Urmele de mâini în criminalistică și cercetarea lor la fața locului

Formarea urmelor de mâini

Urma papilară, indiferent că este a degetelor, a palmei sau a întregii mâini, se formează prin contactul direct al acesteia fie cu o suprafață, fie cu un obiect oarecare. În funcție de modul de formare, ele se pot prezenta astfel:

- urme de mâini statice sau dinamice. Din numeroasele urme de mâini lăsate la locul faptei de către infractor interesează, în primul rând, urmele statice, care reproduc în mai bune condiții construcția exterioară a microreliefului palmei și care pot servi la o identificare individuală. Dintre urmele statice, cele de suprafață și latente au o valoare identificatorie mai mare, căci reproduc în cele mai bune condiții microrelieful pielii. Astfel, pentru identificare, sunt proprii numai imprimările mâinii formate în urmele statice. În urmele dinamice, create prin alunecarea palmei pe obiect, nu se imprimă nici liniile papilare, nici relieful mai mare al părții interioare a palmei, datorită faptului că pielea este moale și elastică. În practică, asemenea urme se numesc „mânjiri”. Nu trebuie neglijat faptul că, în cazul urmelor dinamice, examinarea va avea în vedere și materiile care au participat la crearea acestora;

- urme de suprafață sau de adâncime, în funcție de plasticitatea suportului primitor de urmă. În contact cu obiectele, mâna poate crea atât urme de suprafață, cât și de adâncime. Totuși urma de adâncime se întâlnește rar. Pielea fiind elastică, poate crea o asemenea urmă numai pe substanțele foarte moi, a căror plasticitate este foarte mare.

Urmele de mâini, de suprafață, se pot prezenta ca urme de stratificare și de destratificare. Urmele formate prin stratificare sunt rezultatul depunerii pe obiectele cu care mâna vine în contact a unui strat din substanță aflată pe acestea. Aceste urme pot fi vizibile sau invizibile (latente), după cum substanța depusă este în contrast de culoare cu suprafața de fond sau are aceeași culoare cu aceasta ori este transparentă. Urmele de suprafață, formate prin stratificare, în contrast de culoare cu obiectul primitor, sunt utile cercetării criminalistice dacă se află pe obiecte cu suprafața netedă. În caz contrar, ajută doar la stabilirea modului și procesului comiterii infracțiunii.

Urmele de destratificare se formează prin ridicarea cu mâna a unei părți din stratul lichid sau pulverulent ce acoperă suprafața obiectului purtător de urmă. Urma formată prin destratificare va crea o imagine inversă impresiunii digitale formată prin stratificare, datorită faptului că locurile rămase libere prin ridicarea substanței superficiale de către crestele papilare vor crea impresiunea de gol, iar substanța rămasă neridicată, indicând forma desenelor papilare, în realitate corespunde șănțulețelor intermediare. Urmele de suprafață, create prin destratificare, se pot întâlni pe obiecte acoperite cu praf sau cu o substanță semi-vâscoasă.

Mâinile infractorului pot să formeze și o serie de urme de adâncime, care pot fi mult mai ușor de descoperit decât urmele latente de suprafață, dar prezintă o mai mică valoare în identificarea infractorului. Formarea urmelor de adâncime are loc când mâinile infractorului au venit în contact cu diferite corpuri plastice, care se deformează sub acțiunea atingerii cu mâna și păstrează un anumit timp această deformare. Aceste substanțe sunt: argila, chitul proaspăt, ceara încălzită, săpunul umed, plastilina, vopseaua neuscată suficient, untul, ciocolata etc., dar și substanțe pulverulente de granulație foarte fină, ca făina de grâu, pudra de talc etc. Aceste urme trebuie marcate și acoperite imediat ce au fost descoperite sau se vor depune în locuri ferite de căldură și umiditate sau de alți factori care ar putea acționa asupra materialului purtător de urmă;

- urme de mâini vizibile sau latente, întâlnite, de regulă, la urmele de suprafață formate prin stratificare. Urmele de mâini latente, contrar aparențelor, sunt în marea majoritate a cazurilor de o calitate mai bună decât urmele vizibile. Explicația constă în aceea că urmele latente se formează prin depunerea unui strat foarte subțire de substanță, capabilă să redea cu fidelitate detaliile caracteristice ale crestelor papilare și chiar ale porilor.

