Prinicipiul nediscriminării în Directivele Europene
| Comentarii |
|
Principalele directive care reglementează principiul egalității de tratament și al nediscriminării adoptate la nivelul Uniunii Europene sunt Directiva 2006/54/CE, Directiva 2000/43/CE și Directiva 2000/78 CE.
Directiva 2006/54/CE
„Egalitatea de remunerație a fost guvernată inițial de Directiva 75/117/CEE, care a fost abrogată și înlocuită fără a se aduce modificări esențiale, doar actualizarea corespunzătoare a acesteia în lumina jurisprudenței, cu Directiva 2006/54/CE, care cuprinde prevederi mai detaliate față de Directiva 75/117/CEE.
În cuprinsul Directivei 2006/54/CE au fost încorporate probleme de drept dezlegate de C.E.J. Principala realizare constă în aceea că Directiva 2006/54/CE impune eliminarea discriminării sexuale în privința remunerației în cazurile în care implică aceeași muncă sau o muncă având aceeași valoare, precum și cu privire la sistemele de clasificare profesională. Din partea statelor se așteaptă eliminarea oricăror astfel de discriminări din prevederile legislative și administrative și garanția că orice încălcări ale principiului egalității remunerației în cadrul acordurilor colective sau al contractelor sunt nule sau modificate”.
Directiva își propune să garanteze punerea în aplicare a principiului șanselor egale și al egalității de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă. În conținutul normativ al directivei se regăsesc dispoziții destinate punerii în aplicare a principiului egalității de tratament în ceea ce privește accesul la muncă, inclusiv promovarea și formarea profesională, condițiile de muncă, remunerația și sistemele profesionale de securitate socială.
Articolul 2 alin. (1) din Directiva 2006/54/CE definește discriminarea directă și discriminarea indirectă astfel:
Prin „discriminare directă” se înțelege situația în care o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil din cauza sexului în comparație cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într-o situație comparabilă.
Prin „discriminare indirectă” se înțelege situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex, în afară de cazul în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare și necesare.
În cuprinsul Titlului II - Dispoziții speciale, Cap. 1 - Egalitatea de remunerație, la art. 4 este instituită interdicția oricărei discriminări pentru aceeași muncă sau pentru o muncă căreia i se atribuie o valoare egală, discriminarea directă sau indirectă pe criteriul sexului fiind eliminată din ansamblul elementelor și al condițiilor de remunerare. Atunci când se utilizează un sistem de clasificare profesională pentru stabilirea remunerațiilor, acest sistem trebuie să se întemeieze pe criterii comune lucrătorilor de sex masculin și feminin și trebuie stabilit astfel încât să excludă discriminarea pe criteriul sexului.
Capitolul 3 al directivei reglementează egalitatea de tratament în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională și condițiile de muncă. La rândul său, art. 14 interzice orice discriminare pe criteriul sexului în sectorul public și privat.
Directiva 2006/54/CE a fost emisă în aplicarea dispozițiilor cu caracter general cuprinse în art. 141 din Tratatul CEE. Aceasta a abrogat Directivele 75/117/CEE, 76/207/CEE, 86/378/CEE și 97/80/CE. „Directiva dă posibilitatea statelor membre să adopte sau să mențină dispoziții mai favorabile protecției principiului egalității de tratament decât cele care sunt prevăzute în Directiva 2006/54/CE”. În vederea promovării principiului egalității de tratament, directiva obligă statele membre să ia măsuri corespunzătoare pentru a favoriza dialogul social.
Directiva 2000/43/CE
Directiva 2000/43/CE de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică are ca scop stabilirea unui cadru pentru combaterea discriminării pe baza rasei sau originii etnice, în vederea punerii în aplicare în statele membre a principiului egalității de tratament.
