Imposibilitatea fortuită de executare a obligaţiei de către debitor
| Comentarii |
|
imposibilitatea fortuită de executare a obligaţiei de către debitor, Reglementare. Noţiune. Condiţii de aplicare. Efecte.
Reglementare. Noţiune.
în contextul imposibilităţii fortuite de executare, obligaţia se stinge datorită faptului că debitorul este în imposibilitate absolută de executare a prestaţiei pe care o datorează, din cauză de forţă majoră sau, uneori, caz fortuit. în esenţă, imposibilitatea fortuită de executare poate fi definită ca fiind acea cauză de stingere a obligaţiei care se datorează imposibilităţii fortuite absolute şi perpetue de executare din partea debitorului. în cadrul definiţiei se vorbeşte de imposibilitatea „fortuită” care trebuie necesarmente să fie distinsă de o eventuală imposibilitate subiectivă sau generată de un fapt propriu al debitorului, deci de o eventuală imposibilitate imputabilă acestuia.
Imposibilitatea fortuită de executare este reglementată expres în art. 1634 Noul Cod Civil, care constituie singur, textul Capitolul V („Imposibilitatea fortuită de executare”), din Titlul VII („Stingerea obligaţiilor”) al Cărţii a V-a („Despre obligaţii”). Textul art. 1634 C. civ., trebuie însă corelat cu o sumă de alte texte legale care se referă toate la imposibilitatea fortuită de executare. Astfel: art. 1351 noul Cod Civil, defineşte forţa majoră şi cazul fortuit, motivele imposibilităţii fortuite de executare; art. 1274 noul Cod Civil, defineşte riscul în contractele translative de proprietate şi se referă la ipoteza pieirii fortuite a bunului - obiect derivat al prestaţiei, aşadar tot la o ipoteză de imposibilitate fortuită de executare; art. 1557 noul Cod Civil, care prevede imposibilitatea de executare în contextul cauzelor justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale. Pentru o imagine completă a imposibilităţii de executare care atrage stingerea obligaţiilor este necesară o interpretare sistematică a tuturor acestor texte. întrucât o asemenea interpretare excede exigenţelor studiului de faţă, ne vom rezerva la o analiză schematică a textelor în discuţie.
Condiţii de aplicare.
Acest mod de stingere a obligaţiilor presupune întrunirea necesară a mai multor condiţii:
a) intervenţia unei cauze de forţă majoră sau a unui caz fortuit sau a unei alte cauze asimilate acestora, cum ar fi fapta terţului sau fapta victimei care întrunesc toate condiţiile forţei majore [art. 1634 alin. (1) noul Cod Civil];
b) imposibilitatea să fie absolută şi perpetuă [art. 1634 alin. (3) noul Cod Civil]. Dacă imposibilitatea este doar relativă, în sensul că nu priveşte întreaga întindere a obligaţiei, liberarea îşi produce doar un efect parţial. Dacă ea este doar temporară, atunci efectul său nu constă în stingerea obligaţiei, ci doar în suspendarea executării acesteia;
c) este necesar ca debitorul să nu fi fost pus în întârziere în sensul somării sale la executare [art. 1634 alin. (1) noul Cod Civil]. De la data punerii în întârziere, debitorul este ţinut să suporte riscul neexecutării fortuite, astfel cum prevede chiar art. 1525 noul Cod Civil, cu privire la efectele punerii în întârziere a debitorului. Prin excepţie [instituită de art. 1634 alin. (2) noul Cod Civil], riscul neexecutării nu va fi suportat de către debitor, chiar şi pus în întârziere, dacă acesta dovedeşte că oricum creditorul nu ar fi putut să beneficieze de executare din cauza forţei majore sau cazului fortuit;
d) este necesar ca debitorul să notifice creditorului survenirea evenimentului fortuit, într-un termen rezonabil. Neîndeplinirea acestei condiţii nu va avea ca efect pierderea dreptului de a invoca această cauză de stingere a obligaţiei, ci doar pe aceea că debitorul va putea fi ţinut la repararea posibilului prejudiciu cauzat de necomu-nicarea survenirii evenimentului fortuit [art. 1634 alin. (5) noul Cod Civil];
e) debitorul să nu-şi fi asumat răspunderea pentru neexecutările surx’enite din cauze fortuite [art. 1634 alin. (2) noul Cod Civil], caz în care va trebui să repare prin echivalent pierderea suferită prin neexecutare de către creditor;
f) obiectul obligaţiei trebuie să îl constituie orice prestaţie, cu excepţia aceleia care are ca obiect bunuri de gen [art. 1634 alin. (6)]. în acest ultim caz, debitorul nu va putea invoca imposibilitatea fortuită de executare, deoarece genera non pereunt.
Efecte.
Imposibilitatea fortuită de executare are efecte diverse, după cum avem de a face cu o îndeplinire totală sau parţială a condiţiilor de mai sus. Astfel:
a) imposibilitatea fortuită de executare stinge obligaţia împreună cu garanţiile şi accesoriile sale, cu excepţia acelor ipoteze când debitorul şi-a asumat expres răspunderea şi pentru unele cazuri de forţă majoră;
b) dacă imposibilitatea este doar temporară, ea suspendă doar executarea obligaţiei până la încetarea evenimentului fortuit; dacă imposibilitatea priveşte doar o parte a obligaţiei, efectul extinctiv al acestei cauze se întinde doar la acea parte a obligaţiei;
c) în ipoteza obligaţiilor contractuale, imposibilitatea fortuită de executare, absolută şi perpetuă, atrage desfiinţarea automată a contractului cu aplicarea subsecventă a teoriei riscurilor, astfel cum aceasta este instituită de art. 1274 noul cod civil [art. 1557 alin. (1) noul Cod Civil];
d) pe parcursul imposibilităţii fortuite temporare sau parţiale de executare a obligaţiei, creditorul nu poate trece la invocarea niciunui alt remediu oferit lui de legiuitor pentru neexecutarea obligaţiei (art. 1557 noul Cod Civil). Totuşi, creditorul poate invoca rezoluţiunea (dar nu şi daune-interese) în cazul în care îşi pierde interesul în primirea prestaţiei din cauza întârzierii sau din cauza faptului că ceea ce a rămas de executat nu mai prezintă interes;
e) în sfârşit, imposibilitatea fortuită de executare poate să genereze o pieire a bunului obiect al prestaţiei. în acest caz, se va aplica teoria riscurilor în contractele translative de proprietate, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 1274 noul Cod Civil
