Preluarea bunului ipotecat pentru stingerea creanţei
| Comentarii |
|
preluarea bunului ipotecat pentru stingerea creanţei, o modalitate de executare silită prin care creditorul urmăritor îşi poate satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei, în cazul în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia sa.
Sediul materiei îl constituie art. 2435 lit. b) şi art. 2460-2463 noul C. civ.
Legea impune două condiţii speciale creditorului pentru ca acesta să poată parcurge procedura de executare silită prin preluarea bunului ipotecat în vederea stingerii creanţei, o condiţie prealabilă începerii executării, şi anume consimţământul constituitorului, şi o condiţie de fond am putea spune, şi anume ca destinatarii notificării prevăzuţi de art. 2450 noul C. civ. să nu se opună la o astfel de preluare.
Potrivit alin. (2) al art. 2460 noul C. civ., consimţământul constituitorului ipotecii trebuie să îmbrace forma scrisă şi să fie dat ulterior neexecutării, adică ulterior momentului la care creanţa principală poate fi considerată ca neexecutată (acest moment fiind în principal cel al scadenţei). Din redactarea textului de lege rezultă că orice clauză în acest sens cuprinsă în contractul de ipotecă va fi nulă.
Observăm faptul că, în ceea ce priveşte această modalitate de executare, consimţământul constituitorului apare ca primul act de executare.
Sancţiunea nerespectării unei astfel de cerinţe o constituie nulitatea relativă a formelor de executare silită, care, potrivit specificului executării silite, poate fi invocată numai de către destinatarii notificării pe calea opoziţiei la preluare.
Persoanele prejudiciate de lipsa unui asemenea consimţământ au deschisă şi calea acţiunii în daune formulate potrivit art. 2474 alin. (1) noul C. civ., având sarcina de a dovedi existenţa unui prejudiciu, fără însă ca printr-o astfel de acţiune să se poată anula actele de executare
sau să se restabilească situaţia anterioară.
Datorită specificului acestei forme de executare, celeritatea şi domeniul de aplicare restrâns numai le bunurile mobile, intenţia legiuitorului a fost de a da posibilitate limitată terţilor de a suspenda sau anula formele de executare şi de a deschide persoanelor prejudiciate calea unor acţiuni în daune împotriva creditorului vinovat de încălcarea cerinţelor legale, precum şi de a institui sancţiuni patrimoniale în sarcina acestuia din urmă, raportate la valoarea bunului ipotecat, pentru a-l descuraja.
Caracterul acestei nulităţi este unul relativ, urmărind ocrotirea unor interese private, astfel încât, în legătură cu momentul la care trebuie apreciată existenţa consimţământului constituitorului, considerăm că acesta poate fi dat până la momentul preluării bunului sau, în cazul în care s-a formulat o opoziţie la preluare, până cel târziu la data judecării acesteia. Deşi legea consideră existenţa consimţământului la preluare drept o condiţie prealabilă declanşării executării silite, datorită faptului că sancţiunea lipsei unei astfel de condiţii nu poate fi decât nulitatea relativă, lipsa poate fi complinită până la data judecării opoziţiei la preluare.
În cazul în care creditorul doreşte să preia bunul ipotecat pentru stingerea creanţei sale, va trebui să înscrie în arhivă un aviz de preluare şi să notifice această preluare persoanelor prevăzute de art. 2450 noul C. civ.
Potrivit prevederilor art. 2462 alin. (1), destinatarii notificării pot face opunere la preluare, care produce efecte doar dacă este comunicată creditorului în termen de 15 zile de la primirea notificării.
în legătură cu prevederile acestui text de lege, se pune problema naturii juridice a acestei opuneri la preluare. în primul rând, legea nu mai foloseşte termenul de opoziţie, ceea ce ar putea duce la concluzia potrivit căreia opunerea la notificare constituie o simplă formalitate, şi nu o cale de atac, la fel ca opoziţia la executare. în al doilea rând, o a doua condiţie cerută creditorului pentru a putea prelua bunul mobil ipotecat pentru stingerea creanţei o constituie neopunerea destinatarilor notificării, legea impunând ca, pentru a produce efecte, această opunere să fie comunicată creditorului în termen de 15 zile de la notificare.
