Identificarea persoanelor după semnalmentele exterioare
| Comentarii |
|
Organele de urmărire penală sunt confruntate nu de puține ori cu situații de genul celor în care, după săvârșirea unei infracțiuni, singurele date realmente exploatabile în legătură cu o faptă penală și cu autorul acesteia sunt cele oferite de un martor ocular, care a reușit să rețină imaginea făptuitorului. Perceperea de către un martor ocular a imaginii persoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârșește fapta penală, poate fi asimilată, într-o accepțiune foarte largă, cu o „urmă de memorie", respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi „urmă ideală”.
În descrierea și fixarea înfățișării persoanei infractorilor, mai ales în scopul identificării lor ulterioare, un pas important I-a făcut Alphonse Bertillon (1853-1914), considerat întemeietorul poliției științifice moderne. Acesta, pe lângă înregistrarea antropometrică, a elaborat câteva metode de identificare pe baza semnalmentelor exterioare, a căror valabilitate se menține și astăzi. Avem în vedere metoda portretului vorbit, precum și albumul fotografic, ultimul marcând un salt calitativ în fotografia semnalmentelor. Astfel, A. Bertillon a imaginat un sistem de descriere atât de amănunțită a tuturor organelor feței, încât recunoașterea unui individ urmărit se poate realiza cu desăvârșită precizie și fără fotografie, sau, având o fotografie la îndemână, astfel încât să poată fi comparată aceasta cu persoana bănuită, trăsătură cu trăsătură.
Fundamentul științific al identificării după semnalmente exterioare
Necesitatea identificării unei persoane după semnalmente apare cu prilejul descoperirii și al demascării infractorilor, al urmăririi și al reținerii suspecților și condamnaților care se ascund, al căutării persoanelor dispărute, al descoperirii unor cadavre neidentificate. Precizăm că problema identificării persoanei după semnalmente se poate ridica și în cauzele civile. Premisele identificării individuale criminalistice după semnalmente sunt, pe de o parte, nerepetarea complexului acestor semnalmente, iar, pe de altă parte, caracterul lor constant (stabilitatea caracteristicilor somatice ale fiecărui individ adult). Semnalmentele sunt extrem de numeroase și variate, totalitatea lor individualizând aspectul exterior al persoanei.
Descrierea semnalmentelor - cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de metoda portretului vorbit -, așa cum se va vedea mai jos, are în vedere caracteristicile întregului corp, accentul fiind pus pe particularitățile anatomice ale feței, în descriere fiind vizate volumul, forma, poziția și culoarea părților observate, fiecare element fiind apreciat nu în funcție de un anumit sistem metric, ci în raport cu alte elemente anatomice care alcătuiesc ansamblul descris. Fiecare persoană prezintă trăsături care o deosebesc de alte persoane și care asigură posibilitatea identificării individuale. Însă, pentru ca semnalmentele diferitelor persoane să poată fi comparate între ele, descrierea lor trebuie făcută după anumite metode științifice, folosind o anumită terminologie, anumite criterii de apreciere a dimensiunilor diferitelor semnalmente Fără această metodă unitară a descrierii și a clasificării datelor nu s-ar putea organiza nicio formă de evidentă.
Persoanele audiate descriu trăsăturile exterioare percepute de ei, adeseori limitându-se la un număr restrâns de caracteristici, în special referindu-se la culoarea ochilor, culoarea părului, îmbrăcăminte, voce, vorbire. Acestea pot depinde de condițiile nefavorabile în care a avut loc perceperea (vizibilitate slabă, timp scurt de observare), starea psihică a martorului în momentul perceperii (teama, spaima) De asemenea, declarațiile pot fi condiționate și de nepriceperea martorului de a caracteriza trăsăturile exterioare ale persoanei observate, precum și de modul de conducere a audierii. În acest caz, martorul poate fi ajutat prin diverse procedee tehnice, începând cu desenul-compoziție și terminând cu portretul robot computerizat.
Tehnici folosite în identificarea persoanelor după semnalmentele exterioare
Pentru recunoașterea persoanelor prin intermediul martorilor este preferabil să se folosească una dintre metodele tehnice de identificare.
1. Portretul schițat
Portretul schițat (schița de portret sau desenul schiță) reprezintă o metodă menită să înlăture, cel puțin în parte, neajunsurile determinate de modul în care o persoană apreciază sau descrie semnalmentele exterioare. Metoda ca atare constă în schițarea unui portret, după relatarea (descrierea) martorului sau a victimei, de către un desenator cu calități plastice foarte bune. La final, portretul obținut se retușează pe baza observațiilor făcute de persoana care a descris semnalmentele. În numeroase cazuri, publicarea acestor fotografii a dus la identificarea autorului unei infracțiuni. Neajunsurile metodei constau, în primul rând, în necesitatea ca organul de urmărire penală să dispună de un bun desenator și apoi în forma greoaie a realizării acestui tip de portret.
