Impozite indirecte în Uniunea Europeană (TVA, accize, taxe vamale)
| Comentarii |
|
impozitele indirecte în Uniunea Europeană, 1. TVA 2. Accize 3. Taxele vamale - Uniunea vamală 4. Interzicerea taxelor cu efect echivalent taxelor vamale 5. Interzicerea ajutoarelor de stat
În materie de impozite indirecte, tehnica de lucru este tehnica armonizării.
În scopul consolidării şi garantării pieţei unice, Uniunea s-a preocupat de implementarea unor formule juridice comune în materie de impozite indirecte. Intervenţia normativă este directă, conform art. 113 TFUE (fost art. 93 TCE). Consiliul, decizănd în unanimitate la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului european şi a Comitetului economic şi social, emite dispoziţii privind armonizarea legislaţiei relative la taxa pe cifra de afaceri, la accize şi alte impozite indirecte, în măsura în care această armonizare este necesară pentru a asigura constituirea şi funcţionarea pieţei interioare.
Temeiul conceptual al intervenţiei normative este piaţa unică.
1. TVA
Taxa pe valoare adăugată, în forma sa actuală, este rezultatul unei armonizări progresive începând cu Directiva a şasea 77/388/CEE' privind
sistemul comun de TVA. Astăzi, sistemul TVA este reglementat prin directive; o directivă obligă statul membru căruia îi este adresat, însă lasă la latitudinea sa forma şi metodele de transpunere a reglementării în dreptul naţional. Actul normativ principal este Directiva TVA 2006/112/CE1'1. Aceasta este completată de Directiva 2008/9/CE (rambursarea către persoane impozabile rezidente în UE), Directiva 86/560/CEE (rambursarea către persoane impozabile stabilite în afara UE), Directiva 2006/79/CE (mici expedieri fără scop comercial) etc. Măsuri de constrângere asigurând aplicarea unitară a directivei TVA sunt instituite prin Regulamentul Consiliului de punere în executare nr. 282/2011 /UE'2'. Aceste măsuri sunt direct aplicabile fără transpunere în dreptul naţional.
Caracterul unitar al legislaţiei în materie de TVA este asigurat prin trimiterile preliminare, prin care CJUE consolidează noţiunile şi mecanismele din directive şi verifică modul de transpunere.
2. Accize
Legislaţia europeană în domeniul accizelor la anumite produse a fost adoptată ca element al pieţei unice la 1 ianuarie 1993 şi a determinat eliminarea controalelor fiscale la frontierele interne între statele membre. Reglementarea acoperă trei direcţii de lucru: structura fiscală a accizelor pentru anumite grupuri de produse (definirea de grupe de produse, cum se calculează accizele, posibilelor scutiri etc.); ratele minime ale accizelor pe care statele membre trebuie să le aplice pentru fiecare tip de produs (care pot fi majorate conform propriei politici fiscale), dispoziţii generale care se aplică la toate grupele de produse (norme privind producţia, depozitarea şi circulaţia produselor accizabile între statele membre).
Directiva Consiliului 2008/118/CE privind regimul general al produselor supuse accizelor (băuturi alcoolice, produse din tutun şi produse energetice) se aplică de la 1 aprilie 2010.
3. Taxele vamale - Uniunea vamală
Uniunea Vamală, ca şi demers european, a dus la unificarea directă a regimurilor vamale ale statelor membre. în acest demers, tehnica normativă este mai intensă, fiind instituit Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal comunitar (Codul vamal modernizat) cu aplicare în toate statele membre de la data de 24.06.2013.
Codul vamal modernizat creează un nou mediu vamal electronic. Acest cod integrează procedurile vamale comune statelor membre, consolidând totodată convergenţa între sistemele informatice ale celor 27 de administraţii vamale. Codul reglementează: dispoziţiile generale referitoare la domeniul de aplicare a legislaţiei vamale, la misiunea vămii şi la drepturile şi obligaţiile persoanelor în ceea ce priveşte legislaţia vamală; elementele pe baza cărora se aplică taxele de import şi export şi alte măsuri referitoare la comerţul cu mărfuri (Tariful vamal comun), originea mărfurilor, valoarea în vamă; datoria vamală; regimul vamal al mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii; normele privind statutul vamal, privind plasarea mărfurilor sub un anumit regim vamal şi privind verificarea, liberul de vamă şi dispunerea asupra mărfurilor; punerea în liberă circulaţie şi exonerarea de taxe la import; regimurile vamale specifice, organizate în patru funcţii economice (tranzit, depozitare, destinaţie specifică şi perfecţionare); tratamentul vamal al ieşirii mărfurilor din teritoriul vamal al Comunităţii (mărfuri care părăsesc teritoriul, exportul şi reexportul, exonerarea de taxe la export).
Noile dispoziţii se referă la raţionalizarea procedurilor vamale, atât pentru facilitatea comerţului, cât şi pentru prevenirea noilor ameninţări. Obiectivele legiferării sunt: simplificarea şi uniformizarea procedurii vamale, informatizarea procedurilor de vămuire, ameliorarea procedurilor de control.
în egală măsură, politica comunitară a dus la implementarea unui sistem electronic unic ECMS. Sistemele informatice comune permit schimbul de date între autorităţile vamale, respectând dispoziţiile care reglementează protecţia datelor. Aceste sisteme vizează în special: formalităţile îndeplinite de operatorii economici; regimurile vamale (în special în cazul vămuirii centralizate) şi înregistrarea/autorizarea operatorilor economici (identificarea şi înregistrarea operatorilor economici: EORI; acordarea statutului de operator economic autorizat „simplificări vamale” sau/şi „securitate şi siguranţă”: AEO); gestionarea riscurilor printr-un cadru comun Comisiei şi statelor membre. Aceasta permite autorităţilor vamale să efectueze controale bazate pe analize naţionale, comunitare şi internaţionale.
