Modificarea constituţiei
| Comentarii |
|
modificarea constituţiei, în teoria şi practica juridică a fost dezbătută problematica modificării sau revizuirii constituţiei, care implică necesitatea de a răspunde la întrebările: cine are iniţiativa revizuirii, cine o realizează, precum şi care este procedura ce trebuie urmată de cel care are acest drept.
Deşi create pentru a dura o perioadă cât mai îndelungată de timp, constituţiile se cer a fi modificate datorită schimbării realităţilor sociale, economice, politice etc.
Numeroase constituţii prevăd anumite limite ale revizuirii şi, în acest sens, s-a făcut distincţie între limitele exprese şi limitele tacite ale revizuirii.
Limitele exprese sunt cele prevăzute în chiar corpul constituţiei. Se poate exemplifica cu Constituţia franceză şi cea italiană, care prevăd că nu poate fi modificată forma republicană de guvernământ.
Constituţia României din 1991 prevede, la rândul ei, în art. 152 alin. (1), următoarele: „Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”. De asemenea, în alin. (2) se precizează că „nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora”. Alte limite exprese ale revizuirii se regăsesc în art. 152 alin. (3), care precizează: „Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război”.
Limitele tacite nu sunt prevăzute în textul constituţiei, ele trebuie deduse pe calea interpretării. Un exemplu în acest sens îl constituie imposibilitatea modificării Constituţiei Elveţiei în sensul abolirii structurii federale sau în sensul abrogării art. 4, care consacră principiul egalităţii tuturor cetăţenilor elveţieni în faţa legii, limite ce nu sunt prevăzute expres în Constituţie.
Situaţiile prezentate mai sus reprezintă câteva excepţii, deoarece regula este aceea că, în majoritatea cazurilor, constituţiile pot fi modificate.
în analiza acestei probleme trebuie să se facă distincţia între constituţiile suple sau flexibile şi constituţiile rigide.
în ceea ce priveşte constituţiile suple, modificarea acestora se face de către organul legislativ care elaborează legile obişnuite şi după o procedură asemănătoare. Aceasta este situaţia constituţiilor cutumiare, care s-au format de-a lungul timpului fără să necesite instituirea unor organisme speciale şi nici obligaţia de a urma proceduri prestabilite în mod riguros.
Constituţiile rigide, în schimb, pot fi revizuite numai de un organ special constituit în acest scop sau tot de organul legiuitor obişnuit, dar cu respectarea unei proceduri mai complicate, care include uneori şi referendumul.
Constituţia României din anul 1991 este considerată ca fiind o constituţie rigidă, având în vedere condiţiile de revizuire, destul de complicate. Astfel, potrivit art. 150, iniţiativa propunerii de revizuire poate să aparţină: Preşedintelui României, la propunerea Guvernului; cel puţin unei pătrimi din numărul deputaţilor sau al senatorilor; cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, cetăţeni care să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare dintre aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul iniţiativei de revizuire.
De asemenea, procedura de revizuire reglementată de art. 151 poate fi considerată destul de greoaie. Astfel, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie să fie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat cu o majoritate de cel puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere; dacă textul adoptat de cele două camere este diferit, se ajunge la procedura de mediere; dacă nici prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camerele, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul membrilor lor; revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire.