Directiva se aplică tuturor persoanelor, atât din sectorul public, cât și din cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește:
- condițiile de acces la locurile de muncă, activități independente sau autonome, inclusiv criteriile de selecție și condițiile de recrutare, indiferent care este ramura de activitate și avându-se în vedere toate nivelele ierarhiei profesionale, inclusiv promovarea;
- accesul la toate tipurile și la toate nivelele de orientare profesională, formare profesională, perfecționare și recalificare, inclusiv experiența practică de lucru;
- condițiile de angajare și condițiile de muncă, inclusiv concedierile și remunerarea;
- afilierea la și angajarea într-o organizație a lucrătorilor sau a patronatului sau în orice organizație ai cărei membri aparțin unei anumite profesii, inclusiv beneficiile oferite de asemenea organizații; protecția socială, inclusiv securitatea socială și îngrijirea medicală;
- avantajele sociale;
- educația;
- accesul la bunuri și servicii și furnizarea acestora, la dispoziția publicului, inclusiv în ceea ce privește locuința.
Directiva nu se referă la diferența de tratament bazată pe cetățenie și nu aduce atingere dispozițiilor și condițiilor legate de intrarea și rezidența cetățenilor din terțe țări și a persoanelor apatride, pe teritoriul statelor membre, precum și la orice tratament care izvorăște din statutul legal al cetățenilor din terțe țări și al persoanelor apatride.
Directiva 2000/43/CE prevede că statele membre pot stabili ca o diferență de tratament bazată pe o caracteristică legată de rasă sau origine etnică să nu constituie discriminare, atunci când, în temeiul naturii activităților ocupaționale în cauză sau a contextului în care acestea se desfășoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința proporțională. Statele membre pot adopta sau menține dispoziții care sunt mai favorabile pentru protecția principiului egalității de tratament față de cele stabilite prin directivă. Directiva stabilește în sarcina statelor membre obligația de a pune la dispoziția victimei faptei de discriminare procedurile judiciare și/sau administrative.
Directiva 2000/78/CE
Directiva 2000/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă interzice orice fel de discriminări, directe sau indirecte, pe bază de sex, vârstă, handicap, apartenență religioasă sau orientare sexuală. Această directivă a extins principiul tratamentului egal și asupra normelor care reglementează accesul pe piața muncii, formarea profesională și promovarea profesională.
În considerentele Directivei 2000/78 se subliniază faptul că dreptul fiecărei persoane la egalitate în fața legii și la protecție împotriva discriminării constituie un drept universal recunoscut și se precizează că „discriminarea pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală poate compromite realizarea obiectivelor Tratatului de instituire a
108 Discriminarea în relațiile de muncă
Comunității Europene, cum ar fi: un nivel al ocupării forței de muncă și de protecție socială ridicat, creșterea nivelului de trai și a calității vieții, coeziunea economică și socială, solidaritatea și libera circulație a persoanelor".
Aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței judecătorești naționale în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale. Potrivit prevederilor directivei, atunci când există o prezumție de discriminare, sarcina probei revine părții pârâte care nu are posibilitatea să folosească drept probă dovada că partea reclamantă aparține unei anumite religii, are anumite convingeri, prezintă un anumit handicap, are o anumită vârstă sau orientare sexuală.
Directiva 2000/78/CE nu se aplică regimurilor de securitate socială și de protecție socială ale căror avantaje nu sunt asimilate unei remunerații în sensul atribuit acestui termen în aplicarea art. 141 din Tratatul CE și nici plăților de orice natură efectuate de stat care nu au ca obiectiv accesul la încadrare în muncă sau menținerea lucrătorilor în funcție și nu aduce atingere dispozițiilor naționale de stabilire a vârstei de pensionare. În jurisprudența121 sa, C.E.J. a stabilit că, directiva se aplică și activităților sportive, activității jucătorilor profesioniști de fotbal motivat de faptul că aceștia prestează la rândul lor servicii remunerate.
Directiva 2000/78/CE prevede că statele membre pot să prevadă că un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele de discriminare prevăzute de directivă nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională.
