Principiul nediscriminării în Tratatul de instituire a Comunității Europene
| Comentarii |
|
Principiul egalității de tratament a reprezentat o constantă în reglementările elaborate la nivelul Uniunii Europene.
Principiul nediscriminării se regăsește într-o serie de contexte diferite în conținutul normativ al Tratatului CE, astfel:
- art. 12 din Tratatul CE interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate, în contextul liberei circulatii;
- art. 13 din Tratatul CE interzice orice discriminare bazată pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală;
- art. 39, art. 43 și art. 49-50 din Tratatul CE, interzic orice discriminare pe motiv de cetățenie în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă;
- art. 2, art. 3, art. 137 și art. 141 din Tratatul CE consacră egalitatea de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește șansele pe piața forței de muncă, tratamentul egal la locul de muncă, egalitatea de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de valoare egală;
- art. 90 din Tratatul CE interzice discriminarea fiscală.
„C.E.J., în motivarea Deciziei din 4.06.1992 pronunțată în cauza Arbeiterwohlfahrt derStadt Berlin c. Botei, C-360/90, a reținut că noțiunea de remunerație, în sensul art. 119 din Tratat (art. 141 din Tratatul CE., n.a.), cuprinde toate avantajele în numerar sau în natură, actuale sau viitoare, cu condiția să fie consimțite, chiar indirect, de către angajator lucrătorului în considerarea angajării acestuia, fie în temeiul unui contract de muncă, al dispozițiilor legislative sau cu titlu voluntar.
Principiul remunerării egale pentru lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, prevăzut de art. 141 din Tratat este susceptibil de a putea fi invocat în fața instanțelor naționale. Instanțele naționale au datoria să asigure justițiabililor protecția drepturilor conferite de Tratat în cazul discriminărilor care își au sursa direct în dispoziții legislative sau în contractele colective de muncă, precum și în cazul unei remunerări inegale pentru munca egală a lucrătorilor de sex feminin și de sex masculin, atunci când aceasta este îndeplinită în aceeași instituție sau serviciu, indiferent că este public sau privat.
Articolul 141 din Tratatul CE, reprezintă o normă comunitară completă, care creează în mod direct drepturi pentru cetățenii Uniunii Europene. Această normă are și un efect orizontal al interdicției de discriminare, putând fi invocată și împotriva unor angajatori particulari. în jurisprudența sa, C.E.J. a arătat în permanență că dreptul la egalitate de remunerație izvorăște direct din tratat, astfel că termenii legislației trebuie să primească același sens cu cei ai tratatului”.
„C.E.J. a statuat că în sensul art. 141 alin. (1) din Tratat constituie discriminări susceptibile de a fi judiciar stabilite remunerația inegală a lucrătorilor de sex masculin și de sex feminin, pentru aceeași muncă, îndeplinită în același stabiliment sau serviciu. Criteriul decisiv într-o asemenea situație îl constituie stabilirea unei diferențe de tratament între un lucrător de sex masculin și unul de sex feminin îndeplinind aceeași muncă”.
Dispoziția cuprinsă în art. 141 din Tratat privind dreptul la un tratament egal a fost dezvoltată într-o serie de directive. „Egalitatea de gen este o politică a U.E. cu o veche tradiție, avându-și originile în prevederile privind egalitatea de remunerare din Tratatul din 1957. Articolul 141 (fost art. 119) a instituit pentru prima dată principiul egalității între sexe, în ceea ce privește remunerația, ulterior au fost adăugate în Tratat diferite alte prevederi care reglementează problema egalității de tratament. Modificările aduse la art. 141 din Tratat au încorporat egalitatea de tratament între bărbați și femei la locul de muncă, trecând dincolo de domeniul remunerației, precum și pentru a permite unele forme de «acțiune pozitivă».
În anul 1997, a fost introdus art. 13 din Tratatul CE care prevede că CE poate lua măsuri în vederea combaterii discriminării bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală. Articolul 137 (fostul art. 118) transformă egalitatea de tratament între bărbați și femei pe piața muncii, într-un domeniu pentru acțiunea „de sprijin” a Comunității, conferind Consiliului competența de a adopta directive. Inițial, dreptul U.E. privind discriminarea sexuală era divizat în trei părți principale: remunerarea egală, egalitatea de tratament în ceea ce privește accesul și condițiile de muncă și securitatea socială. Toate trei au în comun principiul de bază al nediscriminării pe criteriul sexului”.
Tratatul de la Lisabona
„Tratatul de la Lisabona are rang de drept comunitar prioritar și va modifica tratatele constitutive existente (Tratatul privind Uniunea Europeană - Tratatul de la Maastricht cu modificările subsecvente și Tratatul privind Comunitatea Europeană-Tratatul de la Roma cu modificările subsecvente). Tratatul U.E. urmează a fi denumit Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE.). Tratatul CE va fi denumit Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE.). Ambele tratate au aceeași valoare juridică.
Uniunea Europeană capătă, prin tratatul de la Lisabona, personalitate juridică, se substituie Comunității Europene și îi succede acesteia. Tratatul de la Lisabona a fost semnat la data de 13 decembrie 2007 și publicat în J. Of. C 306/2007”.
