Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă
| Comentarii |
|
întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, 1. Definiție şi cazuri 2. Obligaţiile condamnatului în cazul întreruperii executării pedepsei 3. Procedura acordării
1. Definiție şi cazuri
întreruperea executării pedepsei necesită un temei serios, care să justifice eliberarea temporară a deţinutului din penitenciar. Sediul materiei îl constituie dispoziţiile art. 592-594 C. proc. pen.
Diferenţa faţă de amânarea executării rezidă în aceea că amânarea se acordă înainte de începerea executării, în vreme ce întreruperea presupune o executare în curs.
întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă nu poate fi confundată cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ce poate fi dispusă în cadrul căilor extraordinare de atac. când. în anumite situaţii, suspendarea executării pedepsei presupune întreruperea executării ei în cazul în care aceasta a început. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în asemenea cazuri, este întemeiată pe presupusa nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă nu poate fi confundată cu liberarea condiţionată, deoarece întreruperea presupune reluarea executării după expirarea perioadei stabilite de către instanţă, în vreme ce, în cazul liberării condiţionate, pedeapsa se consideră executată dacă persoana condamnată nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.
întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă nu poate fi confundată nici cu învoirea din penitenciar, care poate fi acordată în condiţiile Legii privind executarea pedepselor privative de libertate.
Cazurile de întrerupere a executării pedepsei sunt aceleaşi pe care art. 589 C. proc. pen. le prevede pentru amânarea executării pedepsei privative de libertate. Astfel, executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 589, la cererea condamnatului sau a procurorului, şi anume:
a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că întreruperea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. în această situaţie, executarea pedepsei se întrerupe pentru o durată determinată.
în această situaţie, trebuie făcută precizarea, cum am făcut şi la amânarea executării pedepsei, că este nevoie să fie îndeplinite două condiţii cumulativ: existenţa unei boli care nu poate fi tratată în reţeaua penitenciară şi faptul că lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă un pericol pentru ordinea publică1'';
b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. în aceste cazuri, executarea pedepsei se întrerupe până la încetarea cauzei care a determinat întreruperea.
în cazul prevăzut la lit. a), întreruperea executării pedepsei nu poate fi dispusă dacă cel condamnat şi-a provocat singur starea de boală, prin refuzul tratamentului medical, al intervenţiei chirurgicale, prin acţiuni de autoagresiune sau prin alte acţiuni vătămătoare, ori în situaţia în care se sustrage efectuării expertizei medico-legale. De asemenea, pentru această situaţie, când persoana condamnată suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua penitenciară, cererea poate fi formulată şi de către administraţia penitenciarului.
2. Obligaţiile condamnatului în cazul întreruperii executării pedepsei
Pe durata întreruperii executării pedepsei, condamnatul trebuie, cu titlu de obligativitate, să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de instanţă:
b) să ia legătura. în termenul stabilit de instanţă, cu organul de poliţie desemnat de aceasta în cuprinsul hotărârii de întrerupere a executării pedepsei închisorii pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus întreruperea;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
e) pentru cazul prevăzut la art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a), să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul, iar pentru cazul prevăzut la art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. b), să îngrijească copilul mai mic de un an.
Pe durata întreruperii executării pedepsei, instanţa, facultativ, poate impune condamnatului să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţir.
a) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
b) să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
c) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite.
in caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite mai sus, instanţa de executare revocă întreruperea şi dispune continuarea executării pedepsei privative de libertate. Organul de poliţie desemnat de instanţă în cuprinsul hotărârii cu supravegherea celui faţă de care s-a dispus întreruperea executării pedepsei verifică periodic respectarea obligaţiilor de către condamnat şi întocmeşte lunar un raport în acest sens către instanţa de executare. în cazul în care constată încălcări ale obligaţiilor stabilite, organul de poliţie sesizează, de îndată, instanţa de executare.
întreruperea este temporară, cât durează cauza care a determinat-o. nefiind permis, pe motiv de boală, să fie înlăturată complet executarea pedepsei.
3. Procedura acordării
Instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare.
La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se citează condamnatul şi administraţia penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul. Judecarea se face cu participarea procurorului.
Efectul juridic al acordării întreruperii executării pedepsei închisorii constă în aceea că persoana condamnată este liberată din penitenciar pe durata întreruperii. în acelaşi timp, administraţia locului de deţinere este obligată să ţină evidenţa întreruperilor acordate.
Instanţa care a dispus întreruperea executării pedepsei comunică de îndată această măsură instanţei de executare, locului de deţinere şi organului de poliţie.
în cazul prevăzut la art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cererea de întrerupere a executării pedepsei se depune la judecătorul delegat cu executarea, însoţită de înscrisuri medicale. Judecătorul delegat cu executarea verifică competenţa instanţei şi dispune, după caz, prin încheiere, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. După primirea raportului de expertiză medico-legală, cauza se soluţionează de instanţa de executare.
Instanţa de executare comunică hotărârea prin care s-a dispus întreruperea executării pedepsei, în ziua pronunţării, organului de poliţie desemnat în cuprinsul hotărârii de întrerupere a executării pedepsei închisorii pentru a lua în evidenţă persoana, jandarmeriei, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte condamnatul, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse. Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau. după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata întreruperii.
Instanţa de executare şi administraţia locului de deţinere ţin evidenţa întreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de întrerupere persoana condamnată la pedeapsa închisorii nu se prezintă la locul de deţinere, administraţia trimite de îndată o copie de pe mandatul de executare organului de poliţie, în vederea executării. Pe copia mandatului de executare se menţionează şi cât a mai rămas de executat din durata pedepsei.
Cererea de prelungire a întreruperii anterior acordate se soluţionează de instanţa care a dispus întreruperea executării pedepsei.
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare. Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.
Administraţia locului de deţinere comunică instanţei de executare data la care a reînceput executarea pedepsei.
Timpul cât executarea a fost întreruptă nu se socoteşte în executarea pedepsei.
Pedeapsa accesorie se execută şi pe durata întreruperii executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă.
