganici), care nu se evaporă prin trecerea timpului și care determină formarea impresiunii sale pe obiect, adică formează substratul urmei de suprafață.

Urmele degetelor descoperite la locul faptei poartă denumirea de urme de deget, cele luate experimental se numesc impresiuni digitale, iar fotografiile desenului papilar supus examinării poartă denumirea de dactilograme. Identificarea persoanelor după urmele de mâini se bazează pe varietatea desenului papilar de pe partea anterioară a palmei și a degetelor, ce se prezintă sub formă de ridicături și adâncituri. Ridicăturile acestui desen, sub formă de creste paralele, se numesc linii sau creste papilare, iar adânciturile, șanțuri interpapilare. Crestele papilare reproduc șirul paralel al papilelor dermei, iar pe coama crestelor papilare se găsesc orificiile sudoripare (porii), asigurând umezirea și flexibilitatea permanentă a pielii. Transpirația continuă de pe suprafața palmelor determină formarea urmelor de suprafață latente ale acestora, pe toate obiectele cu anumită structură cu care vin în contact. Materiile grase depuse odată cu sudoarea în urmele lăsate de mâini sunt luate de pe celelalte părți ale corpului sau de pe diferitele obiecte manipulate.

Cercetările întreprinse o lungă perioadă de timp asupra caracteristicilor desenelor papilare și a utilității lor în identificarea persoanelor au pus bazele unei ramuri importante a științei criminalistice, cunoscută sub denumirea de dactiloscopie. Termenul de dactiloscopie derivă din cuvintele grecești dactilos = „deget” și scopia = „prin care se poate privi, cerceta”. Dactiloscopia poate fi definită ca fiind acea ramură a Criminalisticii care se ocupă cu examinarea (studiul) și clasificarea desenelor papilare, în vederea identificării persoanei și a prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Bazele dactiloscopiei în tara noastră au fost puse de medicul legist Andrei Ionescu, activitatea sa fiind continuată de dr. Valentin Sava, care a condus Serviciul de identificare judiciară al Ministerului de Justiție după anul 1925.

Proprietățile desenului papilar

Cercetarea cu atenție a părții interioare a palmei permite să se observe o multitudine de ridicături liniare foarte mici, asemănătoare unor creste. Acestea sunt despărțite de niște șănțulețe la fel de mici. Fără a se intersecta, crestele formează linii mai mult sau mai puțin drepte; alteori se curbează formând un desen complicat. Ridicăturile descrise - crestele - se numesc linii papilare. Sunt denumite astfel de la cuvântul latin papilla. Denumirea de linii papilare a acestora se explică prin faptul că structura lor depinde de alte formațiuni - papile - situate în stratul de profunzime al pielii sub liniile papilare și în care se află terminațiile nervilor. Rândurilor de papile de sub piele le corespund rândurile de linii papilare de pe suprafața acesteia.

Deoarece papilele (de a căror dispunere depinde conformația liniilor papilare) sunt așezate în stratul de profunzime al pielii, în cazurile de rănire ușoară prin care nu se afectează integritatea papilelor, liniile papilare se regenerează în forma lor anterioară. Celulele stratului superior cornos se turtesc, mor și sunt înlocuite de altele noi. Această înlocuire nu atrage însă după sine și schimbarea liniilor papilare. Numai distrugerea papilelor atrage după sine formarea unor cicatrici de țesut conjunctiv la suprafața pielii, care nu mai prezintă niciun fel de linii papilare.

Unicitatea desenului papilar

Unicitatea desenului papilar trebuie înțeleasă în sensul că fiecare deget, fiecare suprafață palmară a omului are desenul său propriu. Astfel, nu se întâlnesc două degete care să aibă același desen papilar sub aspectul trăsăturilor de detaliu. Desenele papilare se deosebesc între ele prin formă și prin detalii caracteristice, al căror număr și varietate fac practic imposibilă întâlnirea a două amprente identice. Pornindu-se de la un număr

de doar 4 (patru) caracteristici, s-a stabilit că posibilitatea repetării a două desene papilare cu aceleași puncte coincidente ar exista teoretic numai la 64 milioane de amprente. Dacă numărul detaliilor caracteristice se mărește, rezultatul calculului ajunge la cifre astronomice.

Longevitatea

Longevitatea desenului papilar constă în faptul că el se formează înainte de naștere, definitivat în luna a șasea din faza intrauterină a fătului, și continuă să existe chiar și după moarte, până la descompunerea pielii în procesul putrefacției.