Urmele vizibile se formează, în mod obișnuit, prin depunerea de pe mâinile infractorului a unui strat de sânge, vopsea, cenușă, funingine etc. cu condiția ca obiectul pe care s-a format urma să nu aibă aceeași culoare. Urmele invizibile sau foarte puțin vizibile (latente) sunt formate prin depunerea unui strat de sudoare, sudoare și grăsime, a unui strat de sânge extrem de subțire sau a unor substanțe lichide sau solide de aceeași culoare cu fondul. Uneori sunt mai greu de examinat deoarece substanța care participă la formarea lor pătrunde în șanțurile papilare, împiedicând astfel reproducerea exactă a reliefului papilar.

Urmele latente sunt și ele într-o oarecare măsură vizibile, dar numai foarte rar; în mod obișnuit pentru a fi văzute, trebuie privite sub un anumit unghi și în anumite condiții de iluminare. Urmele de suprafață latente pot fi descoperite pe obiecte cu suprafață netedă, indiferent de culoarea acestora. Întrucât nu se văd ușor cu ochiul liber, infractorul nu le observă și astfel nu le poate distruge ulterior. De aceea, la fața locului nu se atinge niciun obiect înainte de a fi examinat cu deosebită atenție, utilizând mijloace recomandate de criminalistică.

Descoperirea urmelor de mâini

Descoperirea, la locul infracțiunii, a urmelor de mâini de adâncime, precum și a celor de suprafață, produse de lichide și prafuri colorate, nu prezintă dificultăți deosebite. Pentru aceasta, este necesar să se cerceteze minuțios și succesiv obiectele înconjurătoare. Situația este cu totul diferită în cazul urmelor latente; ele sunt incolore, iar stratul de grăsime și transpirație ce se depune în aceste urme este infim. Datorită acestei împrejurări, urmele latente sunt slab vizibile sau invizibile.

Urmele de mâini nu se caută la întâmplare, ci după un anumit plan, întocmit în funcție de împrejurările faptice în care s-a produs infracțiunea. La locul săvârșirii faptei, urmele de mâini - și prin acestea înțelegem îndeosebi urmele digitale - se pot găsi pe întregul parcurs al drumului infractorului (itercriminis), în diferitele părți ale interiorului încăperii unde a acționat și îndeosebi în locurile în care a insistat prin însuși caracterul infracțiunii, în locurile unde a mâncat sau băut și în locurile de plecare, în aceste cazuri fiind mai puțin atent ca în timpul săvârșirii faptei.

Pentru descoperirea urmelor infracțiunii, în cercetarea fiecărui caz, organul de urmărire penală va căuta să reconstituie mintal fiecare fază a desfășurării infracțiunii, parcurgând cu atenție, în sens direct sau invers, drumul presupus că a fost făcut de infractor. Pe parcursul cercetării, fiecare obiect despre care se va presupune că a fost folosit sau măcar atins de infractor se va examina cu grijă, pentru a descoperi eventualele urme formate. Urmele descoperite sau locurile care se presupun că poartă urme latente se marchează și se acoperă pentru ca urmele să nu fie distruse până la ridicarea lor. Se va acorda atenție sporită căilor de acces și de părăsire a locului cercetat, obstacolelor pe care făptuitorul trebuia să le depășească în mod obligatoriu, obiectelor care atestă acțiunile întreprinse la fața locului etc.

Urmele de adâncime și cele de suprafață în contrast de culoare se vor descoperi cu ușurință. Pentru descoperirea urmelor latente se va proceda cu grijă pentru a nu le distruge prin acoperirea cu alte urme. Aceste urme se caută pe clanța ușii, pe zăvoare, pe comutatoarele electrice, pe încuietoarele ferestrelor, pe tăblia geamurilor sau pe cioburile rezultate din spargerea acestora, pe arme, oglinzi, pahare, butelii de sticlă, obiecte de lemn lustruit, porțelan, materiale plastice etc. Dacă s-a pătruns într-o încăpere prin spargerea geamului, cioburile acestuia păstrează în condiții bune urmele crestelor papilare. În aceleași condiții păstrează urmele obiectele de porțelan, ebonită și sticlă, suprafețele metalice, mobilierul etc.