4. Interzicerea taxelor cu efect echivalent taxelor vamale
Cadru legal: art. 28 TFUE (ex art. 23 TCE) şi art. 30 TFUE (ex art. 25 TCE).
Dispoziţii în materie
Libera circulaţie a mărfurilor. Articolul 28. (1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu tări terte.
Uniunea vamală. Articolul 30. între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.
Dispoziţiile precitate reglementează o interdicţie clară şi necondiţionată. Aceasta produce efecte directe în statele membre şi contribuabil. Judecătorul naţional sesizat printr-o acţiune directă va obliga statul membru la restituirea sumelor percepute ca şi taxă cu efect echivalent.
Interdicţia se aplică exclusiv operaţiunilor intracomunitare, nu şi operaţiunilor cu state terte.
În privinţa operaţiunilor cu state terţe, art. 28 TFUE şi art. 207 TFUE consolidează uniunea vamală privind toate operaţiunile de import prin stabilirea unui tarif vamal comun la toate frontierele UE. Astfel, se asigură egalizarea sarcinilor fiscale ale operaţiunilor indiferent de statul de provenienţă. Conform art. 207 TFUE, politica comercială comună duce la uniformizare normativă şi suprimarea disparităţilor de natură comercială şi fiscală afectând schimburile cu state terţe.
Definiţia taxelor cu efecte echivalent a fost dată de CJUE: „constituie o taxă cu efecte echivalent drepturilor vamale la import şi la export, orice obligaţie pecuniară, chiar minimă, impusă unilateral, oricare ar fi denumirea sa şi modalitatea de impunere, care afectează mărfurile naţionale sau străine pe motiv că au trecut frontiera, chiar dacă nu este colectată în beneficiul statului, nu produce niciun efect discriminatoriu ori protector, iar produsul impozitat nu este în concurenţă cu alte produse naţionale”.
Excepţiile sunt admise, în sensul că se pot taxa anumite operaţiuni, dacă: taxarea derivă dintr-un sistem general de redevenţe aplicabil după aceleaşi criterii produselor naţionale şi produselor importate; dacă taxarea
este contrapartida proporţională a unui serviciu prestat către operatorul economic; dacă taxarea se aplică ca urmare a controlului privind respectarea dispoziţiilor de drept comunitar.
Nu prezintă relevanţă: cuantumul, chiar minim al taxei şi nici scopul pentru care a fost instituită; dacă taxa se impune bunurilor importate ori bunurilor exportate; momentul în care taxa este prelevată, în procesul de producţie ori de comercializare. Criteriul determinant este trecerea frontierei.
5. Interzicerea ajutoarelor de stat
Cadru legal: art. 108-109 TFUE (ex. art. 87-89 TCE)
Dispoziţii în materie:
Ajutoarele de stat. Articolul 107. (1) Cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
Articolul 108. (1) Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de funcţionarea pieţei interne. (2) în cazul în care, după ce părţilor în cauză li s-a solicitat să-şi prezinte observaţiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu articolul 107 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.
Articolul 109 TFUE autorizează Comisia să reglementeze măsurile de punere în aplicare a acestor dispoziţii.
Definiţia noţiunii de ajutor de stat. Noţiunea este extrem de largă şi se circumscrie doar dacă măsura îndeplineşte cumulativ patru criterii, instituite de Comisie prin „Communication sur l’application des regles relatives aux aides d’Etat aux mesures relevant de la fiscalite directe des entreprises”. Criteriile cumulative pentru a califica o măsură ca şi ajutor de stat sunt: măsura trebuie să asigure beneficiarilor un avantaj care să le diminueze cheltuielile, indiferent de formă; ajutorul trebuie acordat din resurse publice; măsura în cauză trebuie să afecteze concurenţa şi schimburile între state membre; măsura trebuie să fie specifică sau selectivă şi să afecteze anumite întreprinderi.
Nu contează dimensiunea avantajului acordat, nici dacă avantajul rezultă din dispoziţii legale fiscale selective ori din practica organelor fiscale. Contează în schimb natura economică a activitătii; sectorul de acţiune (o măsură generală pentru un anumit sector nu e ajutor de stat); efectul acestora distorsionând sau putând distorsiona concurenţa.
Comisia Europeană este cea care exercită un control constant asupra măsurilor dispuse de statele membre, cu efect de ajutor de stat, printr-o procedură prealabilă de verificare (art. 108 alin. 3 TFUE). Atunci când Comisia constată încălcarea dispoziţiilor din Tratat, instanţele naţionale vor dispune anularea dispoziţiilor contrare dreptului comunitar şi recuperarea sumelor astfel acordate. Persoanele interesate pot, deci, invoca în faţa instanţei naţionale decizia Comisiei prin care un avantaj este calificat ca şi ajutor de stat, sub condiţia dovedirii interesului în promovarea acţiunii. Recuperarea retroactivă nu reprezintă o încălcare a principiului bunei-cre-dinţe şi a stabilităţii raporturilor juridice, de vreme ce beneficiarul ajutorului cunoştea sau trebuia să cunoască că acesta înfrânge dispoziţiile art. 108 TFUE. Nerecuperarea acestor sume face obiectul unui recurs în carenţă promovat de Comisie.