Fixitatea (stabilitatea) desenului papilar

Fixitatea (stabilitatea) desenului papilar se caracterizează prin menținerea trăsăturilor inițiale, fără nicio schimbare, de-a lungul întregii existențe, suferind modificări numai în dimensiuni prin creșterea mâinilor și a degetelor (fără influență asupra caracteristicilor crestelor papilare). In schimb, forma și construcția specifică a crestelor papilare au o stabilitate absolută, morfologia acestora neînregistrând niciun fel de modificări.

Inalterabilitatea

Inalterabilitatea desenului papilar se manifestă prin aceea că, de-a lungul vieții, el nu poate fi șters, modificat pe cale fizică sau chimică, dacă prin procedeul aplicat nu este distrus și stratul dermic, în care se află papilele. Numai rănile adânci, care afectează în adâncime stratul dermic, distrugând papilele, precum și unele boli, de tipul leprei, pot duce la alterarea involuntară a desenului. Cercetările întreprinse de specialiști, dintre care unii au executat experimente pe propriile amprente digitale, au demonstrat că nici arderea cu fierul încins, cu ulei sau apă fierbinte nu este capabilă să distrugă amprentele.

Clasificarea desenului papilar

Desenele papilare sunt caracterizate prin forme variate. Din această cauză s-a impus împărțirea lor pe categorii, grupe sau tipuri, clasificare determinată de necesitatea realizării unui sistem simplu și eficace de înregistrare în vederea identificării lor ulterioare.

Regiunea anatomică a corpului

Primul criteriu îl reprezintă regiunea anatomică a corpului pe care o ocupă:

Suprafața palmei

Suprafața palmei este împărțită în:

- regiunea digitală, care cuprinde falangetele (pornesc de la vârful degetului și se întind până la primul șanț floxoral), falangi-nele (cuprinse între primul și al doilea șanț flexoral) și falangele (aflate între cel de-al doilea șanț flexoral și baza degetului);

- regiunea digito-palmară, situată imediat sub falange;

- regiunea tenară, ce se află între baza degetului mare și centrul palmei;

- regiunea hipotenară, situată în partea cubitală a palmei.

Desenul papilar de pe suprafața palmei poate fi utilizat la identificarea persoanei, dar clasificarea, după anumite criterii, este făcută numai desenului papilar de pe ultimele falange ale degetelor, denumite falangete.

Desenele papilare digitale

Desenele papilare digitale se formează pe falangetă, falan-gină și falangă. Regiunea falangetelor (pornește de la vârful degetului și se întinde până la primul șanț floxoral), care este, de altfel, cea mai importantă din punctul de vedere al înregistrării și al identificării dactiloscopice, se împarte, la rândul ei, în mai multe zone, și anume:

- zona centrală sau nucleară, formată din liniile desenului central, în formă de cercuri, arcuri, spirale, lațuri etc., constituind partea cea mai importantă din punctul de vedere al identificării dactiloscopice;

- zona marginală sau exterioară, formată din creste papilare în formă de arcuri care iau forma conturului falangetei, zonă situată pe marginea desenului papilar și a impresiuni! digitale, care se întinde până sub unghia degetului;

- zona bazală, formată din linii drepte sau curbate convex la centrul desenului (creste aproape paralele), situată între desenul central și cuta interfalangică.

Zona marginală și zona bazală formează împreună zona cadru a desenului papilar al falangetei. În locurile în care se întâlnesc cele trei zone ale desenului papilar al falangetelor se formează o figură geometrică triunghiulară, numită „deltă”, după asemănarea cu această literă din alfabetul grecesc.

Când crestele marginale, denumite limitante, ale zonelor bazală și marginală se contopesc și continuă într-o singură creastă, delta se numește neagră, iar când crestele marginale nu se unesc imediat la locul de întâlnire a celor trei sisteme de linii, ci își continuă desfășurarea paralel una față de alta, desenul format poartă denumirea de deltă albă. La deltele negre, punctul deltic este socotit locul de contopire a celor două creste, pe când la deltele albe punctul deltic este chiar centrul deltei respective, unde de multe ori se află un punct papilar sau fragment de creastă.

Luându-se delta drept criteriu de clasificare a dactilogramelor, în funcție de lipsa, existența, poziția și numărul deltelor, dactilogramele sunt împărțite în: adeltice, dextrodeltice, sinistrodeltice, bideltice, trideltice, quatredeltice și excepționale (amorfe).

