Identificarea persoanelor după voce și vorbire
| Comentarii |
|
Identificarea persoanei după voce, înregistrată pe diferite suporturi magnetice, se înscrie, în prezent, printre metodele tehnico-științifice moderne. Referitor la această nouă metodă, se impune precizarea că ea nu se restrânge numai la cazurile penale, putând fi folosită cu succes și în cele civile, cum ar fi, de exemplu, procesele având ca obiect pretențiile între persoane fizice, tăgada paternității, divorțul Fundamentul științific al identificării sau al stabilirii autenticității unei înregistrări este dat de individualitatea vocii și a vorbirii care, fiind determinată de diverse particularități anatomice și fiziologice, permite individualizarea netă a unei persoane de o altă persoană.
După timbru, vocea poate fi: joasă, mijlocie, înaltă; după intensitate: slabă, mijlocie, puternică, stridentă, înceată ori guturală. Vorbirea poate fi rară, repezită, liniștită, răstită, clară ori neclară. Trebuie fixate defecțiunile vorbirii, defectele de pronunțare, bâlbâială. În legătură cu caracteristicile de identificare ale vorbirii, trebuie notate de asemenea accentele locale, specificul fondului de cuvinte, greșelile în alcătuirea frazelor, pronunțarea anumitor cuvinte
Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, fundamentul științific al metodei enunțate constă în specificitatea elementelor proprii fiecărei voci, în esență, particularitățile care determină individualitatea vocii fiecărei persoane fiind următoarele:
- particularitățile de construcție ale aparatului fonorespirator ale fiecăruia dintre componentele sale (plămâni, trahee, laringe, coarde vocale, cavitatea bucală), care servesc la diferențierea netă a unei persoane de alta. Configurația gâtului, a cavității bucale, inclusiv a foselor nazale, face astfel ca sunetele emise să se situeze într-o anumită bandă de frecvență;
- particularitățile funcției fonatorii, determinate de fiziologia specifică actului respirator și, îndeosebi, de modul de comportare a coardelor vocale. Aceste particularități se reflectă în cele 3 caracteristici principale ale unei voci: timbru, frecvență și intensitate, în care primele două sunt deosebit de valoroase pentru identificarea persoanei, întrucât scapă controlului conștient al acesteia;
- particularitățile determinate de modificări ale aparatului fonorespirator, apărute ca urmare a unor maladii. De exemplu, laringitele, paraliziile, diafoniile de natură psihică, ce includ o gamă de modificări, de la simpla răgușeală, până la afonie;
- stabilitatea pe care o prezintă vocea și vorbirea pe durata vieții. Din momentul schimbării vocii la pubertate, aceasta rămâne relativ stabilă pe întreaga durată a vieții. Bineînțeles că anumite modificări apar pe măsura înaintării în vârstă sau în ipoteza survenirii unor maladii ale aparatului fonorespirator.
Caracteristicile de identificare a vocii și a vorbirii
În vederea determinării și aprecierii științifice a caracteristicilor vocii și vorbirii sunt necesare mijloace tehnice speciale de evaluare, de tipul sonografelor. Sonografele permit analize complexe ale caracteristicilor generale și individuale fonoacustice, spectrul lor de audiofrecvență fiind situat între 5 și 16.000 Hz. Aceste aparate vizualizează caracteristicile vocii, prin transcrierea lor grafică sub forma vocogramelor. Principalii parametrii fizici ai sunetelor evidentjați de sonograf sunt frecvența, intensitatea și durata acestora.
1. Caracteristicile vocii
Vocea are drept caracteristici acustice generale:
- configurația de ansamblu a formanților transcriși pe voco-gramă;
- durata de pronunțare a unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte;
- intensitatea vocii, toate aceste servind la restrângerea grupului de persoane suspecte.
Caracteristicile acustice individuale sunt formate dintr-un complex de frecvențe, alcătuit din:
- frecventa de rezonanță a cavității aparatului vocal (formanții și antiformanții);
- frecvența specifică sunetelor nazale și frecvența vocii;
- dinamica vocii, respirația în timpul emisiunilor vocale, tranziția, locusul
În examinarea frecventei vocii se are în vedere frecventa for-manțială și, mai ales, frecvența tonului fundamental, apreciată ca o caracteristică neschimbătoare a vocii.
2. Caracteristicile vorbirii
Vorbirea se caracterizează, în general, prin particularități de expresie și stil, specifice unui anumit grup de persoane. Elementele de natură să permită individualizarea vorbitorului se grupează în:
- particularități fonetice (accent, intonație, prescurtări de cuvinte, pronunțarea cuvintelor străine);
- particularități fonetice străine, întâlnite la persoanele care au o altă limbă maternă decât cea vorbită în momentul audiției;
- defecțiunile de pronunție și particularitățile lexicale, cum sunt, de pildă, cele specifice regiunii din care provine vorbitorul sau cele caracteristice anumitor profesii;
- particularități gramaticale de ordin morfologic sau sintactic.
Expertiza criminalistică a vocii și a vorbirii
Datorită procedeelor și metodelor puse la punct de specialiștii fonocriminaliști, în prezent, prin acest gen de expertiză trebuie luată în calcul și posibilitatea rezolvării unor probleme, cum ar fi, de exemplu:
- stabilirea autenticității înregistrărilor audio (sau video), în scopul determinării falsurilor, prin înlocuirea unor cuvinte cu altele, aparținând aceleiași persoane, dar rostite în alte împrejurări ori în alt context, a ștergerilor de cuvinte sau de fraze, a întreruperilor făcute în timpul înregistrării;
- identificarea persoanei vorbitorului cu respectarea anumitor condiții de calitate privind înregistrarea în litigiu și, firește, având la dispoziție modele de comparație. Frecvent însă pot fi desprinse o serie de date privind sexul, vârsta, profesia, zona din care provine vorbitorul, eventuale boli ale aparatului fonores-pirator, dacă a citit sau a vorbit liber, dacă a fost constrâns să vorbească, dacă se află în stare de stres;
- stabilirea eventualei deghizări a vocii și a vorbirii, deghizare sau modificare încercată prin acoperirea microfonului cu o batistă, vorbirea în șoaptă, modificarea tonalității, astuparea nasului La aceasta se poate adăuga și o eventuală întărire a vocii și a vorbirii, situație care trebuie analizată cu atenție de cei în drept.
Examinarea propriu-zisă parcurge aceleași etape, comune oricărei expertize criminalistice destinate identificării persoanei: examinarea comparativă, demonstrația și formularea concluziilor certe pozitive sau negative, probabile ori de imposibilitate ale rezolvării problemei. În ipoteza solicitării identificării persoanei după voce, pentru obținerea rezultatelor scontate este important ca organul judiciar care dispune efectuarea expertizei să se conformeze cerințelor necesare obținerii unor modele de comparație de calitate. Pentru aceasta, trebuie să se apeleze la mijloace tehnice de înregistrare (magnetofon, microfon și bandă) similare celor ale înregistrării în litigiu, dar de mai bună calitate. Imprimările se realizează în condiții similare de loc, de fond sonor și cu aceeași viteză de înregistrare. De asemenea, dacă este posibil, se va cere persoanei să folosească același mod de pronunțare. Bineînțeles că înregistrarea va conține aceleași cuvinte și expresii.
