Excepţii dilatorii şi excepţii peremptorii (dirimante)
| Comentarii |
|
excepţii dilatorii şi excepţii peremptorii (dirimante), această clasificare are drept criteriu efectul pe care excepţiile tind să îl realizeze.
Excepţiile dilatorii sunt acele excepţii care tind să ducă la amânarea judecăţii, declinarea competenţei sau refacerea unor acte (excepţia nelegalei citări, excepţia de recuzare, excepţia de incompatibilitate, excepţia de conexitate, litispendenţa etc.).
Excepţiile peremptorii sau dirimante tind la respingerea cererii sau la stingerea procesului (prescripţia, autoritatea de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii sau capacităţii procesuale, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, perimarea).
Există şi o categorie intermediară de excepţii, care debutează prin a avea un efect dilatoriu şi sfârşesc prin a avea un efect peremptoriu,
în această categorie încadrându-se:
- excepţia de netimbrare a cererii;
- excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu;
- excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant;
- excepţia lipsei semnăturii de pe cererea de chemare în judecată.
Este posibil ca aceeaşi excepţie să producă efecte diferite. Astfel, excepţia de necompetenţă poate determina declinarea judecării cauzei, dacă este vorba de o altă instanţă competentă sau despre competenţa unui organ cu activitate jurisdicţională; respingerea cererii ca inadmisibilă, dacă este vorba despre competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională; respingerea cererii ca nefiind de competenţa instanţelor române, dacă se invocă competenţa unei instanţe dintr-o altă ţară, care nu este membră a Uniunii Europene, în raport de dispoziţiile art. 1070 NCPC (corespondent art. 157 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, abrogată prin Legea nr. 76/2012).
Dacă se invocă competenţa exclusivă a unei instanţe dintr-un stat membru al Uniunii Europene, faţă de dispoziţiile art. 25 al Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, instanţa română se declară, din oficiu, necompetentă şi va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.