Forma desenului din zona centrală și poziția și numărul deltelor

Astfel, al doilea criteriu, raportat și la cel de mai sus, este impus de forma desenului din zona centrală și de poziția și numărul deltelor, după cum urmează:

- desenele adeltice (de tip arc), după cum arată și denumirea, nu au delte. Desenul lor papilar se prezintă sub formă de creste ce străbat partea anterioară a falangetei, aproape paralel cu șanțul flexoral, descriind o undă ușoară sau alteori mai pronunțată în regiunea centrală, conturându-se, spre vârful degetului, până sub unghie. Deși adelticele nu au nicio deltă, se întâlnesc totuși caracteristici după care se subclasifică în mai multe grupe, fapt ce ușurează mult procesul de identificare și înregistrare dactilo-scopică. Astfel, după anumite caracteristici de grup, adelticele se subclasifică în: simple, piniforme, cu confluență dreapta, cu confluență stânga, cu laț (buclă) dreapta, cu laț (buclă) stânga, cu două lațuri (bucle) opuse, cu început de spirală;

- desene monodeltice (de tip laț), în care zona centrală are efectiv forma unui laț pornind din dreapta sau din stânga desenului. Desenul în formă de lat este format din trei fascicule de linii papilare. Una dintre acestea se află în mijlocul falangetei. Acest fascicul de linii papilare pornește de la o extremitate a falangetei, se curbează sub formă de laț în centrul acesteia și apoi se întoarce spre aceeași extremitate. Desenele dextrodeltice au o singură deltă, în partea dreaptă a desenului papilar. Delta, la aceste dactilograme, se formează la locul de întâlnire, în partea dreaptă, a trei sisteme de creste papilare. Desenele sinistro-deltice, sub aspect general, se aseamănă mult cu dextrodelti-cele. Deosebirea dintre acestea constă numai în poziția opusă a deltei. Sinistrodelticele au delta în stânga dactilogramei;

- desenele bideltice (de tip cerc) au desenul papilar de așa natură încât se formează, în partea dreaptă și stângă, câte o deltă. Desenele bideltice se divid în următoarele tipuri: circular, spirală, ovoidal, rachetă de tenis, lațuri gemene, buzunar, bidel-tic neregulat. Cel mai des întâlnite, desenele în formă de spirală sunt formate din trei fascicule de linii papilare. Două dintre aceste fascicule alcătuiesc zona marginală (limitantă). Un fascicul trece pe deasupra, iar celălalt, pe dedesubtul zonei centrale. Spre deosebire însă de desenul în formă de laț, aceste fascicule se bifurcă la o extremitate a falangetei pentru a se uni din nou la cealaltă extremitate, formând o a doua deltă (bideltice), în zona centrală;

- desene polideltice sau de tip combinat, majoritatea prezentând trei delte (trideltice) și foarte rar patru delte (quatredeltice);

- desenele excepționale (amorfe) cuprind toate desenele papilare care nu pot fi incluse în tipurile precedente. Acestea pot fi de tipul simian (specific maimuțelor), danteliform (creste papilare orientate perpendicular pe șanțul flexoral) și nedefinite.

Detaliile caracteristice ale desenului papilar

Liniile papilare alcătuiesc microrelieful pielii. Din această cauză, ele pot fi folosite în scopul identificării persoanei după o urmă lăsată de mână. Pentru a se trage concluzia că urma de mână a fost lăsată de o anumită persoană cu prilejul identificării, trebuie însă să se aibă în vedere că nu este suficient ca desenele papilare să coincidă sub aspectul conformației generale. În cazul în care se constată că desenele papilare coincid ca tip modelului desenului papilar, precum și din punctul de vedere al direcției fasciculelor de linii papilare și al formei lor generale, toate aceste coincidențe nu pot constitui decât indicii ale asemănării de gen. Pentru stabilirea identității, este necesară coincidența detaliilor liniilor papilare.

Pentru a fi luate în considerare, în procesul de identificare a persoanei, aceste detalii caracteristice trebuie să coincidă în cadrul dactilogramelor comparate atât ca formă, cât și ca poziție relativă în ansamblul desenului papilar respectiv. Potrivit teoriei și practicii criminalistice dactiloscopice, atât din țara noastră, cât și din străinătate, au fost stabilite un număr de aproximativ 20 de tipuri de detalii. Determinarea acestora se face pe amprentă în sensul acelor ceasornicului, începutul fiind socotit în stânga jos. Aceste detalii caracteristice, care stau la baza identificării persoanei după desenele papilare, sunt următoarele:

- capăt de creastă papilară, care poate fi socotit, în mod convențional, început sau sfârșit de creastă papilară, după cum se găsește în partea stângă a dactilogramei (când se socotește început de creastă) sau în partea dreaptă (când se socotește sfârșit de creastă papilară);

- bifurcarea (creastă papilară despicată în două creste) este socotită caracteristica de structură a devierii unui capăt de creastă papilară;

- trifurcarea este caracteristica de structură care constă în desfacerea în trei brațe a unui capăt de creastă papilară;

- contopire simplă și contopire triplă (caracteristica de unire a două creste papilare) reprezintă reversul celor două situații anterioare;

- întreruperea este socotită o discontinuitate a crestei papilare (o porțiune de cca. 2 mm), dar cu păstrarea aceluiași sens de direcție;