Pentru descoperirea urmelor latente experții criminaliști vor folosi o sursă de lumină în condiții de reflectare sau transparență. Se recomandă ca în încăperea respectivă să se facă întuneric. Obiectele care se pot manipula se plimbă în fața sursei de lumină artificială sau în fața ferestrei și urma se va diferenția datorită diferenței de reflectare a luminii. Suprafața lucioasă a obiectului reflectă lumina într-un fascicul aproape dirijat, pe când partea acoperită de urmă, datorită resturilor de sudoare și grăsimi, va reflecta lumina difuz, împrăștiind-o neregulat. Descoperirea urmelor este posibilă și cu ajutorul lămpii portabile de radiatii ultraviolete aflate în trusa criminalistică. Folosirea acesteia sau a unei surse incidente de lumină puternică, în condiții de întuneric în încăperi, rămâne procedeul cel mai indicat pentru descoperirea amprentelor papilare.

Sunt situații în care cercetările preliminare pot duce la concluzia că infractorul s-a folosit de mănuși din cauza absenței urmelor papilare, cel puțin în prima fază a cercetării. Pe lângă faptul că respectivele mănuși pot crea urme specifice, nu trebuie exclusă posibilitatea apariției unor amprente digitale spre sfârșitul drumului parcurs de infractor. În toate cazurile când urmele infractorului indică folosirea mănușilor, se va urmări treptat desfășurarea activității sale, căutându-se împrejurările care necesitau o deosebită abilitate a mâinilor, pentru a descoperi urmele de mâini în perioada de scoatere a mănușilor. Folosirea mănușilor chirurgicale elimină riscul creării unor urme care să poată fi folosite la identificare, însă atunci când sunt descoperite la locul faptei sau în apropiere, se procedează la examinarea suprafețelor interioare, întrucât pot fi descoperite fragmente de urme papilare formate în timpul purtării. La fel se va proceda și în cazul descoperirii unor mănuși obișnuite, dar care nu prezintă căptușeală interioară.

Stabilirea vechimii urmelor de mâini

Una dintre problemele destul de greu de rezolvat în condițiile actuale ale tehnicii criminalistice este stabilirea cu exactitate a vechimii urmelor formate de mâna infractorului. Cunoașterea exactă a timpului când s-a format o urmă prezintă o deosebită importanță, mai ales în cazurile când data la care s-a săvârșit infracțiunea nu se cunoaște prin alte împrejurări. Determinarea vechimii urmelor de mâini reprezintă o problemă importantă de care se ține seama atât în procesul descoperirii, cât și în cel al revelării urmelor crestelor papilare. Astfel, determinarea vechimii aproximative a urmelor papilare începe din momentul descoperirii lor, dar ea continuă până în momentul expertizei dactilosco-pice. În primele momente ale cercetării, stabilirea vechimii urmelor este absolut necesară pentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare.

Vechimea urmei palmare se stabilește cu o oarecare aproximație, ținând seama de modificările survenite în substanța obiectului în care s-a format urma și în substanța depusă pe obiect în procesul de formare a urmei. Pentru stabilirea vechimii urmelor formate în adâncime se va ține seama de gradul de uscare a obiectului purtător de urmă, în raport cu natura lui și condițiile de mediu. Pe lângă aprecierea gradului de pierdere a plasticității, cum este cazul chitului vopselelor, alimentelor etc., se va ține seama și de gradul de prăfuire a acestei urme și de natura prafului depus, dacă există informații că locul respectiv a suportat o anumită prăfuire specifică într-un anumit interval de timp. Gradul de prăfuire și natura acestuia va fi criteriul de stabilire a vechimii și la urmele de mâini de suprafață formate prin destratificare.

Urmele de pe porțelan, sticlă, suprafețe netede, lustruite sau lăcuite pot fi păstrate chiar ani de zile, în vreme ce hârtia le păstrează câteva ore, în funcție de calitatea ei. De asemenea, trebuie avuți în vedere diverși factori de alterare a urmelor, cum sunt, de exemplu, căldura, lumina solară, ploaia. În cazul urmelor vizibile de stratificare se va analiza procesul de oxidare și de descompunere a substanței depuse, prin contactul cu aerul, umiditatea, lumina și substanța obiectului pe care s-a depus.

Totodată, un criteriu de natură fizică în stabilirea vechimii urmei latente este gradul de evaporare a apei din urma depusă. În primele ore după formarea ei urma latentă este atât de umedă încât evidențierea prin prăfuire se face în condiții nefavorabile, praful îmbâcsind urma și acoperind detaliile. După 3-4 ore urma își pierde din umiditate și poate fi prăfuită în bune condiții, timp de mai multe zile și chiar mai multe săptămâni, în funcție de suportul pe care s-a format și de condițiile de mediu. Dintre toate obiectele purtătoare de urme latente de mâini, cele de sticlă le păstrează cel mai bine, apoi urmează obiectele de porțelan și de metal. Ordinea se continuă cu obiectele de materiale plastice, de lemn lustruit, de piele prelucrată și, în ultimul rând, hârtia (care este cea mai rea păstrătoare a urmelor latente).

