Prestarea de servicii
| Comentarii |
|
prestarea de servicii, definiție: conform art. 129 Cod fiscal, prestarea de servicii este definită ca orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri. Observăm că legea utilizează o definiţie negativă, în sensul că toate operaţiunile economice care nu sunt livrări de bunuri, sunt prestări de servicii: serviciile efective indiferent de natură: transport, reparaţii, cosmetică etc., închirierile de bunuri (mobile) şi contracte de leasing, angajamentul de neconcurenţă. Constituie prestări de servicii consultanţa acordată de ingineri, avocaţi, contabili, nu şi mediatori ori judecători'2'. Nu constituie prestări: serviciile realizate în scop de reclamă, garanţia tehnică. Curtea a apreciat că angajamentul unui fermier de a întrerupe producţia de lapte, nu constituie o prestare de servicii; plasamentele de fonduri de investiţii nu constituie prestare de servicii.
Referitor la criteriile de delimitare, ne raportăm din nou la jurisprudenţa Curţii. Criteriile indicate sunt importanţa serviciului, timpul necesar pentru executare, complexitatea operaţiunii şi costul acesteia.
în acest sens, a se vedea: CJUE, C-88/095': în consecinţă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 5 alineatul (1) din A şasea directivă trebuie interpretat în sensul că activitatea de reprografie întruneşte caracteristicile unei „livrări de bunuri” în măsura în care se limitează la o simplă operaţiune de reproducere de documente pe suporturi, dreptul de a dispune de acestea fiind transferat de la reprograf la clientul care a comandat copiile după original. Cu toate acestea, o astfel de activitate trebuie calificată ca fiind „prestare de servicii” în sensul articolului 6 alineatul (1) din A şasea directivă atunci când aceasta este însoţită de prestări de servicii complementare care pot avea, ţinând seama de importanţa pe care o au pentru destinatar, de timpul necesar pentru executarea lor, de tratamentul necesar pentru documentele originale şi de partea din costul total pe care o reprezintă aceste prestări de servicii, un caracter predominant în raport cu operaţiunea de livrare de bunuri, astfel încât acestea să constituie un scop în sine pentru destinatarul lor.
Utilizarea unui bun achiziţionat în cadrul activităţii economice, în scopuri necomerciale ori personale, constituie o prestare de servicii, de către persoana impozabilă către utilizatorul final.
în acest sens, a se vedea: CJCE, C-72/05"1, pct. 23: Cu toate acestea, (...) în cazul în care un bun afectat întreprinderii a dat drept de deducere totală sau parţială a TVA-ului în amonte, utilizarea bunului în scopuri private de către persoana impozabilă sau personalul acesteia, sau pentru un scop necomercial este tratată ca o prestare de servicii efectuată cu titlu oneros.
în anumite ipoteze, este posibil ca un agent economic să presteze un cumul de activităţi, incluzând bunurile corporale, dar şi servicii. Aceste activităţi complexe se impun a fi tratate de manieră unitară, şi nu defalcate în mod artificial.
în acest sens, a se vedea: CJUE, C-88/095': De asemenea, Curtea s-a pronunţat în sensul că, având în vedere dubla împrejurare că, pe de o parte, (...) fiecare operaţiune trebuie să fie considerată în mod normal ca fiind distinctă şi independentă şi că, pe de altă parte, operaţiunea constituită dintr-o singură prestaţie pe plan economic nu trebuie să fie descompusă în mod artificial, pentru a nu altera funcţionalitatea sistemului TVA-ului, suntem în prezenţa unei prestaţi unice atunci când două sau mai multe elemente ori acte furnizate clientului de către persoana impozabilă sunt atât de strâns legate între ele, încât formează în mod obiectiv o singură prestaţie economică indivizibilă, a cărei descompunere ar avea un caracter artificial.
Mai mult, un contract poate cuprinde mai multe servicii, acestea vor fi tratate unitar, indivizibil, şi nu ca prestaţii diferite, spre exemplu: transportatorul care livrează mărfurile şi încasează contravaloarea (cash on delivery)'. Calificarea ca livrare de bunuri ori prestare de servicii se face în funcţie de raportul dintre componentele activităţii, de scopul principal şi de costul cel mai important.
Locul prestării serviciilor. Conform art. 133 C. fisc., criteriul de delimitare este dat de calitatea beneficiarului de persoană impozabilă. Astfel, locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acţionează ca atare este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activităţii sale economice (cu excepţia serviciilor prestate către un sediu fix)1'1. Locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă este locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale economice.
Regula în materie este, deci, că TVA se datorează teritorial, raportat la locul unde este stabilit sediul activităţii economice ori un sediu fix (cum ar fi cazul liber profesioniştilor)!; pentru unele activităţi, locul prestării este locul unde aceste activităţi sunt desfăşurate efectiv (cum ar fi activităţi culturale, publicitate, consultanţă). Locul de prestare a unui serviciu legat de un bun mobil corporal este locul unde respectivele activităţi sunt derulate efectiv.
în acest sens, a se vedea: C.A. Bacău, s. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 823/2009: Aşadar, prestarea de servicii către societatea din Suedia în baza contractului nr. 413/28 septembrie 2007, constând în a oferi asistenţă tehnică şi consultanţă pentru o maşină, nu constituie operaţiuni impozabile în România, întrucât locul prestării serviciului este în Suedia.
Noţiunea de locul prestării serviciului este un concept comunitar, care trebuie interpretat uniform pentru a evita situaţiile de dublă impozitare sau de neimpozitare.
Pe cale de excepţie, se aplică regula locului prestării serviciului în cazul bunurilor imobile, a transportului de persoane, a serviciilor de restaurant. O excepţie de la excepţie este dată de art. 133 alin. (5) C. fisc. care stabileşte reguli punctuale pentru anumite activităţi: transport de bunuri, servicii de telecomunicaţii.
în cazul serviciilor prestate prin intermediari, locul prestării este locul unde este desfăşurată operaţiunea, indiferent dacă operaţiunea principală este impozabilă sau nu1''.
Locul prestării serviciului este pe teritoriul naţional al statelor membre, inclusiv la bordul navelor maritime aflate în jurisdicţia lor', permiţând astfel statelor membre să îşi extindă jurisdicţia în materie de TVA dincolo de graniţele lor, atâta timp cât nu încalcă jurisdicţia altor state.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Prestarea de servicii