2. Fotorobotul
Este o metodă de identificare ce constă dintr-o compoziție fotografică formată din mai multe zone ale feței luate din fotografiile unor persoane diferite. Metoda a fost inițiată de comisarul francez Pierre Chabot, care, după anul 1965, a conceput o compoziție facială din trei zone, fiecare având câteva zeci de variante. Cele trei zone au următoarea compoziție: zona frunții și a părului (cuprinzând aici și conturul superior al capului), zona ochilor, împreună cu cea a nasului, și, cea de-a treia, zona gurii și a bărbiei. Când combinația celor trei zone ajunge la construcția unei fizionomii care se aseamănă cu persoana care urmează a fi identificată, se fac unele retușuri pentru a asigura continuitatea dintre diferitele secțiuni, compoziția rezultată se fotografiază, iar după o nouă retușare a negativului se scoate pozitivul.
Din punct de vedere tehnic, albumul destinat identificării este alcătuit dintr-un set de fotografii executate în condiții similare de încadrare și mărime, astfel încât cele trei zone ale feței (frontală, nazală și bucală) să se suprapună perfect. O variantă a acestei metode de compoziție fotografică constă în întocmirea unui album, format din fotografii decupate în cinci zone (ceea ce lărgește gama posibilităților de alcătuire a portretului robot), prin combinarea cărora la îndrumarea persoanei care face recunoașterea se obține o imagine, care apoi se retușează și se fotografiază.
3. Identi-kit-ul și Photo-identi-kit-ul
Se numără printre mijloacele tehnice folosite frecvent în practica organelor de cercetare penală. La dispoziția martorului (ori a victimei) este pus un album ce conține zeci sau sute de variante ale elementelor faciale (ex.: părul, sprâncenele, ochii, nasul, gura, buzele, mandibula, bărbia, urechile, bărbia ). Fiecare element facial din album este reprodus separat pe o peliculă transparentă purtând un număr de cod. Persoana care urmează să recunoască infractorul necunoscut consultă albumul și, dacă un element facial este socotit că prezintă asemănări cu același element facial al infractorului necunoscut, foaia transparentă conținând acest element se așază pe geamul mat al unui dispozitiv de iluminat, urmând pe rând și celelalte foi transparente conținând elementele faciale socotite asemănătoare cu acelea ale persoanei ce urmează a fi identificată.
Se obține astfel o compoziție grafică, având o formă alcătuită din cifrele de cod ale fiecărui element facial, necesară pentru fotografiere și transmiterea către alte unități de cercetare și urmărire penală. Portretul robot astfel obținut va putea fi modificat la final, schimbându-se între ele diferitele variante ale elementelor faciale, până se va ajunge la o compoziție cât mai apropiată de înfățișarea celui urmărit.
4. Mimicompozitorul și sintetizorul fotografic
Mimicompozitorul reprezintă o variantă perfecționată a identi-kit-ului. Acest dispozitiv are forma unei cutii prevăzute cu un ecran. Pe ecran sunt proiectate succesiv elementele faciale înregistrate pe filme de 36 mm. În aparat se găsesc 6 filme pe care se află înregistrate variante ale elementelor faciale. Deplasarea filmului este dirijată de la un panou de comandă electromecanică. După compunerea imaginii pe ecran, aceasta poate fi fotografiată rapid cu un aparat de tip polaroid, care asigură fixarea imaginii finale.
Sintetizorul fotografic are la bază aceleași principii de compunere a imaginii. Într-un timp foarte scurt se realizează un montaj cu ajutorul a patru dispozitive ce proiectează pe un ecran câte o zonă a fetei. Variantele de elemente faciale sunt selecționate din fotografii obișnuite, ceea ce conferă compoziției un grad sporit de autenticitate. Practic, procedeul se apropie de metoda fotoro-botului, într-o variantă mai perfecționată, care permite compunerea de figuri din elemente faciale naturale.
5. Portretul robot computerizat
Avantajul utilizării computerului în identificarea după semnalmente exterioare constă nu numai în exploatarea mai eficientă a datelor furnizate de martor (chiar în ciuda unui mod de exprimare imprecis al acestuia), ci și în utilizarea altor date deținute de organele judiciare, stocate în fișierele criminalistice (respectiv în memoria calculatorului), privitoare la persoanele care au săvârșit anterior infracțiuni ori care sunt suspecte, dispărute sau date în urmărire. Alte avantaje sunt reprezentate de combinarea rapidă a detaliile faciale stocate cu cele schițate grafic, efectuarea electronică a retușărilor, organizarea unei cartoteci electronice cu imagini ale condamnaților, persoanelor dispărute Dintre tehnicile de calcul folosite în acest scop, amintim proiectul SIGMA, utilizat în special de poliția criminalistică germană, pe cel aparținând sistemului MACINTOSH PLUS introdus și în România, împreună cu sistemul IBM, cel mai folosit în prezent.