Procedee de relevare a urmelor de mâini latente

Descoperirea urmelor papilare (relevarea acestora) poate fi caracterizată drept unul dintre cele mai dinamice domenii ale tehnicii criminalistice, sub raportul perfecționării științifice. Sunt semnificative, în acest sens, noile metode chimice de relevare a urmelor de mâini ori de descoperire a lor pe baza dispersiei luminoase, inclusiv a laserului. Metodele de revelare a urmelor de mâini nu-și găsesc aplicarea numai în cercetările întreprinse la fața locului, ci și în examinările făcute în laborator asupra obiectelor presupuse a fi purtătoare de urme. Apoi, aceste metode nu sunt destinate în exclusivitate relevării urmelor papilare, multe dintre ele găsindu-și aplicabilitatea și în relevarea urmelor formate de alte părți ale corpului omenesc, cum ar fi, de exemplu, urmele de buze, de urechi.

Relevarea prin metode fizice

Relevarea prin metode fizice constă în următoarea operație: cu un praf fin pulverizat și în contrast de culoare vom acoperi suprafața obiectului presupus că poartă urme latente (prăfuire, pudrare). Dacă obiectul are un volum mic, se toarnă praful pe întreaga suprafață a lui, îndepărtând apoi surplusul prin scuturare pe o coală de hârtie, iar dacă praful este foarte aderent la întreaga suprafață a obiectului, surplusul de praf va fi înlăturat cu o pensulă foarte fină, făcută din păr de jder, struț sau veveriță. Pe obiectele mari, care nu pot fi manipulate ușor, atât depunerea prafului, cât și ridicarea surplusului se face cu ajutorul pensulei sau cu pulverizatoare speciale (sprayuri).

Substanțele sau amestecul de substanțe folosite în revelare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- să fie în contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma (se folosește un praf a cărui culoare se deosebește cât mai mult de culoarea obiectului);

- să prezinte o aderență selectivă numai la materia din care este formată urma, și nu la întregul suport, pentru a evita îmbâc-sirea urmei sau estomparea detaliilor caracteristice (au proprietatea de a adera doar la secrețiile grase sau de transpirație și totodată de a nu fi reținute de suprafața obiectului care înconjură urma).

Dintre substanțele întrebuințate frecvent în practică, amintim: ceruza (carbonat de plumb), negrul de fum, roșul Sudan III, argentoratul (praful de aluminiu), miniul de plumb, oxidul de cupru, praful de bronz, de grafit, de oxid de zinc etc. Acești revelatori se folosesc pentru suprafețele netede.

Ceruza (carbonatul bazic de plumb) este un praf fin, de culoare albă, cu mare putere de aderare la resturile de sudoare și grăsime. Se poate folosi la relevarea urmelor latente de pe orice suprafețe, în afara hârtiei și a obiectelor de culoare albă.

Negrul de fum este un revelator universal, dar trebuie să fie curat și să conțină cât mai puține grăsimi, pentru a nu adera prea mult la suportul urmei.

Roșul Sudan III, care este un pământ colorat pe bază de oxizi de fier, se folosește atât în stare de pulbere, cât mai ales în soluție alcoolică diluată, pentru evidențierea urmelor latente formate pe obiecte de porțelan, sticlă, hârtie, materiale plastice etc.

Praful de aluminiu (argentorat), de culoare albă-străluci-toare, se folosește la evidențierea urmelor de pe suprafețe foarte lucioase și dure, ca: sticla, porțelanul, mobila lustruită etc.

Praful de bronz dă culori diferite după metalele cu care s-a format aliajul de cupru. Se folosește pentru evidențierea urmelor latente pe suprafețe foarte lucioase, cum sunt obiectele nichelate etc.

Grafitul este o pulbere foarte fină de culoare neagră.

Negrul de antimoniu se folosește la evidențierea urmelor pe obiectele de sticlă, porțelan și mase plastice.

Oxidul de cupru dă rezultate foarte bune la evidențierea urmelor latente pe obiecte de sticlă, porțelan, ceramică, celofan, linoleum, lemn vopsit și lemn lustruit și pe diferitele mase plastice.

