Intrarea în posesia bunului-obiect al garanției prin executorul judecătoresc
| Comentarii |
|
intrarea în posesia bunului-obiect al garanției prin executorul judecătoresc, în cazul în care nu este posibilă intrarea în posesia bunului în mod paşnic, creditorul trebuie să apeleze la executorul judecătoresc (sau, după caz, la executorul bancar) . Avem în vedere, în special, ipoteza în care părţile contractului de garanţie mobiliară au omis inserarea în contract a clauzei referitoare la dreptul creditorului de a intra paşnic în posesia bunului afectat garanţiei sau debitorul manifestă opoziţie la exercitarea dreptului de către creditor.
Trebuie să menţionăm faptul că nimic nu îl împiedică pe creditor să apeleze direct la ajutorul organelor de executare, de vreme ce se află în posesia unui titlu executoriu.
Unii autori consideră că, pentru a se putea trece la luarea „forţată" în posesie a bunului afectat garanţiei, este necesară îndeplinirea unei condiţii, prealabilă şi esenţială, şi anume aceea ca intrarea în posesie în formă paşnică să nu fie posibilă.
Dacă am accepta necesitatea unei astfel de condiţii, am ajunge fie la ipoteza greşită potrivit căreia creditorul ar trebui să prezinte, pe lângă documentele necesare în vederea declanşării procedurii de luare forţată în posesie, şi dovada imposibilităţii de a intra în posesia bunului, fără de care executorul judecătoresc nu ar putea declanşa executarea, fie la soluţia admisibilităţii unei opoziţii a debitorului întemeiate pe neexer-citarea de către creditor a dreptului de a intra în posesia paşnică a bunului afectat garanţiei, ambele soluţii fiind de neconceput.
Intervenţia organelor de executare este declanşată, potrivit legii, de cererea creditorului, însoţită de o copie certificată de pe înscrierea la arhivă, o copie de pe contractul de garanţie şi o descriere a bunului ce urmează a fi luat în posesie (art. 68 din Titlu VI al Legii nr. 99/1999). Organul de executare va întocmi un dosar de executare şi, în termen de 48 de ore de la primirea cererii, se va deplasa la locul unde se află bunul mobil afectat garanţiei, îl va ridica şi îl va preda imediat creditorului.
întreaga operaţiune se va consemna într-un proces-verbal, pe care organul de executare îl va întocmi în două exemplare, dintre care unul se va păstra la dosarul de executare, iar celălalt va fi înmânat debitorului, care va semna de primire.
Articolul 68 din Titlul VI al Legi nr. 99/1999 nu face nicio menţiune cu privire la conţinutul procesului-verbal. Cu toate acestea, procedura de executare silită a garanţiilor reale mobiliare este o procedură specială în raport cu dispoziţiile de drept comun în materia executării prevăzute de Codul de procedură civilă, astfel încât prevederile legii speciale se vor completa cu prevederile de drept comun în materie, în măsura în care sunt compatibile. Alături de alţi autori', considerăm că procesul-verbal încheiat potrivit art. 68 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 va trebui să aibă menţiunile obligatorii prevăzute de art. 416 C. proc. civ.
Amintim că, în acest caz, în situaţia în care se solicită intrarea în posesie în temeiul unui contract ce constituie operaţiune asimilată garanţiilor reale mobiliare, spre exemplu, în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare ce conţine clauza rezervei dreptului de proprietate, întreaga procedură de executare se va efectua în lipsa unui titlu executoriu, executorul judecătoresc neavând însă dreptul să refuze punerea în posesie a creditorului pe acest motiv.
în cazul în care debitorul refuză să semneze sau nu este de faţă, se vor aplica prin analogie dispoziţiile art. 417 C. proc. civ.
În măsura în care debitorul se opune predării bunului, organul de executare este îndreptăţit să uzeze de forţă, prin solicitarea organelor de poliţie.
Organul de executare nu este îndreptăţit să folosească forţa de prima dată, chiar dacă ar avea indicii despre opunerea debitorului, ci este obligat să încerce întâi intrarea în posesia bunului fără a fi însoţit de organele de poliţie. în cazul în care este necesară folosirea forţei, organul de executare este obligat să revină în cursul aceleiaşi zile, însoţit de poliţie, pentru a ridica bunul afectat garanţiei.
Creditorul are sarcina ele a avansa cheltuielile legate de deposedarea bunului, din momentul deposedării urmând a suporta riscurile legate de transportarea şi depozitarea acestuia [art. 68 alin. (2) clin Titlul VI al Legii nr. 99/1999).
Din momentul luării în posesie, creditorul va deţine bunul în calitate de depozitar, în temeiul art. 39 clin Titlul VI al Legii nr. 99/1999, riscul pieirii sau degradării fortuite fiind suportat de către debitor, în calitate de deponent (art. 1605 C. civ.), el nefiind liberat ele obligaţie în cazul pieirii sau degradării fortuite a bunului. Creditorului îi revine în schimb obligaţia de conservare şi păstrare a bunului potrivit art. 1599 C. civ., trebuind să se îngrijească de paza bunului depozitat cu aceeaşi grijă ca şi de propriul său lucru , urmând a răspunde de stricăciunile datorate încălcării unei astfel de obligaţii.
