Portretul vorbit al unui infractor în criminalistică
| Comentarii |
|
În Criminalistică s-a creat, pentru identificarea persoanei după semnalmente, o metodă specială, elaborată pe baza experienței practicii judiciare și de anchetă, a cărei aplicare comportă folosirea unor date din științele naturii - anatomie, fiziologie, antropologie. Această metodă a primit denumirea de „portret vorbit", care reprezintă un sistem științific de descriere și comparare a semnalmentelor persoanelor în scopul identificării judiciare. Portretul vorbit reprezintă astfel un procedeu aplicat frecvent și perfecționat pe parcursul timpului, care servește la identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora, de către o altă persoană. Semnalmentele constau în trăsăturile exterioare, generale și particulare ale persoanelor, în baza cărora acestea pot fi recunoscute și identificate. În descrierea făcută de cel care a perceput caracteristicile somatice ale individului căutat sunt vizate, pe de o parte, formele statice (anatomice), iar, pe de altă parte, formele dinamice (funcționale).
Semnalmentele statice (aceste trăsături pot fi observate în poziția de repaus a corpului) sunt reprezentate de talie, constituție fizică, trăsăturile feței, caracteristicile dinților, părului, pielii Semnalmentele dinamice sunt trăsături care se manifestă în timpul efectuării anumitor mișcări sau desfășurării anumitor activități, cum sunt mersul, vorbirea, activitățile lucrative, gesticulația Semnalmentele se mai descriu și din punctul de vedere al semnelor particulare. Acestea reprezintă diverse variațiuni morfologice, infirmități sau anomalii evidente ale trăsăturilor anatomice și funcționale, particularități ale procesului de mișcare a corpului, tatuaje Descrierea semnalmentelor se face din față (plan frontal) și din profil (plan lateral).
La stabilirea trăsăturilor exterioare ale unei persoane pe baza declarațiilor martorilor, sarcinile anchetatorului constau în aceea de a stabili toate caracteristicile ce se păstrează în memoria celui ascultat, de a obține detalii cât mai amănunțite și mai clare, de a-și face, pe cât posibil, o imagine cât mai completă și mai precisă a trăsăturilor exterioare ale persoanei respective și de a fixa cât mai just rezultatele obținute. Metodica generală a audierii necesită ca la început persoana audiată să fie lăsată să povestească singură absolut tot ce știe cu privire la semnalmentele persoanei care interesează pe anchetator, după care se vor pune întrebările suplimentare necesare.
Cel mai important principiu al metodei „portretului vorbit” este folosirea unei terminologii unitare, precise, special elaborată. Aceasta asigură eliminarea confuziilor și a greșelilor care pot apărea prin utilizarea unei denumiri insuficient de clare a caracteristicilor. Însă cei audiați nu cunosc terminologia „portretului vorbit”. De aceea, cu prilejul formulării întrebărilor trebuie să se evite folosirea denumirilor speciale din Criminalistică (pavilionul urechii, frunte bilobată, antetragus), acestea urmând să fie înlocuite, pe cât posibil, cu expresii cunoscute; în același sens, termenii specifici trebuie astfel explicați, încât martorul să poată înțelege pe deplin înțelesul exact al acestora. Reușita acestei metode depinde într-o foarte mare măsură de momentul în care se face ascultarea victimei sau a martorului, deoarece, odată cu trecerea timpului, o parte dintre trăsăturile exterioare percepute se șterg din memoria acestora. Dacă este posibil, ascultarea trebuie să se facă imediat sau într-un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei.
Atât descrierea trăsăturilor feței, cât și a caracteristicilor corporale se va face ținându-se seama de volumul, forma, culoarea, poziția și particularitățile părții descrise, ca și de întreg ansamblul din care face parte. Astfel, un nas, o gură, o frunte sunt descrise ca mari, potrivite sau mici, nu prin raportare la un etalon exterior sau la sistemul metric, ci la celelalte elemente ale fetei din care fac parte, pentru a fi mai ușor de apreciat.
Pentru aprecierea corectă a declarațiilor cu privire la trăsăturile exterioare ale persoanei observate, este necesar să se stabilească în ce condiții a avut loc perceperea (la ce distanță, în ce condiții de iluminare, cât timp cel audiat a avut posibilitatea să observe persoana descrisă ). Sub raport tactic criminalistic, precizăm că reușita unei identificări pe baza descrierii semnalmentelor exterioare depinde, în bună parte, de modul în care sunt ascultați martorii și de cum sunt interpretate declarațiile lor. Ascultarea presupune din partea organului judiciar nu numai pricepere, ci și circumspecție, pentru a se obține declarații precise, obiective, referitoare la înfățișarea infractorului.
Întregul complex al ,,portretului vorbit” include un număr mare de semnalmente. Însă folosirea tuturor semnalmentelor nu este totdeauna posibilă sau necesară. Cu prilejul descrierii semnalmentelor în vederea reținerii unei persoane se menționează îndeosebi trăsăturile feței și cele funcționale. La descrierea cadavrelor unor persoane necunoscute, se fixează amănunțit complexul de caracteristici anatomice, printre care și diferitele părți ale corpului, ale îmbrăcămintei. În general, dacă nu există nicio restricție, trebuie efectuată o descriere cât mai completă, însă fără ca ea să fie încărcată cu amănunte care nu ajută cu nimic identificarea în împrejurările date.