Pentru evidențierea urmelor latente formate pe suprafața unor obiecte multicolore, când datorită lipsei de uniformitate a fondului nu se poate realiza un contrast de culoare pe întreaga suprafață a urmei, se recurge la unele substanțe intens fluorescente, urma latentă urmând să fie evidențiată sub radiatii ultraviolete. Dintre substanțele care îmbină o fină pulverizare cu o aderare selectivă la urma latentă de mâini și cu o intensă fluorescentă menționăm: pudra galbenă fluorescentă, antracenul, oxina, zincul sulfuros, ortosilicatul zincos, acidul betaoxinaftoic. Alegerea pulberii se face în funcție de natura și culoarea obiectului pe care se află urma. Pulberea, odată aleasă, se răspândește pe suprafața obiectului purtător de urmă prin pulverizare sau întindere ușoară cu ajutorul unei pensule foarte fine. Surplusul de pulbere se înlătură.

Pudrarea selectivă a urmelor dispuse pe suprafețe de piele, cauciuc, mase plastice se poate efectua și prin folosirea așa-numitei pensule magnetice, respectiv un magnet cilindric la care aderă praful revelator amestecat cu pulberea fină de fier. Acest procedeu de relevare a urmelor latente constă în formarea unui câmp magnetic prin care, fiind atrasă o cantitate de pilitură de fier, aceasta acționează ca o pensulă, depunând pe resturile de sudoare și grăsime o parte din conținutul ei. Așa-numita „pensulă magnetică” (Magna-brush) se compune dintr-un tub din material plastic și dintr-o vergea metalică magne-tizată, aflată în interiorul acestuia. Deplasarea vergelei prin tub, până la partea lui de jos, creează un câmp magnetic, care atrage pilitura de fier și o depune, ca o pensulă, pe urma de pe obiectul purtător. Prin această variantă a prăfuirii, urmele se evidențiază mai clar, fără surplus de substanță.

În ipoteza suprafețelor nichelate sau cromate (lama de ras, cuțit etc.), se practică și afumarea urmelor cu funingine de camfor sau de polistiren expandat. Dintre substanțele producătoare de funingine, prin afumare directă, menționăm: camforul, mag-neziul, polistirenul expandat și, într-o formă mai redusă, dopul de plută. Substanțele se introduc într-o capsulă de porțelan și se aprind cu o brichetă. Obiectul se trece repede, de câteva ori, prin partea superioară a flăcării, până când locul purtător de urmă este complet acoperit cu funingine. Surplusul de funingine se înlătură cu pensula, iar în cazul camforului, chiar prin spălare cu apă rece.

Relevarea prin metode chimice

Metodele chimice de relevare a urmelor papilare latente se bazează pe reacția dintre anumite substanțe chimice și componentele transpirației (săruri, aminoacizi etc.). În funcție de particularitățile lor, aceste metode pot fi structurate astfel:

- relevarea cu vapori de iod. Metoda care dă rezultatele cele mai bune în folosirea vaporilor de iod este pulverizarea acestora. Aceasta prezintă avantajul de a se putea aplica în orice loc, fără condiții de laborator, de a se aplica la obiecte de orice mărime și formă, precum și de a se putea insista mai mult asupra unor locuri dacă este necesar.

Relevarea cu vapori de iod se bazează pe proprietatea acestora de a fi absorbiți de către sedimentele de grăsime și de transpirație. Urma capătă o culoare roșiatică-maro. Pulberea de iod (amestecată cu pulbere de amidon în raport de 1:10) dă urme foarte clare pe diferite suprafețe, dar evidențierea durează foarte puțin, trebuind fotografiată imediat. După evaporarea iodului urma devine din nou incoloră. Acest procedeu prezintă însă avantajul că poate fi reluat de mai multe ori;

- relevarea cu reactivi chimici. între mijloacele de evidențiere a urmelor latente lăsate de mâini, un rol deosebit de important revine reactivilor chimici, cu ajutorul cărora se pot obține rezultate satisfăcătoare chiar în împrejurările cele mai grele, dar folosirea lor cere unele condiții care nu se pot asigura decât într-un laborator. Prin folosirea reactivilor se urmărește provocarea unor reacții chimice între substanțele utilizate și substanța urmei, reacție care are ca rezultat colorarea urmei.

Dintre reactivii folositi mai frecvent menționăm: nitratul de argint, ninhidrina, rodamina B, tiosulfatul de sodiu, acidul osmic etc.

Nitratul de argint reacționează cu clorurile din transpirația pielii, dând colorări intense, chiar la cantităti foarte mici de sudoare depusă.

