Intervenția legiuitorului în contractele colective de muncă
| Comentarii |
|
intervenția legiuitorului în contractele colective de muncă, legiuitorul va recurge la asemenea intervenții în contracte numai în situații de excepție și pentru apărarea unor interese de ordin general ale unei categorii largi de persoane care sunt părți în astfel de raporturi sau legături contractuale. Aceste „situații speciale” nu trebuie extinse până la a se realiza abuzuri din partea statului în sensul deturnării voinței părților. Dar a accepta opinia conform căreia statul nu poate interveni sub nicio formă în voința partenerilor sociali ar însemna ca la nivel național să nu poată fi transpuse prevederile din directivele sau chiar tratatele U.E., atâta timp cât acestea contravin clauzelor stabilite în contractele colective de muncă încheiate de partenerii sociali.
Formele de intervenție a legiuitorului în contracte sunt prin modificarea duratei contractului sau a executării acestuia. Legiuitorul poate interveni cu privire la executarea contractelor colective, în special pentru a proteja anumite categorii de angajatori în situația în care, spre pildă, la un anume sector de activitate obligațiile bănești ale acestora au devenit mult prea oneroase și există riscul ca o serie de angajatori să intre în faliment. O astfel de intervenție a legiuitorului în contractele colective de muncă este relevantă și pentru nedistorsionarea concurenței în sectoarele de activitate.
Acest fapt este valabil și în materia drepturilor câștigate de salariați la precedenta negociere colectivă, deoarece, mai ales în actualul context economic, ar fi injust ca angajatorii să fie obligați să se raporteze la plafonul de drepturi stabilit anterior, cu atât mai mult, cu cât pot interveni modificări semnificative ale cifrei de afaceri. Legiuitorul, înțelegând situațiile care pot interveni, în special din cauza actualului context economic, a reglementat în premieră pentru peisajul legislativ românesc prevederi care să asigure păstrarea echilibrului dintre contraprestațiile părților. Este vorba despre aplicabilitatea impreviziunii, care are consacrat sediul juridic începând cu actualul cod civil (art. 1271).
Având în vedere noile reglementări ale legiuitorului în materia impreviziunii și a adaptării contractului, se pune problema dacă aceste instituții pot fi incidente și în cazul contractelor colective de muncă. Răspunsul nu poate fi decât favorabil, având în vedere problemele economice existente în acest moment. Mai mult, invocarea impreviziunii și a adaptării contractului colectiv de muncă apar ca fiind măsuri în favoarea salariaților. De exemplu, dacă pe parcursul executării contractului colectiv de muncă intervine un
dezechilibru major între contraprestațiile părților, cauzat de unele pierderi financiare importante ale angajatorului, se poate pune problema ca angajatorii să nu mai poată onora plata salariilor și a altor drepturi bănești la nivelul stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil. Pentru a se evita concedierile, partenerii sociali pot conveni adaptarea contractelor colective de muncă, prin scăderea obligațiilor bănești ale angajatorului, astfel încât să poată fi salvate locurile de muncă ale salariaților. Așadar, părțile pot negocia dacă se află în situația de a nu putea onora obligațiile lor. Se va produce, astfel, o așezare a obligațiilor la nivele suportabile din punct de vedere financiar.
Salariații nu se pot prevala pentru viitor de teoria drepturilor câștigate și deci se impune să renegocieze anumite clauze. Trebuie avută în vedere și buna-credință, care guvernează relațiile dintre părți. Dacă părțile nu se înțeleg, se pot adresa, conform Codului civil, instanțelor judecătorești.
