Obligaţia de plată a preţului
| Comentarii |
|
obligaţia de plată a preţului, Locul şi momentul plăţii preţului. Dobânda preţului vânzării. Sancţiunea neplăţii preţului. Simulaţia preţului
Principala obligaţie a cumpărătorului este de a plăti preţul dobândirii lucrului (vânzătorului).
Locul şi momentul plăţii preţului
Dacă părţile contractante nu au convenit altfel, „cumpărătorul trebuie să plătească preţul la locul în care bunul se afla în momentul încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă” (art. 1720 alin. 1 Noul Cod Civil).
Prevederea de mai sus este derogatorie de la regula generală potrivit căreia, în materie de obligaţii băneşti, plata se face la domiciliul sau sediul creditorului (art. 1494 alin. 1 lit. a Noul Cod Civil). Rezultă că, în materie de vânzare-cumpărare, plata preţului este portabilă.
Ca element de noutate introdus de art. 1720 Noul Cod Civil, plata preţului se face în momentul transmiterii proprietăţii lucrului vândut (şi nu la încheierea contractului).
Rezultă că, în vânzările imobiliare supuse înscrierii în cartea funciară, cumpărătorul este obligat să plătească preţul în momentul intabulării (care corespunde şi transferului proprietăţii între părţi).
Când cumpărătorul se teme de o eventuală evicţiune, el poate suspenda plata preţului „până la încetarea tulburării sau până când vânzătorul oferă o garanţie corespunzătoare” (art. 1722 alin. 1 Noul Cod Civil).
Ca excepţie, cumpărătorul nu poate suspenda plata preţului „dacă a cunoscut pericolul evicţiunii în momentul încheierii contractului sau dacă în contract s-a prevăzut că plata se va face chiar în caz de tulburare” (art. 1722 alin. 2 Noul Cod Civil).
Plata preţului se poate face integral sau în rate.
Când vânzarea se face cu plata preţului în rate, dacă obligaţia de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate, cumpărătorul dobândeşte dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate din preţ, iar riscul bunului este transferat cumpărătorului de la momentul predării acestuia (art. 1755 Noul Cod Civil).
în raporturile dintre profesioniştii comercianţi, plata se face folosind diferite instrumente bancare, precum ordinul de plată, cambia, cecul, biletul la ordin, modalităţile de plată electronice etc. Or, potrivit cu regulile de mai sus, cumpărătorul va fi liberat de plata preţului în momentul ajungerii sumelor de bani, cu titlu de preţ, în contul vânzătorului, dacă, se înţelege, acesta are conturi la banca din localitatea sediului în care se afla bunul în momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
în cazul în care în contract este indicată banca şi contul vânzătorului, preţul va fi considerat plătit în momentul intrării banilor în contul vânzătorului. Aceasta înseamnă că orice neregularităţi sau riscuri survin pe parcursul circuitului bancar al sumelor de bani până în momentul intrării în contul vânzătorului sunt suportate de către cumpărător.
în absenţa unei clauze contrare, cheltuielile aferente operaţiunilor de plată a preţului sunt în sarcina cumpărătorului (art. 1.666 alin. 3 Noul Cod Civil).
Fiind o chestiune de fapt, dovada plăţii preţului vânzării se face prin orice mijloc de probă.
Dobânda preţului vânzării
Potrivit art. 1721 Noul Cod Civil, atunci când cumpărătorul întârzie plata preţului, el este ţinut, în plus, „să plătească dobânzi asupra preţului”.
Dobânzile „asupra preţului” vânzării sunt datorate:
- din ziua dobândirii proprietăţii, dacă bunul produce fructe civile sau naturale,
ori
- din ziua predării, dacă bunul nu produce fructe, însă îi procură alte foloase.
Deoarece dobânzile respective sunt datorate pentru întârzieri la plata preţului,
ele au natura juridică a daunelor-interese moratorii (despăgubiri pentru întârziere la executarea obligaţiei).
Cuantumul dobânzilor datorate de cumpărător poate fi convenit de părţi în contract (sub forma unor penalităţi) sau de instanţa de judecată.
în acest caz sunt aplicabile dispoziţiile „dobânzii legale" reglementate de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare.
Sancţiunea neplăţii preţului
În cazul în care cumpărătorul nu îşi execută principala sa obligaţie de plată a preţului, vânzătorul are la dispoziţie trei mijloace juridice:
- să invoce excepţia de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus), care îi permite să refuze predarea lucrului vândut (art. 1693 Noul Cod Civil).