Şi aceste prevederi duc la concluzia conform căreia opunerea la preluare constituie doar o formalitate prin care destinatarii notificării interzic creditorului folosirea acestei modalităţi de executare, şi nu o adevărată cale de atac. în schimb, prevederile alin. (2) ale art. 2462 noul C. civ. fac trimitere expresă la art. 2452 privind opoziţia la executare, potrivit căruia reiese clar intenţia legiuitorului de a reglementa această instituţie drept o cale de atac.
Din examinarea atentă a textelor de lege decurge concluzia dublei naturi juridice a opoziţiei la preluare, ca formalitate prin care persoanele destinatare ale notificării îşi pot exprima dreptul de veto cu privire la preluarea bunului ipotecat în vederea stingerii creanţei, dar şi drept cale de atac prin care se pot invoca motive de nelegalitate cu privire la executarea silită.
Mai mult decât atât, persoanele destinatare ale notificării au fie posibilitatea de a se opune preluării în condiţiile alin. (1) al art. 2462, caz în care opunerea va trebui comunicată doar creditorului urmăritor în termen de 15 zile de la comunicarea notificării, fie posibilitatea de a formula opunere la preluare la instanţa competentă potrivit Codului de procedură civilă, în termen de 15 zile de la comunicarea notificării.
Problema care se pune este aceea dacă alin. (1) al art. 2462, prin formularea „opunerea la preluarea bunului făcută de persoanele prevăzute la art. 2450 produce efecte numai dacă (...)", restrânge sfera persoanelor ce pot formula calea de atac a opunerii la preluare, întrucât, potrivit art. 2452 noul C. civ., nu numai persoanele destinatare ale notificării prevăzute de art. 2450 pot formula opoziţie la executare, ci toate persoanele vătămate sau interesate prin executare.
Art. 2463 reglementează două instituţii juridice sub aceeaşi denumire, astfel încât calea de atac a opunerii la preluare poate fi exercitată de toate persoanele interesate sau vătămate prin executare, în condiţiile 2452 noul C. civ.
Efectele preluării sunt similare situaţiei dobândirii bunului ipotecat de către terţ cumpărător. Astfel, potrivit art. 2463 noul C. civ., preluarea bunului de către creditor stinge creanţa ipotecară, transferă creditorului toate drepturile pe care constituitorul le are asupra bunului şi stinge toate ipotecile şi privilegiile de rang inferior.
Sub aspect probatoriu, contractul de ipotecă, împreună cu notificarea de preluare ţin loc de titlu de proprietate.
Preluarea bunului de către debitor pentru stingerea creanţei reprezintă o inovaţie a procedurii speciale de executare a ipotecilor mobiliare instituită de Noul Cod Civil, prin care creditorul urmăritor devine proprietar al bunului, care va rămâne astfel afectat de ipotecile de rang superior constituite anterior asupra aceluiaşi bun.
Procedura se deosebeşte de adjudecarea directă a bunului de către creditor în cadrul executării silite tocmai prin faptul că, în acest caz, preluarea se face fără plata şi fără distribuirea vreunei sume de bani, iar bunul, spre deosebire de ipoteza cumpărării, unde va fi dobândit liber de orice sarcini, va rămâne afectat de ipotecile de rang superior constituite anterior de către debitorul său asupra aceloraşi bunuri.
Creditorul urmăritor va fi nevoit a-şi asuma pe viitor riscul neexe-cutării venite din partea aceluiaşi debitor faţă de creditorii ipotecari de rang superior, debitor care, de altfel, nu şi-a executat creanţa nici faţă de el.
Această metodă de executare se poate dovedi utilă mai ales în condiţiile în care scadenţa creanţelor ipotecare de rang superior este îndepărtată, iar bunul afectat garanţiei poate fi utilizat în scop productiv.
