Dreptul de opţiune cu privire la alegerea procedurii de executare silită mobiliară
| Comentarii |
|
dreptul de opţiune cu privire la alegerea procedurii de executare silită mobiliară, în materia garanţiilor reale mobiliare, art. 62 alin. (1) din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 instituite un drept de opţiune al creditorului garantat cu privire la procedura de executare pe care alege să o folosească.
Se creează astfel un sistem dual de executare a garanţiilor reale mobiliare, concretizat, pe de o parte, prin conservarea procedurii de drept comun prevăzute de codul de procedură civilă (Cartea V, „Despre executarea silită") , iar, pe de altă parte, prin implementarea unui sistem nou, mai suplu, mai ieftin, mai rapid şi mai eficient, specific numai executării garanţiilor reale.
Domeniu de aplicare
în materie comercială, acest nou sistem înlocuieşte, practic, vechea procedură a executării gajului comercial, în prezent abrogată , rămânând singura procedură de executare a garanţiilor reale mobiliare (de orice fel), însă, în materie civilă, procedura de executarea a gajului (amanetului) civil rămâne în vigoare, creditorul gajist neavând deschisă calea procedurii speciale de executare a garanţiilor reale mobiliare [potrivit art. 3 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, numai dispoziţiile privind ordinea de prioritate şi publicitatea garanţiilor reale mobiliare sunt aplicabile şi amanetului, nu şi cele privind executarea (n.a.)].
în ceea ce priveşte garanţiile reale propriu-zise, putem observa faptul că acestea pot fi executate potrivit procedurii de drept comun, pe de o parte, datorită calităţii de titlu executoriu pe care îl are contractul de garanţie reală mobiliară, potrivit art. 17 din lege, iar, pe de altă parte, potrivit trimiterii exprese făcute de art. 62 alin. (1).
în mod obişnuit, contractul de gaj nu constituie titlu executoriu, creditorul gajist neavând deschisă calea procedurii de executare de drept comun. Uneori însă, contractul de gaj poate deveni titlu executoriu. Atunci când este încheiat prin act autentic notarial, devine titlu executoriu la momentul la care creanţa garantată devine certă, lichidă şi exigibilă (art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a procedurii notariale ). însă nici în acest caz creditorul gajist nu are deschisă calea procedurii de executare de drept comun, întrucât interdicţia prevăzută de art. 1689 C. civ., potrivit căreia este „nulă orice stipulaţie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-şi apropia amanetul sau a dispune de dânsul" fără a se adresa instanţei de judecată, se întinde şi asupra acestei situaţii, nefiind permisă sub nicio formă executarea gajului fără autorizarea instanţei de judecată.
însă dreptul de opţiune nu există decât în cazul operaţiunilor asimilate cărora legea le recunoaşte expres calitatea de titlu executoriu.
Caractere.
Drept de opţiune al creditorului este unul potestativ', care nu poate fi cenzurat de către debitor sau de către un terţ. Nici instanţa de judecată nu poate stabili o altă metodă de executare decât cea aleasă de către creditor în temeiul acestui text de lege.
în principiu, dreptul de opţiune acordă creditorului posibilitatea să aleagă între două căi principale de executare: executarea silită „clasică" (reglementată de Codul de procedură civilă) sau executarea silită „specială" (reglementată de Titlul VI al Legii nr. 99/1999); în cadrul acestor două mari clase, creditorul va avea, bineînţeles, dreptul de a alege modalitatea de executare dorită. Astfel, în cazul alegerii executării clasice, pot fi folosite executarea mişcătoarelor, a bunurilor prinse în rădăcini, a nemişcătoarelor, poprirea, în funcţie de natura bunului ’.
Procedura de executare specială presupune două mari etape: prima este luarea în posesie a bunului, iar cea de-a doua satisfacerea creanţei din valoarea bunului afectat garanţiei. Creditorul poate lua în posesie bunul afectat garanţiei prin luarea paşnică în posesie, fără concursul organelor de executare silită, sau prin luarea forţată în posesie, cu ajutorul organelor de executare silită, în cea de-a doua etapă putându-şi satisface creanţa garantată prin vânzarea bunului sau prin adjudecarea directă a acestuia.
Combinând principalele metode de executare aflate la dispoziţia creditorului, unii autori' au identificat trei opţiuni aflate la îndemâna creditorului garantat: să utilizeze mijloacele de executare agreate prin contractul de garanţie, să treacă la executarea silită de drept comun sau să utilizeze procedura de executare menţionată în Titlul VI al Legii nr. 99/1999.
Dreptul de opţiune prevăzut de art. 62 din lege nu se stinge la prima utilizare. Fiind vorba de materia executării silite (parte a procedurii civile . Aceste modificări trebuie însă de fiecare dată notificate debitorului şi trebuie să se subsumeze principiului general al bunei-credinţe în exercitarea drepturilor creditorului.
De fapt, dreptul de opţiune acordat de lege creditorului priveşte alegerea între o procedură de executare etatică şi una privată. Prima, reglementată de Codul de procedură civilă, reprezintă un tip de executare extrem de formalist, subsumat unor reguli procedurale stricte, dar care are avantajul sancţionării sale de către forţa coercitivă a statului, creditorul neasumându-şi riscul unei acţiuni în daune din partea debitorului. Procedura de executare (silită) reglementată de Codul de pro
cedură civilă este în mod evident o procedură jurisdicţională . Cea de-a doua prezintă avantajul supleţei, creditorul putând să îşi amenajeze contractual modul de executare, dar şi dezavantajul unui risc sporit din partea creditorului ele a răspunde pentru daunele cauzate.
în final, trebuie precizat faptul că, în sensul legii, dreptul de opţiune aparţine numai creditorului. Debitorul nu va putea avea niciodată dreptul ele a opta pentru modul în care să fie executat.
