Art. 632 Noul cod civil Formele proprietăţii comune Dispoziţii generale Proprietatea comună
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Proprietatea comună
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Proprietatea comună
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 632
Formele proprietăţii comune
(1) Formele proprietăţii comune sunt următoarele:
a) proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea);
b) proprietatea în devălmăşie (devălmăşia).
(2) Coproprietatea poate fi obişnuită sau forţată.
(3) Coproprietatea forţată nu poate înceta prin partaj judiciar.
| ← Art. 631 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale... | Art. 633 Noul cod civil Prezumţia de coproprietate Dispoziţii... → |
|---|
1. Proprietatea comună cunoaşte două forme; a) proprietatea comună pe cote-părţi, denumită şi coproprietate; b) proprietatea devălmaşă.
2. Criteriul de departajare între cele două forme de proprietate comună este unul cantitativ, iar nu calitativ. între titularii dreptului de proprietate comună nu există o diferenţă calitativă, întrucât ei exercită concomitent şi împreună atributele dreptului. însă, în timp ce coproprietarii sunt diferenţiaţi prin cantitatea de drept ce aparţine fiecăruia (în sensul că fiecare va avea determinată o
Citește mai mult
cotă-parte sau o fracţie din drept), între codevălmaşi nu există o deosebire cantitativă, unitatea materială a bunului fiind dublată de unitatea intelectuală a dreptului (V. Stoica, Drepturile reale 2006, p. 50,161).3. Proprietatea comună pe cote-părţi (coproprietatea) este o modalitate juridică a dreptului de proprietate; indiviziunea este o modalitate juridică a patrimoniului (C. Bîrsan p. 169). între cele două instituţii există identitate de trăsături juridice şi diferenţă de obiect. Indiviziunea are ca obiect o universalitate de drepturi şi obligaţii patrimoniale, în timp ce proprietatea comună are ca obiect un bun individual. Indiviziunea este o unitate juridică, iar nu o simplă sumă de drepturi de coproprietate (V. Stoica, Drepturile reale 2004, p. 78-79).
4. Din dispoziţiile art. 953 NCC care definesc noţiunea de „moştenire" reiese faptul că transmiterea moştenirii este o transmisiune universală, având ca obiect patrimoniul unei persoane decedate, privit ca universalitate juridică, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică şi care au aparţinut defunctului. întrucât patrimoniul succesoral este indivizibil, în cazul pluralităţii de moştenitori el se transmite în această stare, adică în indiviziune, stare care subzistă până la efectuarea partajului (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 12, 27).
5. Noul Cod civil foloseşte termenul de „indiviziune" în cuprinsul art. 1142 (prin care reglementează cazurile şi condiţiile în care moştenitorii pot ieşi din indiviziune cu privire la bunurile care constituie amintiri de familie), în denumirea marginală şi în cuprinsul art. 1143 (care, cu un conţinut asemănător fostului art. 728 C. civ. 1864, reglementează imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune asupra bunurilor ce compun patrimoniul persoanei fizice decedate), în cuprinsul art. 1155 (care reglementează dreptul creditorilor ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii ori s-au născut înainte de deschiderea moştenirii de a cere să fie plătiţi, înainte de efectuarea partajului succesoral, din bunurile aflate în indiviziune) şi în cuprinsul art. 2187 din materia contractului de cont curent (din care reiese că, în cazul în care un cont curent are mai mulţi titulari, aceştia se numesc cotitulari de cont, spre deosebire de situaţia în care unicul titular al contului curent a decedat, când, până la efectuarea partajului, moştenitorii sunt consideraţi titulari coindivizari oi contului).
6. Codul civil cuprinde o reglementare de ansamblu a proprietăţii comune pe cote-părţi în Capitolul IV din Titlul II al Cărţii a lll-a („Despre bunuri"), însă se observă faptul că nu cuprinde o asemenea reglementare în cazul indiviziunii. Cartea a IV-a („Despre moştenire şi liberalităţi") cuprinde o dispoziţie de trimitere în capitolul rezervat partajului succesoral, la art. 1143 alin. (2) NCC stipulându-se în mod expres faptul că în această materie sunt aplicabile dispoziţiile generale de la partaj (respectiv dispoziţiile art. 669-686 NCC), în măsura în care nu sunt incompatibile cu partajul succesoral.
