Poprirea biletului la ordin și a cambiei
Comentarii |
|
poprirea biletului la ordin și a cambiei, aceste titluri de valoare pot fi urmărite prin procedura popririi, mai ales în relaţiile dintre agenţii economici, ca urmare a avantajelor pe care le oferă în operativitatea şi siguranţa creditului, asigurând executarea obligaţiilor de plată fără numerar.
Specificul cambiei constă în existenţa unor raporturi juridice între trăgător şi tras, pe de o parte şi între trăgător şi beneficiar, pe de altă parte, primul având poziţia de debitor, iar cel de pe urmă pe aceea de creditor în procedura urmăririi prin poprire.
în raport de aceste relaţii juridice, creditorul trăgătorului poate înfiinţa o poprire în mâinile trasului asupra creanţei pe care o datorează indisponibilizând-o, în sensul că la scadenţa arătată în conţinutul cambiei în mod expres şi necondiţionat nu se mai poate face plata beneficiarului arătat în titlu.
Emiterea unei cambii nu este condiţionată de acceptarea trasului de a deveni debitor cambial, astfel că acesta este străin de act, neputând să-i angajeze trăgătorului răspunderea prin voinţa sa unilaterală, trasul devine debitor cambial numai din momentul acceptării plăţii, în forma prevăzută de lege'".
Acceptarea cambiei la plată are ca semnificaţie juridică crearea raportului obligaţional între trăgător şi tras, acesta de pe urmă devenind debitorul principal şi terţ poprit în cazul în care un creditor al trăgătorului ar urmări executarea creanţei cambiale.
Adresa de înfiinţare a popririi asupra sumei datorate de tras îl obligă să refuze orice plată posesorului cambiei. Refuzul de plată al trasului dă posibilitatea beneficiarului să declanşeze o procedură de executare cambială mult mai suplă decât aceea de drept comun pentru realizarea operativă a creanţei.
În cazul în care aceeaşi creanţă este urmărită atât de creditorul cambial, cât şi de creditorul poprit, creându-se un concurs de creditori, se pune problema care dintre procedurile execuţionale vor fi aplicate, respectiv execuţia cambială sau executarea prin poprire.
Dreptul cambial este un drept formal cu reglementări imperative ce nu admite derogări prin convenţia părţilor nici în ceea ce priveşte naşterea raportului juridic cambial şi nici cu privire la executare.
Aceste caracteristici ale cambiei ar atrage concluzia conform căreia creanţa nu poate fi urmărită decât potrivit regulilor cambiale şi în acest caz numai de către creditorii care au pornit executarea în baza unui titlu special.
Recunoaşterea posibilităţii de urmărire a creanţei numai creditorilor cambiali ar presupune lipsirea nejustificată a celorlalţi creditori de un element de garanţie comună care nu a ieşit din patrimoniul debitorului lor şi fără ca aceştia dinainte să poată invoca vreun privilegiu.
Pentru asigurarea egalităţii creditorilor chirografari în executarea creanţei lor, în situaţia în care s-a pornit executarea cambială s-ar impune suspendarea acestei proceduri pentru a se urmări creanţa de către toţi creditorii pe calea dreptului comun, în cazul în care creditorii cambiali nu îşi îndestulează creanţa având la îndemână acţiuni cambiale de regres ce pot fi exercitate în condiţiile legii'').
Într-o situatie asemănătoare cambiei este biletul la ordin, titlu de credit prin care emitentul se obligă în mod necondiţionat să plătească beneficiarului o sumă de bani la scadenţă şi la ordinul acestuia.
Creditorul beneficiarului poate să urmărească prin înfiinţarea popririi suma la care s-a obligat emitentul fără să mai aştepte, precum în cazul cambiei, executarea plăţii, această obligaţie asumând-o de la data emiterii titlului.
Emitentul are aceleaşi obligaţii ca şi acceptantul cambiei în cazul titlului la care ne-am referit, astfel că procedura urmăririi prin poprire este asemănătoare cu aceea a urmăririi cambiei, astfel că nu vom mai stărui asupra ei.