Proprietatea comună
| Comentarii |
|
proprietatea comună, modalitatea dreptului de proprietate care se caracterizează prin aceea că dreptul de proprietate aparţine concomitent asupra aceluiaşi bun sau asupra aceleiaşi mase de bunuri mai multor titulari. Ei exercită, tot concomitent, atribuţiile conferite de dreptul de proprietate asupra bunului sau asupra bunurilor care formează obiectul drepturilor lor. Noul cod civil consacră un capitol - Capitolul IV din Titlul II privind dreptul de proprietate privată al Cărţii a III-a „Despre bunuri" -proprietăţii comun. Art. 631 NCC dispune că „dispoziţiile prezentului capitol se aplică ori de câte ori, în temeiul unui act juridic sau al unui alt mod de dobândire prevăzut de lege, dreptul de proprietate privată are doi sau mai mulţi titulari". Aşadar, textul determină domeniul său de aplicare și ne permite să deducem caracteristica esenţială a proprietăţii comune: din moment ce dreptul de proprietate privată poate avea, în anumite situaţii, mai mulţi titulari, aceasta înseamnă că ei exercită concomitent atributele dreptului de proprietate asupra unui anumit bun.
Este de menționat că, până la adoptarea şi intrarea în vigoare a noului Cod civil la 1 octombrie 2011, în legislaţia noastră civilă nu a existat o reglementare unitară şi coerentă a proprietăţii comune, ci numai unele referiri disparate în diverse materii ori în acte normative speciale; de asemenea, nu a existat o definiţie legală a acesteia.
Formele proprietăţii comune
Înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil se considera că, în dreptul civil român, proprietatea comună se prezintă sub două forme: proprietatea comună pe cote-părţi şi proprietatea comună în devălmăşie. Această situaţie juridică oarecum „de fapt" a fost practic „validată” de art. 632 NCC, de această dată precis intitulat „formele proprietăţii comune", care dispune că acestea sunt:
a) proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea);
b) proprietatea în devălmăşie (devălmăşia).
Proprietatea comună pe cote-părţi se caracterizează prin aceea că un bun nefracţionat în materialitatea sa aparţine concomitent mai multor proprietari, fiecare dintre ei având o cotă-parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate asupra acelui bun. Dimpotrivă, la proprietatea comună în devălmăşie, bunul aparţine în comun mai multor titulari, fără a se preciza nici măcar o asemenea cotă.
Ambele forme ale proprietăţii comune au avut şi au o largă aplicabilitate practică. Totuși, proprietatea comună în devălmăşie este compatibilă numai cu proprietatea privată ce are ca titulari persoane fizice. Într-adevăr, ea este întâlnită numai în raporturile de familie şi are ca obiect bunurile comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei, însă poate exista şi în alte situaţii.
Proprietatea comună pe cote-părţi este compatibilă cu proprietatea privată ce poate aparţine oricărui titular - statul, unităţile administrativ-teritoriale, persoane juridice, persoane fizice etc. - şi nu are a fi înlăturată de plano în privinţa proprietăţii publice.
De asemenea, potrivit art. 645 NCC, nu numai dreptul de proprietate poate face obiect al coproprietăţii, ci poate avea ca obiect şi alte drepturi reale principale, caz în care se vor aplica regulile privitoare la proprietatea comună pe cote-părţi.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Proprietatea comună