- alternarea constă într-o trecere a unei linii papilare printre crestele deviate;

- fragment de creastă papilară este socotită o creastă papilară scurtă, de cel mult 2-3 mm între două creste papilare lungi;

- butonieră este socotită o dedublare a unei creste papilare având o formă alungită;

- inelul se formează prin despicarea unei creste și revenirea, după o scurtă pauză, a părților despicate. Inelele pot fi mediane sau laterale, diferențiindu-se după cum sunt pe stânga sau pe dreapta crestei papilare;

- devierea constă în abaterea de la direcția inițială a sfârșitului de creastă, fiind continuată de o creastă cu început tot deviat în comparație cu sensul desfășurării sale;

- intersecția a două creste papilare reprezintă detaliul format prin tăierea unei creste papilare de către o altă creastă;

- cârligul (creastă papilară aderentă) este o desprindere dintr-o creastă papilară a unei linii atât de scurte, încât nu formează o bifurcare sau o confluență și nici nu se unește cu creasta imediat alăturată;

- anastomoza este o creastă papilară scurtă ce leagă două creste papilare învecinate sub forma unui podeț;

- insulă este socotit detaliul format dintr-un desen punctiform așezat de-a lungul unei creste papilare, între două creste papilare paralele sau în interiorul unei delte. Când este izolat se numește punct papilar, iar când sunt mai multe, se numesc insule (formarea lor se datorează existenței unor pori izolați);

- reîntoarcere este socotit detaliul în formă de laț, prin reîntoarcerea unei creste papilare față de direcția ei;

- creastă punctiformă, când linia papilară este formată din puncte.

Într-o dactilogramă completă de pe falangetă sunt între 150 și 200 de asemenea detalii. Detaliile caracteristice ale desenelor papilare nu au toate aceeași valoare identificatorie, prin faptul că unele dintre acestea au forme invariabile și se întâlnesc frecvent la foarte multe persoane, pe când altele prezintă o serie de variații specifice și se întâlnesc mult mai rar. Astfel, un capăt de creastă papilară, o contopire, o insulă, o întrerupere, se întâlnesc mult mai frecvent decât o anastomoză, o revenire, o trifurcație, o deviere etc. Când se descoperă detalii mai rare, identitatea poate fi stabilită și printr-un număr de coincidențe chiar sub zece.

Poroscopia și crestoscopia

Atât poroscopia, cât și crestoscopia sunt ramuri ale dactilo-scopiei. Poroscopia se ocupă cu studiul morfologic și funcțional al porilor (orificiile glandelor sudoripare aflate în palma mâinilor), în măsura în care construcția acestora interesează criminalistica, adică sub aspectul formării urmelor și al metodelor de examinare a lor. Dacă mărim crestele papilare în mod suficient, acestea nu mai apar ca fiind linii continue, ci în forme întrerupte, datorită porilor care le formează. Numărul porilor existenți pe un milimetru din lungimea crestei papilare variază între 9 și 18. Porii au forme și dimensiuni foarte variate, determinând, în ultima analiză forma complexă a desenului papilar.

Crestoscopia se ocupă cu studiul marginilor crestelor papilare, analizate nu ca forma unui desen papilar, ci propriu-zis ca formă a crestei papilare. Conformația diferențiată a marginilor crestelor este dată, de asemenea, de forma porilor. Porii, așezați pe crestele papilare, sunt foarte numeroși, dispuși la distanțe variate, de dimensiuni felurite și cu forme proprii, și ei pot fi utilizați la identificarea degetului care a lăsat urma.

Poroscopia și crestoscopia se aplică în cercetarea urmelor de mâini alături de dactiloscopie ori de câte ori impresiunile crestelor papilare sunt prea fragmentare pentru a cuprinde suficiente elemente de identificare dactiloscopică. În aceste cazuri, identificarea este posibilă prin examinarea formei porilor și a marginilor crestelor papilare, mai bine redate de urmă. Acest gen de examinare este însă destul de laborios, implicând folosirea nu numai a aparatelor optice de mărit, ci, în special, a unor metode mai complexe, mai fine, de revelare a urmei. Astfel, urma de mâini se va ridica în condiții speciale, se va mări prin microfotografie de 80-100 de ori și expertiza dactiloscopică va fi completată și cu datele poroscopiei.

De asemenea, pielea palmei și a degetelor prezintă o serie de adâncituri foarte vizibile, denumite linii de flexiune Acestea se găsesc în locurile unde țesuturile moi formează cute în timpul îndoirii degetelor și a mâinii. Numărul liniilor de flexiune, lungimea și forma curburilor diferă. În afara liniilor de flexiune, pe piele se mai formează încrețituri, adesea foarte mici, insesizabile.