Raportul juridic al popririi
| Comentarii |
|
raportul juridic al popririi, specificul procedurii popririi este existenţa mai multor raporturi juridice desfăşurate într-o „operaţiune juridică triunghiulară”, în sensul că raportului dintre creditor şi debitorul poprit se mai adaugă un alt raport juridic între creditor şi terţul poprit, urmare a obligaţiei acestuia de pe urmă de a plăti la rândul său debitorului urmărit o sumă de bani sau de a-i preda un titlu de valoare, creanţe pe care creditorul le urmăreşte în mâinile sale în vederea realizării propriului drept.
Raporturile juridice care se stabilesc între creditor şi debitor pe de o parte, precum şi între debitor şi terţul poprit pe de altă parte sunt raporturi juridice directe, ce preced înfiinţarea popririi.
Ambele raporturi juridice sunt unele de creanţă, putând să-şi aibă regimul într-un contract, în lege precum în cazul obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere, plata unei creanţe bugetare (amenzi, taxe, impozite) sau într-un fapt juridic.
Cel mai adesea, raportul dintre debitor şi terţul poprit se naşte dintr-un contract de muncă, salariul fiind un element patrimonial uşor de urmărit de către creditori, ceea ce face din poprire, după cum am observat, un mijloc rapid şi eficient de stingere a creanţelor.
Cel de-al treilea raport juridic al popririi se naşte între creditor şi terţul poprit prin adresa de înfiinţare a popririi sau prin hotărârea de validare a acesteia, scopul urmărit fiind acela de substituire a debitorului prin transferul judiciar al creanţei, ceea ce imprimă legăturii juridice un efect constitutiv în sensul creării unui nou raport de creanţă, care spre deosebire de cele ce au precedat înfiinţarea popririi, îşi are un alt izvor juridic.
Conţinutul celui de-al treilea raport juridic constă în obligaţia terţului poprit de a consemna sumele de bani sau, după caz, de a indisponibiliza bunurile mobile incorporale ori de a plăti sumele datorate creditorului, în limita creanţei sale.
Existenţa celor trei raporturi juridice este esenţială pentru această instituţie şi prin numărul subiectelor implicate, în doctrină şi jurisprudenţă identificându-se situaţii când aceeaşi persoană să întrunească în acelaşi timp atât calitatea de creditor, cât şi pe aceea de debitor.
Această ipoteză presupune că, în acelaşi timp, cel care urmăreşte creanţa întruneşte în persoana sa dubla calitate de creditor şi debitor.
înfiinţarea popririi în propriile mâini ale creditorului a fost explicată prin dreptul de gaj general pe care acesta îl are asupra patrimoniului debitorului, de care nu ar putea fi lipsit pentru simplul fapt că la un moment dat un element al acestui gaj s-ar afla în mâinile sale şi nu la un terţ.
După o altă opinie, înfiinţarea popririi în propriile mâini ale creditorului nu ar fi posibilă în condiţiile în care legiuitorul se referă în mod expres la o terţă persoană, care la rândul său are calitatea de debitor al debitorului urmărit. Ceea ce interesează este creanţa supusă urmăririi prin procedura popririi, element de gaj general al creditorului urmăritor de care nu ar putea fi lipsit indiferent de persoana care l-ar datora.
Este adevărat că legiuitorul se referă în mod expres la situaţia în care cel obligat la plata creanţei urmărite este un terţ, însă nu a exclus posibilitatea ca însuşi creditorul să îndeplinească în acelaşi timp şi calitatea de debitor.
Prin indisponibilizarea sumelor datorate în propriile mâini ale creditorului, se urmăreşte, de regulă, pregătirea stingerii datoriilor reciproce prin compensaţie.
Fiindcă din diverse motive nu întotdeauna datoriile reciproce se pot stinge prin compensaţie, în plus de argumentul pregătirii acestei operaţiuni juridice aducem şi pe acela conform căruia creditorul urmăreşte să se pună la adăpost de riscul insolvabilităţii debitorului său, asigurându-şi creanţa, fără însă a-şi putea procura vreun privilegiu faţă de ceilalţi creditori concursuali.
