Drepturile creditorului după încheierea contractului de ipotecă mobiliară
| Comentarii |
|
drepturile creditorului după încheierea contractului de ipotecă mobiliară, 1. Dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă. 2. Dreptul de opţiune cu privire la modalitatea de executarea silită.
Prevederile noul cod civil nu se îndepărtează de principiile deja instituite de Legea nr. 99/1999, reglementarea executării ipotecilor conferind creditorului garantat o serie de drepturi menite a-i facilita posibilitatea de a-şi îndestula creanţa din valoarea bunului afectat garanţiei.
Dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.
Principalele drepturi ale creditorului decurg din caracterul real al dreptului de ipotecă mobiliară, ipoteca conferind creditorului un drept de urmărire (prevăzut expres de art. 2429 noul C. civ.) asupra bunului afectat garanţiei şi un drept de preferinţă constând în prerogativa de a-şi satisface creanţa din bunul afectat garanţiei înaintea altor creditori având constituite asupra aceluiaşi bun ipoteci mobiliare de ranguri inferioare, care, potrivit acestei reglementări, îmbracă un dublu aspect, respectiv o preferinţă la executare (art. 2454) şi o preferinţă în ceea ce priveşte distribuirea sumelor realizate din vânzare (art. 2459).
Dreptul de opţiune cu privire la modalitatea de executarea silită.
Atunci când am analizat executarea garanţiilor reale mobiliare reglementate de Titlul VI al Legii nr. 99/1999, am afirmat faptul că, potrivit dispoziţiilor exprese ale legii [art. 62 alin. (1)], creditorul garantat are un drept de opţiune în ceea ce priveşte procedura de executare silită a garanţiei reale mobiliare, el putând recurge fie la procedura specială reglementată de Legea nr. 99/1999, fie la procedura de drept comun reglementată de Codul de procedură civilă.
în această privinţă, din redactarea noului Cod civil nu reiese cu certitudine, textele de lege incidente fiind de natură a crea confuzie, dacă şi în cazul executării ipotecilor mobiliare s-a păstrat acest drept de opţiune cu privire la procedura de executare silită pe care creditorul doreşte să o urmeze sau dacă creditorul ipotecar este obligat să urmeze procedura specială de executare silită.
Pe de o parte, din analiza dispoziţiilor art. 2429 noul C. civ., potrivit căruia „creditorul poate urmări bunul ipotecat potrivit dispoziţiilor prezentului capitol", se desprinde ideea dreptului creditorului de a urmări bunurile potrivit procedurii speciale de executare silită a ipotecilor mobiliare reglementate de noul Cod civil, şi nu o obligaţie a acestuia.
Pentru ca procedura specială să fie obligatoriu de urmat pentru toţi creditorii garantaţi cu ipotecă mobiliară, textul de lege ar fi trebuit să aibă o redactare similară art. 371 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede astfel" sau de art. 613 alin. (1) şi (2) noul C. proc. civ., potrivit căruia „obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie", iar, „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită".
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 2432 noul C. civ. prevăd dreptul creditorului de a solicita „luarea oricăror măsuri necesare pentru executarea ipotecii, potrivit Codului de procedură civilă", text care adânceşte şi mai mult confuzia creată.
Ce se poate înţelege prin sintagma „măsuri necesare pentru executarea ipotecii"? In primul rând, textul de lege nu se poate referi decât la măsurile asigurătorii reglementate de codul de procedură civilă .
Dintre toate aceste măsuri sechestrul asigurător şi poprirea asigură-torie tind în principal la asigurarea acţiunii civile , şi nu la asigurarea executării unei hotărâri judecătoreşti sau a unui alt titlu executoriu, singura măsură pe care creditorul ipotecar ar putea-o solicita fiind sechestrul judiciar.
Creditorul ipotecar, care se află în posesia unui titlu executoriu, nu va putea avea niciodată calitate procesuală activă într-o cerere privitoare la instituirea sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii (prevăzute de art. 591 şi urm. C. proc. civ. şi de art. 939 şi urm. noul C. proc. civ.), întrucât dreptul de a cere instituirea unei măsuri asigurătorii nu aparţine decât „creditorului care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă" (art. 591 C. proc. civ. şi art. 940 noul C. proc. civ. ).
în schimb, în cazul sechestrului judiciar, orice creditor (chiar şi cel ipotecar) va putea să ceară instituirea unei astfel de măsuri, în condiţiile art. 598-599 C. proc. civ. sau art. 960 noul C. proc. civ. (având o redactare identică), indiferent de calitatea creanţei sale, singura condiţie impusă de lege în sarcina creditorului fiind justificarea unui interes. în mod evident, pentru a fi admisă cererea creditorului, va trebui să îndeplinească şi celelalte condiţii impuse de lege, cum ar fi aceea ca măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv, însă aceste condiţii nu privesc, aşa după cum am mai afirmat, calitatea creanţei.
Spre deosebire de sechestrul asigurător şi de poprirea asigurătorie, vor putea cere instituirea sechestrului judiciar, spre exemplu, şi creditorul care se află în posesia unui titlu executoriu, precum şi creditorul a cărui creanţă nu este exigibilă, în măsura justificării unui interes.
Dispoziţiile Codului de procedură civilă nu cuprind niciun fel de alte măsuri pe care creditorul garantat le-ar putea solicita fără a solicita în prealabil declanşarea procedurii de executare propriu-zise .
Toate aceste aspecte duc, şi în lumina noii reglementări, la concluzia existenţei unui drept de opţiune al creditorului ipotecar cu privire la procedura de executare silită pe care o poate urma, în virtutea căruia poate opta, pentru executarea ipotecii mobiliare, să urmărească bunul garantat fie potrivit procedurii speciale prevăzute de noul Cod civil, fie procedurii de executare prevăzute de Codul de procedură civilă.
în cazul neexecutării de bunăvoie de către debitor a obligaţiei garantate, legea nu îl obligă pe creditor să îşi satisfacă creanţa din bunul afectat garanţiei, dându-i acestuia şi un alt drept de opţiune, între a-şi satisface creanţa prin intermediul unei acţiuni personale, ca orice alt creditor chirografar, sau de a urmări bunul afectat garanţiei.
