Plasarea persoanei juridice sub supraveghere judiciară

plasarea persoanei juridice sub supraveghere judiciară, această pedeapsă complementară reprezintă o noutate a Codului penal în vigoare faţă de Codul penal anterior. Ea este reglementată în art. 144 din Noul Cod Penal şi constă în desemnarea unui mandatar judiciar care va supraveghea, pe o perioadă de la unu la 3 ani, desfăşurarea activităţii ce a ocazionat săvârşirea infracţiunii.

Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni. în cazul în care instanţa constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu cea a suspendării activităţii persoanei juridice.

Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii, şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

Conţinutul pedepsei include două categorii de obligaţii:

- să accepte desfăşurarea activităţii sale sub supravegherea unui mandatar desemnat de organul judiciar, pe o perioadă de la unu la 3 ani;

- să ia măsuri de prevenire a comiterii de noi infracţiuni în cadrul desfăşurării activităţii ce a ocazionat săvârşirea infracţiunii.

Problema care se ridică este aceea a persoanelor care pot fi mandatar judiciar. în primul rând. trebuie arătat că aceste persoane sunt desemnate de către instanţa de judecată cu ocazia aplicării pedepsei complementare. Tocmai de aceea lor li se spune mandatar judiciar, adică desemnat de instanţă.

O altă problemă este aceea a conţinutului termenului „a supraveghea". Mandatarul judiciar nu are dreptul să se implice în conducerea firmei. în luarea deciziilor în locul sau împreună cu organele de conducere ale persoanei juridice. Supravegherea echivalează cu atenţionarea, prevenţia, de maniera că această persoană va veghea să nu se săvârşească infracţiuni cu ocazia derulării activităţii persoanei juridice conform obiectului de activitate din statutul acesteia şi singura obligaţie pe care o are este aceea de a sesiza instanţa de judecată atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni. Desigur, ar fi de stabilit care sunt măsurile ce trebuie luate de persoana juridică şi cine decide care sunt aceste măsuri. Nu este stabilit intervalul de timp după care mandatarul judiciar ar trebui să prezinte referate cu privire la supraveghere şi cărei persoane îi sunt prezentate. O soluţie ar putea fi judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale

din cadrul fiecărei instanţe, iar perioada ar putea fi cel puţin la 3 luni sau ori de câte ori se ivesc situaţii ce presupun sesizarea instanţei de judecată.

in situaţia în care instanţa găseşte întemeiată sesizarea făcută, va proceda la înlocuirea pedepsei cu plasarea sub supraveghere judiciară cu o altă pedeapsă complementară mai aspră, şi anume cu suspendarea activităţii persoanei juridice. Desigur, cele două pedepse complementare nu pot fi aplicate împreună, pentru simplul motiv că suspendarea activităţii face inutilă supravegherea judiciară.

Conform art. 39 din Legea nr. 253/2013, în cazul aplicării pedepsei complementare a plasării sub supraveghere judiciară, judecătorul delegat cu executarea desemnează un mandatar judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă sau al experţilor judiciari şi trimite acestuia o copie de pe dispozitivul hotărârii. Nu poate fi desemnat mandatar judiciar practicianul în insolvenţă care a fost mandatar cu drept de reprezentare a aceleiaşi persoane în cursul procesului penal.

Onorariul mandatarului judiciar este stabilit de judecătorul delegat, fără a putea depăşi remuneraţia acordată de respectiva persoană juridică unui cenzor în anul anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Plata onorariului mandatarului judiciar se face din fondurile persoanei juridice.

Atribuţiile mandatarului judiciar privesc doar supravegherea activităţii ce a ocazionat comiterea infracţiunii şi nu conferă un drept de decizie în gestionarea respectivei activităţi a persoanei juridice. Mandatarul judiciar are dreptul să participe, fără drept de vot, la orice reuniune a organelor de conducere ale persoanei juridice în care se discută aspecte legate de activitatea în cauză şi are acces în toate punctele de lucru în care se desfăşoară aceasta. El este obligat la respectarea confidenţialităţii datelor de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor, divulgarea fără drept a acestora atrăgând răspunderea sa.

în caz de împiedicare de către persoana juridică a exercitării atribuţiilor mandatarului judiciar, acesta îl va informa de îndată pe judecătorul delegat cu executarea, în vederea sesizării instanţei pentru înlocuirea pedepsei complementare dispuse cu cea a suspendării activităţii persoanei juridice.

Dacă mandatarul judiciar nu îşi mai poate exercita atribuţiile ce i-au fost stabilite, înlocuirea acestuia se dispune de către judecătorul delegat cu executarea.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Plasarea persoanei juridice sub supraveghere judiciară




barbu 19.05.2020
O persoana plasata sub supraveghere judiciara are cazier?
Răspunde