Ninhidrina este un reactiv folosit cu rezultate foarte bune, dar prezentând dezavantajul de a fi nociv.

Rodamina B este întrebuințată în soluție alcoolică diluată și se pune pe obiectul purtător de urmă cu ajutorul unui tampon de vată. Reacția cu sărurile din sudoare nu este vizibilă cu ochiul liber, dar apare foarte intensă sub radiațiile ultraviolete, dând o fluorescență portocalie.

Acidul fluorhidric se folosește la descoperirea urmelor papilare de pe sticlă, atunci când suprafața acesteia este acoperită cu un strat de grăsime. Urmele papilare se vor releva în relief, deoarece acidul fluorhidric corodează sticla numai în locurile în care nu întâlnește grăsimi.

Relevarea urmelor de sânge se poate face cu orice reactiv care-l scoate în evidentă, dar numai în anumite condiții, ca stratul de sânge să nu fie dizolvat și astfel să se distrugă urma.

Relevarea urmelor de mâini pe pielea umană

Relevarea urmelor de mâini pe pielea umană este în prezent posibilă, datorită unor reacții chimice, care dau cele mai bune rezultate, cu toate că încercări s-au făcut și cu radiații Roentgen sau cu iod.

Relevarea prin metode optice

Relevarea prin metode optice se constituie ca un ansamblu de metode noi în materie, bazate pe tehnici de vârf, aplicate la specificul descoperirii urmelor papilare. Dintre acestea, un loc prioritar îl deține folosirea laserului. Radiația de tip laser (laser de argon) este proiectată lateral oblic, sub un unghi de circa 45°, determinând apariția unei fluorescențe specifice anumitor substanțe secretate de glandele sebacee (riboflavina). La nevoie fluorescența poate fi întărită prin tratare cu ninhidrină. De remarcat că procedeul nu este distructiv (se folosește o radiație laser de putere scăzută), putând fi reluat de mai multe ori.

O altă metodă optică o constituie dispersia luminoasă a unei raze de lumină incidență, proiectată spre suprafețele purtătoare de urmă. Imaginea urmei se obține prin intermediul unor filtre electronice. În general, se folosesc surse de lumină polilight, capabile să emită radiații electromagnetice, atât în domeniul spectrului vizibil, cât și invizibil. Obiectele netede au proprietatea de a reflecta lumina dirijat, ca în oglindă, în timp ce substanța de grăsime și transpirație aflată în urmă reflectă lumina difuz (dispersat). De aceea, în condițiile de iluminare arătate, se poate distinge urma mată pe fondul suprafeței strălucitoare a obiectului.

Fixarea și ridicarea urmelor de mâini

Fixarea urmelor de mâini

Potrivit art. 195 C. proc. pen., despre efectuarea cercetării locului faptei se încheie un proces-verbal care trebuie să cuprindă descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și a stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective. În toate cazurile, se pot face schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări (ex.: folosirea unor mijloace audio-video), care se anexează la procesul-verbal. Activitatea desfășurată și constatările expertului se consemnează în procesul-verbal. Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de către cel care îl încheie și de către persoanele care au participat la cercetare. Prin urmare, fixarea în procesul-verbal presupune consemnarea exactă, precisă și detaliată a urmelor și a metodelor de relevare întrebuințate, a locului în care au fost descoperite și a raportului de poziție față de obiectele principale. Totodată, sunt făcute mențiuni privind fotografiile executate, transferarea pe pelicule adezive sau prin mulaje, inclusiv ridicarea și ambalarea obiectelor purtătoare de urme de mâini.

Sub raport tehnic criminalistic, fixarea presupune, în primul rând, fotografierea urmelor atât în cadrul ambianței generale a locului faptei, cât și în calitatea lor de obiecte principale, insis-tându-se asupra redării cu claritate a detaliilor caracteristice. Fixarea amănunțită a tuturor categoriilor de urme înlătură pericolul substituirii lor ulterioare, asigurând prin aceasta un grad sporit de obiectivitate concluziilor formulate de expertul criminalist.

Fotografiile se execută după relevarea urmelor latente, câteodată chiar înainte, dacă există pericolul degradării și este posibilă aplicarea procedeului de fotografiere prin reflexie. În principiu, se efectuează o fotografie a grupului de urme digitale sau a întregii palme, după care se insistă asupra porțiunilor sau amprentelor cu detaliile cele mai valoroase pentru identificare. Fotografierea urmelor de mâini la locul faptei se execută conform procedurii descrise la fotografia detaliilor. în scopul realizării fotografiei detaliilor urmelor de mâini, obiectivul aparatului fotografic se așază în poziție perpendiculară pe urmă și la o distanță de 5-10 cm. Iluminarea acestor urme se face din spatele aparatului sau din două părți laterale, cu izvoare de lumină de aceeași intensitate.

