Preluarea bunului ipotecat în contul creanței în vederea administrării
| Comentarii |
|
preluarea bunului ipotecat în contul creanței în vederea administrării, preluarea temporară a bunului ipotecat în vederea administrării, cel mult până la satisfacerea creanţei, reprezintă o modalitate de executare pusă la îndemâna creditorului urmăritor.
Efectele acestei forme de executare sunt, din anumite puncte de vedere, asemănătoare antichrezei, ca formă de garanţie reală imobiliară, în acest caz creditorul urmăritor dobândind ca efect al executării silite posesia, dreptul de folosinţă şi dreptul de a culege fructele bunului ipotecat până la satisfacerea creanţei, cu deosebirea că drepturile creditorului garantat cu antichreză decurg din contractul de garanţie, iar drepturile creditorului garantat cu o ipotecă mobiliară se nasc ca efect al executării silite.
Legea restrânge domeniul de aplicare al acestei forme de executare, putându-se urmări silit doar bunurile unei întreprinderi.
Pentru definiţia întreprinderii, ne vom raporta la art. 3 alin. (3) noul C. civ., care defineşte exploatarea unei întreprinderi drept „exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit".
Singura condiţiei specială impusă de lege creditorului urmăritor, pe lângă condiţiile generale necesare declanşării executării silite, o constituie înscrierea unui aviz de executare în arhivă şi notificarea persoanelor destinatare ale notificării potrivit art. 2450 noul C. civ.
Examinarea atentă a textelor de lege conduce la concluzie potrivit căreia legea nu mai acordă dreptul niciunei persoane de a formula opoziţie (la executarea sau preluare), cu toate că instituie în mod expres obligaţia notificării.
Raţiunea legii rezidă probabil în faptul că bunul nu iese din patrimoniul debitorului, astfel încât, în cazul în care un alt creditor ipotecar doreşte să preia bunul ipotecat în vederea vânzării, o poate face în temeiul art. 2441 noul C. civ., prin intermediul notificării şi înscrierii avizului de executare toate persoanele interesate fiind informate despre soarta bunului ipotecat.
Însă, şi în acest caz, creditorii de rang inferior sunt dezavantajaţi, întrucât, potrivit alin. (2) al art. 2441 noul C. civ., un creditor ipotecar poate prelua bunul în vederea vânzării de la orice persoană, mai puţin de la un creditor ipotecar de rang superior care a pornit, la rândul său executarea.
Pentru a putea oferi soluţii adecvate, art. 2441 noul C. civ. trebuie interpretat în sensul în care un creditor ipotecar poate prelua bunul ipotecat din mâna oricui s-ar afla, inclusiv din mâna unui creditor ipotecar de rang superior care l-a preluat în vederea administrării, mai puţin din posesia unui creditor ipotecar de rang superior care a pornit executarea prin metoda vânzării bunurilor ipotecate.
Potrivit art. 2469 noul C. civ., poate fi administrator creditorul sau o altă persoană desemnată de creditor sau, după caz, de instanţă.
Acest text de lege este menit să provoace confuzii, întrucât în prima teză lasă în mod clar la latitudinea creditorului dreptul de a numi un administrator, iar în teza finală prevede posibilitatea ca instanţa să desemneze un administrator.
în ce condiţii va desemna instanţa un administrator, având în vedere că legea nu impune nici un acord prealabil între debitor sau constituitor şi creditor şi nici posibilitatea debitorului de a contesta vreo eventuală numire? Mai mult decât atât, suntem într-o procedură de executare silită lăsată la îndemâna creditorului, astfel încât o eventuală cerere din partea creditorului ar putea fi calificată ca lipsită de interes, întrucât are posibilitatea să desemneze un administrator, iar cererea formulată de către debitor urmând a fi respinsă fie ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală pasivă, fie ca neîntemeiată.
Creditorul sau cel căruia i-a fost încredinţată administrarea bunurilor are calitatea de administrator al bunului altuia însărcinat cu administrarea deplină.
Preluarea bunului în deplină administrarea nu poate aduce atingere drepturilor dobândite anterior de locatar, în sensul în care administratorului îi este interzisă denunţarea contractelor de închiriere încheiate anterior asupra bunului.
Administrarea bunului încetează, putem spune de drept, în cazul în care creditorul şi-a acoperit creanţa, inclusiv despăgubirile şi cheltuielile privind executarea, în cazul în care a făcut notificare prin care alege altă modalitate de executare, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
În cazul în care alege o altă modalitate de executare, considerăm că data încetării administrării o constituie data cea mai veche între data trimiterii notificării şi data înscrierii avizului de executare în arhivă, în cazul în care acestea nu coincid.
În sfera altor cazuri prevăzute de lege se include şi cazul în care alt creditor ipotecar porneşte executarea silită asupra bunului.
La încetarea administrării, creditorului (şi nu administratorului desemnat de creditor sau de instanţă) îi revine obligaţia de a da socoteală şi, în cazul în care nu a optat pentru o altă modalitate de executare, să restituie bunurile celui împotriva căruia s-a făcut executarea.
De la data încetării administrării, creditorul este dator să restituie surplusul de bunuri obţinute prin administrare, în măsura în care şi-a acoperit integral creanţa, împreună cu toate accesoriile şi cu cheltuielile de executare.
