Ipoteca mobiliară asupra creanţelor
| Comentarii |
|
ipoteca mobiliară asupra creanţelor, dispoziţiile art. 2465 noul C. civ. vizează modalităţile specifice de executare silită a unei ipoteci mobiliare constituite asupra unui drept de creanţă.
Textul de lege se aplică atât în cazul constituirii unei ipoteci asupra unei creanţe, cât şi în cazul în care se execută o cesiune de creanţă constituită în scop de garanţie, considerată, potrivit art. 2347 alin. (2) noul C. civ., operaţiune asimilată.
Potrivit dispoziţiilor art. 2465 noul C. civ., creditorul ipotecar, atunci când condiţiile pentru executarea silită sunt întrunite, poate exercita următoarele drepturi, la alegerea sa: dreptul de a prelua titlul de creanţă (în fapt, documentele care constată drepturile de creanţă), de a cere şi de a obţine plata sau, totodată, dreptul să vândă creanţa şi să îşi însuşească preţul, toate acestea în limita sumei garantate.
Trebuie să observăm că, şi în această materie, legiuitorul a eliminat posibilitatea creditorului de a-şi însuşi bunul ipotecat (respectiv de a prelua drepturile de creanţă până la concurenţa creanţei garantate), probabil din aceleaşi raţiuni din care a eliminat şi posibilitatea adjudecării directe de către creditori a bunului mobil corporal ipotecat, respectiv din necesitatea limitării abuzurilor pe care creditorul urmăritor le poate comite în procedura de executare privată pusă la dispoziţia sa.
Tot spre deosebire de reglementarea Titlului VI al Legii nr. 99/1999, observăm faptul că legea nu mai impune expres folosirea mijloacele paşnice atât cu privire la dreptul de a prelua titlul de creanţă, cât şi cu privire la dreptul de a cere şi obţine plata.
În ceea ce priveşte dreptul de a cere şi obţine plata, nu se pun probleme deosebite, creditorul având aceleaşi mijloace juridice ca şi debitorul în ceea ce priveşte încasarea creanţei, această procedură nefiind una execuţională, ci doar efectuată în acest cadru.
În schimb, legea nu reglementează situaţia în care debitorul refuză predarea titlurilor de creanţă.
Şi în cazul acestei modalităţi de executare trebuie să admitem existenţa dreptului creditorului de a prelua titlul constatator al creanţei în temeiul art. 2439 noul C. civ., prin mijloace proprii sau cu ajutorul unui organ de executare.
Argumentul în acest sens îl constituie interpretarea alin. (1) al art. 2440 noul C. civ., potrivit căruia creditorului i se permite expres să ia preia atât bunul, cât şi titlurile sau înscrisurile care constată dreptul de proprietate asupra bunului. Deşi textul de lege este amplasat la secţiunea privind „Executarea asupra bunurilor mobile corporale", acest articol este aplicabil atât în cazul în care creditorul are nevoie să preia atât bunul mobil corporal, cât şi titlul de proprietate al acestuia (spre exemplu, în cazul autoturismelor), dar şi tuturor situaţiilor în care creditorul are nevoie de a prelua orice alte titluri sau documente care atestă drepturi de proprietate asupra bunurilor mobile corporale sau necorporale.
În fapt, această situaţie se datorează împărţirii defectuoase a textelor de lege, subsecţiunea privind executare ipotecii asupra creanţelor reglementând doar particularităţi ale unei astfel de executări, părţile păstrând toate drepturile şi obligaţiile instituite de lege în prezentul capitol, în măsura în care nu sunt incompatibile cu forma de executare aleasă. Spre exemplu, şi în cazul în care ipoteca poartă asupra unei creanţe, sunt aplicabile prevederile art. 2441 noul C. civ., potrivit cărora cel care deţine un bun mobil (în cazul nostru, titlul de creanţă) este dator să îl predea creditorului ipotecar care urmăreşte bunul.
În cadrul acestei forme de executare, creditorului nu îi revine obligaţia de notificare şi nici de înscriere a unui aviz la arhivă. Afirmăm acest lucru, deoarece, în primul rând, legea nu prevede în mod expres o astfel de obligaţie, iar, în al doilea rând, aşa cum am arătat atunci când am dezbătut problema distribuirii preţului obţinut din vânzare, particularitatea acestei forme de executare constă în posibilitatea creditorului de a obţine plata creanţei sau de a vinde creanţa şi de a-şi însuşi preţul numai în limita sumei garantate şi înaintea oricăror alţi creditori, fapt care ar părea a face inutilă, dintr-un anumit punct de vedere, notificarea eventualelor persoane interesate.
Dintr-un alt punct de vedere, înscrierea unui aviz de executare ar putea fi o măsură utilă mai multor categorii de persoane, printre care şi creditorii garantaţi cu ipotecă asupra unei universalităţi de bunuri.
În schimb, lipsa avizului şi a obligaţiei de notificare creează un real prejudiciu creditorului ipotecar de rang superior, care, deşi este preferat creditorilor de rang inferior în ceea ce priveşte exerciţiul dreptului de a executa ipoteca, potrivit art. 2454 noul C. civ., în această situaţie nefiindu-i comunicată începerea executării şi neavând posibilitatea reală de a afla despre executare, nu îşi va putea exercita dreptul de a porni o nouă executare.
În concluzie, faţă de argumentele pe care le-am dezvoltat mai sus, putem observa faptul că particularităţile acestei forme de executare sunt date de lipsa obligaţiei comunicării unei notificări de executare şi de înscriere a unui aviz de executare în arhivă, lipsa caracterului con-cursual, prin imposibilitatea altor creditori privilegiaţi sau ipotecari ai aceluiaşi bun de a participa la executare, şi lipsa obligaţiei creditorului de a distribui preţul, datorată obligării acestuia de a încasa doar în limita sumei garantate.
Aceste particularităţi sunt strâns legate între ele, astfel, dacă creditorul ar fi putut să încaseze tot preţul creanţei sau să îşi însuşească tot preţul acesteia obţinut din vânzare, ar fi fost obligatorie distribuirea acestui preţ între creditorii privilegiaţi şi ipotecari, apărând necesară şi încunoştinţarea acestora despre începerea executării silite.
Ce se întâmplă în cazul în care creanţa nu este divizibilă, nefiind posibilă cesiunea sau plata sa parţială? În orice situaţie în care plata parţială a creanţei ipotecare sau cesiunea sa parţială nu este posibilă, creditorul urmăritor va avea dreptul de a cere şi obţine plata în integralitate a creanţei ipotecate, precum şi dreptul de a vinde (cesiona) în integralitate creanţa către un terţ, fiind obligat să îşi însuşească preţul doar în limita sumei garantate (cu toate accesoriile sale), restul sumei urmând a i se cuveni debitorului.
