Izvoarele dreptului internațional
| Comentarii |
|
izvoarele dreptului internațional, definim norma de drept internațional ca fiind o regulă de conduită generală ce se aplică tuturor statelor sau cel puțin unui număr de două state, putând reglementa toate domeniile interstatale sau doar unul sau unele dintre ele.
Principalele trăsături ale izvoarelor dreptului internațional
Izvoarele dreptului internațional se caracterizează prin următoarele trăsături:
1. Voința comună a două sau mai multe state care stabilesc într-un mod precis o regulă juridică menită a guverna relațiile dintre acestea;
2. Exteriorizarea acordului de voință prin intermediul unei norme juridice existente, cutumă, tratat etc.;
3. Existența unei norme juridice care guvernează relațiile între state.
Prof. R: Miga-Beșteliu definește izvoarele formale ale dreptului internațional ca fiind mijloace juridice prin care se exprimă normele acestui drept. Într-o altă opinie, se arată că prin izvor de drept internațional se înțeleg acele mijloace de exprimare a normelor rezultate din acordul de voință al statelor.
Precizăm de la început faptul că izvoarele de drept internațional au un anumit specific, anumite particularități. Astfel, pe când izvoarele dreptului intern emană, în principal, de la puterea legislativă a unui stat, normele de drept internațional au la bază acordul de voință a două sau mai multe state.
Punctul de plecare în clasificarea și analizarea izvoarelor dreptului internațional îl reprezintă art. 38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție, anexă la Carta ONU din 1945 și care a reluat, în esență, art. 38 al Statului Curții Permanente de Justiție Internațională din 1921.
Articolul 38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție prevede:
1. Curtea, a cărei misiune este de a soluționa conform dreptului internațional diferendele care îi sunt supuse, va aplica:
a. Convențiile internaționale, fie generale, fie speciale care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu;
b. Cutuma internațională, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept;
c. Principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate;
d. Sub rezerva dispozițiilor Articolului 59, hotărârile judecătorești și doctrina celor mai calificați specialiști în drept public ai
diferitelor națiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept.
2. Prezenta dispoziție nu aduce atingere dreptului Curții de a soluționa o cauză ex aequo et bono, dacă părțile sunt de acord cu aceasta.
Articolul 38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție are o valoare limitată pentru problema izvoarelor dreptului internațional contemporan, deoarece scopul nu este de a le reglementa, iar conținutul său este depășit de evoluția acestui drept. Sursele subsidiare pe care le menționează sunt însă de reținut.