Pentru fotografierea urmelor pe pahar se asigură un fond în contrast cu substanța de relevare, prin introducerea în pahar a unui sul de hârtie neagră sau a unui lichid de culoare închisă. Urma pe oglindă se fotografiază prin dispunerea, în dreptul obiectivului, a unui ecran negru cu un orificiu în centru, astfel încât să asigure fondul întunecat al imaginii și să se prevină reflectarea aparatului în oglindă.

În anumite cazuri, nu este posibilă nici ridicarea obiectului sau a unei părți din acesta, nici copierea urmei pe peliculă. Un asemenea caz îl constituie o urmă lăsată de o mână îmbibată cu sânge ori cerneală pe un zid, spre exemplu. În astfel de împrejurări, singurul mijloc posibil de fixare a urmei este fotografierea ei prin metoda fotografiei de detaliu la scară. Fotografierea urmei în așa fel încât impresiunile liniilor papilare, ale liniilor de flexiune, precum și ale altor particularități ale microreliefului să fie redate clar este un lucru foarte dificil. De aceea, este mai bine ca efectuarea unei asemenea lucrări să fie încredințată unui specialist.

Ridicarea urmelor de mâini

Ridicarea urmelor de mâini, alături de fotografiere, care rămâne principalul mijloc de ridicare, se poate realiza fie prin transferarea pe peliculă adezivă specială, fie prin efectuarea unui mulaj. După descoperirea și fotografierea urmelor vizibile lăsate de infractor și după descoperirea, evidențierea și fotografierea urmelor latente, obiectul purtător de urmă este trimis unui laborator de criminalistică, iar dacă urmele au fost descoperite pe obiecte care nu se pot transporta, urmele vor fi transferate cu ajutorul unei pelicule.

Transferarea pe peliculă adezivă {folio). Peliculele special construite pentru transferarea urmelor de mâini sunt formate dintr-un suport de celofan sau celuloid, acoperite cu un strat adeziv din nitroceluloză glicerinată sau din gelatină, iar ca antiseptic puțin acid salicilic. Peliculele adezive pot fi transparente albe sau negre, purtând denumirea de folio transparent alb sau negru. Pentru urmele latente formate prin destratificare, urme de altfel întâlnite foarte rar, se folosește pelicula adezivă în contrast de culoare fată de urmă.

Procedeul de folosire a acestor pelicule adezive este următorul: stratul adeziv al peliculei este acoperit cu o foiță protectoare de celofan, care se ridică trăgând de unul din colțuri, apoi pelicula se așază peste urma prăfuită fără a se mai mișca, iar de la centru spre periferie se apasă ușor pe întreaga suprafață pentru a asigura aderarea urmei prăfuite și pentru a înlătura bulele de aer. Pelicula se ridică apucând de un colț și se lipește de o foiță de celuloid. Substanțele pulverulente care s-au depus pe urma latentă în procesul de evidențiere a acesteia sau resturile de praf ale urmei formate prin destratificare vor adera la pelicula adezivă, obținându-se transferarea imaginii. Pulverizările trebuie făcute de la o distanță suficientă pentru a nu cădea picături pe urma prăfuită ce urmează a fi transferată, iar pulverizatorul îndreptat în sus deasupra urmei, și nu direct spre ea.

Pentru ridicarea în vederea transferării a urmelor prăfuite pe suprafețe verticale și pentru a evita scurgerea substanței pulverizate, se toarnă din soluție un strat subțire pe o bucată de carton flexibil, care se aplică imediat pe urma prăfuită. După uscare cartonul se detașează de suprafața obiectului printr-o mișcare de sus în jos și se acoperă cu o foiță de celuloid.

Ridicarea cu ajutorul mulajelor. Urmele de adâncime, imprimate în volumul obiectului primitor, sunt în primul rând fotografiate cu o lumină laterală, sub un unghi de 45° și cu aparatul fotografic deasupra urmei într-un plan paralel. După efectuarea fotografiei urma se va ridica prin mulaj, folosind un material potrivit. Pentru urmele de mâini sau de obiecte, caracterizate prin finețea detaliilor, sunt preferabile materialele folosite în stomatologie, de tipul ghipsului dentar, al alginatului, diferite paste sau polimeri (stomalgină, sielast).