- să ceară executarea silită a obligaţiei de plată (care este totdeauna posibilă, întrucât are ca obiect o sumă de bani); acţiunea în plata preţului are caracter personal şi se prescrie în termenul general de 3 ani.
- să ceară rezoluţiunea potrivit regulilor generale, precum şi daune-interese potrivit art. 1549 alin. 1 Noul Cod Civil
în cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în întârziere cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale dacă, la scadenţă, nici nu a plătit preţul şi nici nu a preluat bunul (art. 1725 alin. 1 Noul Cod Civil).
Dacă bunul este un imobil şi s-a stipulat că, în cazul în care nu se plăteşte preţul la termenul convenit, cumpărătorul este, de asemenea, pus de drept în întârziere, acesta din urmă poate să plătească preţul şi după expirarea termenului, cât timp nu a primit declaraţia de rezolutiune din partea vânzătorului (art. 1552 şi art. 1728 Noul Cod Civil).
Când vânzarea a fost rezoluţionată pentru neplata preţului, „vânzătorul este ţinut să restituie toate sumele primite, dar este îndreptăţit să reţină, pe lângă alte daune-interese, o compensaţie echitabilă pentru folosirea bunului de către cumpărător” (art. 1757 alin. 1 Noul Cod Civil).
O altă posibilitate, în caz de neplata preţului este aceea a valorificării bunurilor pe cheltuiala cumpărătorului şi cu obligarea acestuia la daune-interese. în acest scop, art. 1726 Noul cod civil statuează că, atunci când cumpărătorul unui bun mobil nu îşi îndeplineşte obligaţia de preluare sau de plată, vânzătorul are facultatea de a depune lucrul vândut într-un depozit, la dispoziţia şi pe cheltuiala cumpărătorului, sau de a-l vinde.
în condiţiile de mai sus, vânzarea se va face prin licitaţie publică sau chiar pe preţul curent, dacă lucrul are un preţ la bursă sau în târg ori stabilit de lege, de către o persoană autorizată de lege pentru asemenea acte şi cu dreptul pentru vânzător la plata diferenţei dintre preţul convenit la prima vânzare şi cel efectiv obţinut, precum şi la daune-interese.
în cazul în care vânzarea s-a făcut fără termen de plată, iar cumpărătorul nu a plătit preţul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării, să declare rezoluţiunea fără punere în întârziere şi să ceară restituirea bunului mobil vândut, cât timp bunul este încă în posesia cumpărătorului şi nu a suferit transformări. Astfel, dacă acţiunea în restituire nu a fost introdusă, vânzătorul nu mai poate opune celorlalţi creditori ai cumpărătorului efectele rezolutiunii ulterioare a contractului pentru neplata preţului (art. 1727 Noul Cod Civil) .
Potrivit legii, pentru garantarea obligaţiei de plată a preţului, în cazurile prevăzute de lege, vânzătorul beneficiază de un privilegiu sau, după caz, de o ipotecă legală asupra bunului vândut.
Simulaţia preţului
în practica judiciară s-a pus în discuţie situaţia în care părţile contractante, mai ales în vânzările imobiliare, declară în actul autentic un preţ mai mic decât cel real convenit, cu scopul de a plăti taxe şi onorarii notariale mai mici.
într-o opinie a doctrinei, s-a apreciat că, în cazul preţului simulat, cumpărătorul va putea fi obligat numai la plata preţului declarat în actul autentic, deoarece acesta este singurul valabil (pentru că imobilul nu poate fi înstrăinat decât prin forma solemnă impusă de lege).
într-o opinie contrară, împărtăşită atât de doctrină, cât şi de jurisprudenţă, la care ne raliem, s-a apreciat că preţul datorat de cumpărător va fi cel „realmente convenit” de părţi, şi nu cel simulat, declarat în actul autentic (cu condiţia ca şi contractul secret să respecte condiţiile de fond cerute de lege, altfel „nu produce efecte nici între părţi” - art. 1289 alin. 2 Noul Cod Civil).
Justificarea soluţiei de mai sus are la bază efectele simulaţiei în dreptul nostru, potrivit cărora actul simulat este valabil (dar produce efecte numai între părţile contractante, nu şi faţă de terţi).
De menţionat că valabilitatea preţului simulat este recunoscută exclusiv în dreptul civil, declararea unui preţ inferior celui real în actul autentic de vânzare a unui imobil putând produce consecinţe deosebite sub aspect administrativ sau chiar penal (administraţia financiară fiind în drept să pretindă taxele legale la nivelul preţului real încasat, şi nu a celui simulat).