7. Având în vedere faptul că şi indiviziunea presupune o pluralitate de titulari ai dreptului de proprietate, s-a arătat (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 488-489) că natura juridică şi regulile aplicabile indiviziunii succesorale nu diferă, în fond, de natura şi regimul juridic aplicabil coproprietăţii, cu singura deosebire determinată de obiectul complex, cantitativ diferit al indiviziunii succesorale, faţă de obiectul singular, individual al coproprietăţii.
8. Această regulă, consacrată de doctrină până la adoptarea noului Cod civil, reiese de lege lata din interpretarea dispoziţiilor art. 631 NCC, potrivit cărora dispoziţiile capitolului care reglementează instituţia proprietăţii comune se aplică ori de câte ori dreptul de proprietate privată are mai mulţi titulari, în temeiul unui act juridic sau al altui mod de dobândire prevâzut de lege, fără a se face distincţie în funcţie de obiectul dreptului de proprietate, respectiv dacă este un bun individual determinat sau o universalitate de bunuri. Or, moştenirea legală sau testamentară constituie un mod de dobândire a proprietăţii prevăzut de lege (art. 557), în temeiul căruia patrimoniul unei persoane decedate se poate transmite către doi sau mai mulţi titulari (moştenitori). De aceea, se poate spune că dispoziţiile capitolului care reglementează proprietatea comună reprezintă dreptul comun şi pentru situaţia pluralităţii de titulari asupra unei universalităţi de bunuri, aceste dispoziţii aplicându-se ori de câte ori legea nu prevede altfel.
9. La rândul ei, coproprietatea poate fi: a) coproprietate obişnuită şi b) coproprietate forţată. Criteriul legal de clasificare (prevăzut în mod expres la art. 632 alin. (2) NCC) între cele două forme de coproprietate este cel al posibilităţii de încetare prin partaj judiciar. Proprietatea comună pe cote-părţi obişnuită poate înceta prin partaj judiciar sau voluntar, pe când coproprietatea forţată nu poate înceta prin partaj judiciar [a se vedea şi dispoziţiile art. 671 alin. (3) NCC).
Citește mai mult
asupra casei respective; de asemenea, moştenitorii unei persoane deţin patrimoniul succesoral în coproprietate până la data efectuării partajului succesoral etc.Prin proprietatea în devălmăşie (devălmăşie) se desemnează acea proprietate comună care se caracterizează prin faptul că titularii nu au precizată cota-parte ce ar reveni fiecăruia din drept, ci acesta este nefracţionat, deci dreptul de proprietate nu este divizat şi, cu atât mai mult, nici lucrul sau lucrurile nu sunt fracţionate. Ca exemplu de devălmăşie, menţionăm proprietatea soţilor asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei în cadrul regimului comunităţii legale. Devălmăşia poate izvorî şi dintr-un act juridic, spre exemplu, doi parteneri de viaţă convin ca bunurile pe care le-ar dobândi oricare dintre ei în timpul parteneriatului să fie proprietatea lor comună în devălmăşie.
Proprietatea comună, în oricare dintre cele două forme, încetează prin partaj (împărţeală), cu excepţia cazurilor de proprietate comună pe cote-părţi forţată [art. 632 alin. (3) C.civ.]. (Spre exemplu: coproprietatea asupra părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente ce aparţin unor proprietari diferiţi; coproprietatea asupra bunurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine care aparţin unor proprietari diferiţi (anumite bunuri care se găsesc pe linia de demarcaţie a două proprietăţi, precum fântâni, poteci etc.); coproprietatea despărţiturilor comune (zidul comun, şanţul comun şi gardul comun); coproprietatea asupra bunurilor considerate ca fiind amintiri de familie etc.)