Executarea mulajului din ghips al unei urme de adâncime, în scopul obținerii unei imagini clare a desenului papilar, este un lucru dificil. De aceea, această operație trebuie încredințată unui specialist. Înainte de pregătirea pastei de mulaj, urma se îngrădește de jur împrejur cu plastilină, apoi se face pasta mulajului și se introduce în urmă turnând încet pe una din marginile făcute din plastilină, pentru a nu-i distruge detaliile. Când urmele sunt în substanțe pulverulente, întâi se întăresc prin pulverizarea unui strat subțire de lac (rășină) și numai după aceea se toarnă pasta de mulaj, care în ambele situații trebuie să aibă o fluiditate corespunzătoare pentru a putea pătrunde în toate detaliile urmei.

Transportarea obiectelor purtătoare de urme

Pentru ca obiectele purtătoare de urme de mâini, evidențiate sau nu, să poată fi ridicate și transportate de la locul faptei fără ca urmele să fie distruse, trebuie respectate anumite reguli, care s-au fixat în practica de manipulare a acestor obiecte. Astfel, bucățile sparte de geam, purtătoare de urme de mâini, sunt prinse numai de margini și împachetate în cutii de carton sprijinite de dopuri de plută, astfel ca cele două fețe purtătoare de urme să nu vină în contact cu pereții cutiei.

Paharele se prind de marginea de sus și de jos, între degetul arătător și degetul mare, iar împachetarea lor se face între două scândurele, legate de-a curmezișul cu sfoară, iar în partea de jos fixate cu câteva ținte. Sticlele se prind cu un deget introdus pe gâtul lor și cu două degete de la cealaltă mână sprijinindu-le de bază. Împachetarea lor se face între două scândurele prinse între ele cu șipci de lemn. Aceeași formă de împachetare se folosește și la sticlele de lampă. Revolverele și pistoalele se manevrează numai cu batistă sau cu un clește. În niciun caz nu se introduce un obiect pe țeava armei (de exemplu creion) pentru a ridica arma, căci s-ar distruge depunerile din interiorul țevii. Înscrisurile și orice fel de obiect de hârtie, despre care se presupune că poartă urme latente de mâini, se manipulează numai cu pensetă sau cu mănuși.

În momentul ridicării și ambalării, obiectele se prind de părțile fără urme și pe care nu se pot crea altele noi. Suprafețele purtătoare de urme nu trebuie să vină în contact cu ambalajul. În acord cu literatura de specialitate, insistăm asupra necesității ca obiectele purtătoare de urme să nu fie ridicate înainte de a fi marcate și fotografiate, aspect esențial sub raport procedural. Ambalarea se face în condiții care să asigure integritatea urmelor, dar și a obiectului. Spre pildă, obiectul nu se învelește în vată sau în pânză. După ambalarea obiectului, coletul se sigilează cu sigiliul organului judiciar care conduce cercetarea.

Interpretarea la locul faptei a urmelor de mâini

O operație importantă, efectuată de însuși organul judiciar, este interpretarea urmelor descoperite la locul faptei. Interpretarea realizată și cu concursul specialistului criminalist are drept scop obținerea unor informații preliminare asupra obiectului creator de urmă sau a persoanei infractorului, a activităților desfășurate de acesta, ca și a succesiunii operațiilor. Interpretarea urmelor digitale, adâncită în cadrul expertizei dactiloscopice, conduce la stabilirea modului caracteristic în care acestea au fost lăsate și, de aici, la acțiunile desfășurate de autor, la succesiunea acestora.

Un prim aspect vizat de interpretare este cel al stabilirii locului și a obiectelor ce au intrat în sfera de interes a autorului. Alte date se desprind din analiza indiciilor oferite de locul în care au fost descoperite urmele, de modul lor de grupare și de dispunere, îndeosebi de modul de operare, ca și de întreaga ambianță a câmpului infracțional. Informațiile obținute sunt de natură să servească la conturarea altor date privitoare la faptă și autor. O serie de date pot fi obținute despre persoana făptuitorului, de pildă, după locurile în care se poate stabili cu aproximație înălțimea persoanei și constituția sa fizică, eventual sexul și vârsta, precum și numărul aproximativ al autorilor. Se poate deduce dacă făptuitorul era sau nu familiarizat cu încăperea în care a operat, dacă a acționat grăbit, nervos sau calm, dacă era un începător sau un individ cu experiență infracțională.