Răspunderea pentru prejudiciile sau daunele ecologice
| Comentarii |
|
răspunderea pentru prejudiciile sau daunele ecologice, Dreptul omului la un mediu sănătos. Reglementarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate mediului (daunele ecologice). Persoanele răspunzătoare şi persoanele care pot cere prevenirea ori repararea prejudiciilor asupra mediului. Măsurile preventive şi reparatorii. Suportarea costurilor. Natura juridică şi fundamentul acestei răspunderi.
Dreptul omului la un mediu sănătos.
Omul este un produs al evoluţiei ecosferei în care rămâne integrat toată viaţa, deoarece existenţa sa este indisolubil legată de existenţa celorlalte vieţuitoare şi a întregului înveliş al plantei. Datorită creşterii populaţiei, dezvoltării ştiinţei şi stăpânirii tehnologiei, omul este specia dominantă pe planetă, care supune mediul unei continue transformări, adaptându-1 trebuinţelor sale fireşti, precum şi celor sociale. Numai că activitatea omului, pe lângă rezultatele sale benefice, a fost şi este de natură să afecteze condiţiile normale de echilibru şi dezvoltare a vieţii; mai mult, oamenii au sesizat destul de târziu că ei sunt în acelaşi timp creaţia şi creatorii mediului înconjurător, care le asigură existenţa biologică şi intelectuală. Exploatarea neraţională, în primul rând, a resurselor regenerabile (faună şi floră), precum şi a celorlalte resurse (bogăţii minerale ale subsolului) a accentuat efectul nociv al activităţii omului asupra naturii, adică asupra mediului în care trăieşte. Intr-un cuvânt, activitatea umană se află la originea unei adevărate crize ecologice, fiind depăşite toate pragurile echilibrului ecologic grav afectat.
Apariţia crizei ecologice a fost sesizată începând cu al patrulea deceniu al secolului trecut, când a debutat şi procesul conştientizării necesităţii protecţiei mediului înconjurător.
Reacţiile pe plan juridic la această realitate îngrijorătoare nu au întârziat atât din perspectiva dreptului internaţional cât şi în legislaţiile naţionale. Problema a devenit o preocupare constantă a diferitelor organisme internaţionale în special a O.N.U.1 şi apoi a autorităţilor Uniunii Europene. în spaţiul Uniunii Europene, sub aspect juridic, protecţia mediului se realizează prin recunoaşterea a trei drepturi fundamentale: accesul la informaţia de mediu, accesul la justiţie în materie şi dreptul publicului de participare la adoptarea deciziilor privind mediul.
în ce priveşte dreptul nostru naţional, prima reglementare cadru de protecţie a mediului a fost Legea nr. 9/19733. De asemenea, Constituţia României din anul 1991 a instituit, printre altele, obligaţia statului de a reface şi ocroti mediul înconjurător, de a menţine echilibrul ecologic şi de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat, privit ca un drept fundamental al omului, a fost consacrat ulterior prin Legea nr. 137/1995 a protecţiei mediului.
Constituţia României revizuită în anul 2003, în art. 35, printre drepturile fundamentale, consacră expres şi explicit dreptul la un mediu sănătos în următoarea formulare: „(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi ameliora mediul înconjurător”.
în prezent, acest domeniu este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, care a abrogat Legea nr. 137/1995^. Adoptarea acestei noi reglementări a fost determinată de necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră în vederea integrării depline în Uniunea Europeană.
Art. 5 din această reglementare prevede expres că statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat, garantând în acest scop: accesul la informaţia de mediu, dreptul de asociere în organizaţii privind protecţia mediului, dreptul de a fi consultat în procesul luării deciziilor privind politica şi legislaţia de mediu etc., dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor administrative şi/sau judecătoreşti, după caz, în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu, dreptul la despăgubire pentru prejudiciul cauzat.
Reglementarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate mediului (daunele ecologice).
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aşa cum arătam, reglementează în prezent protecţia mediului în ţara noastră. Adoptată în cadrul eforturilor de preluare în legislaţia internă a acquis-ului comunitar în materie, în art. 95 al acestui act normativ se prevede: „( 1) Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă; în cazul pluralităţii autorilor răspunderea este solidară. (2) în mod excepţional, răspunderea poate fi subiectivă pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate şi habitatelor naturale, conform reglementărilor specifice. (3) Prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează conform procedurilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice”.
Aşa cum s-a arătat în doctrină, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 a instituit un regim de răspundere pentru prejudiciile cauzate mediului, apropiat de cel organizat în dreptul comunitar. Cu toate acestea, aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană în anul 2007 a făcut necesară transpunerea în legislaţia românească a Directivei Consiliului şi Parlamentului European nr. 2004/35/CE din 21 aprilie 2004 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului. Transpunerea reglementării comunitare a avut loc prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 68/2007, cu acelaşi titlu.
Având în vedere textele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007, în scopul decelării particularităţilor răspunderii pentru daunele ecologice, este necesar să analizăm pe scurt următoarele probleme: noţiunea de prejudiciu cauzat mediului sau dauna ecologică; persoana răspunzătoare şi persoanele care pot cere repararea daunei ecologice; măsurile sau acţiunile preventive şi reparatorii şi competenţele în materie ale autorităţilor publice; fundamentul răspunderii şi natura juridică a acestei răspunderi.
387. Dauna ecologică. Definirea noţiunii de daună ecologică este o preocupare constantă a doctrinei juridice. în ce ne priveşte, împărtăşim opinia conform căreia acest concept are două înţelesuri: unul lato sensu şi altul stricto sensu.
Dauna ecologică, lato sensu, adică în accepţiunea cea mai largă a termenului constă în atingerile aduse factorilor naturali, ceea ce înseamnă deteriorarea mediului natural, şi deopotrivă sănătăţii, vieţii şi bunurilor oamenilor, provocate de poluanţi, activităţi dăunătoare, dezastre sau accidente ecologice. Această accepţie este în concordanţă cu definiţia termenului de prejudiciu formulată în art. 2 alin. (1), pct. 50 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, potrivit căruia: „prejudiciul -efectul cuantificabil în cost a daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre”.
Stricto sensu, dauna ecologică, denumită în doctrină „daună ecologică pură” sau „prejudiciu asupra mediului” constă în deteriorarea mediului natural, adică alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale şi atropice ale mediului, reducerea diversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor naturale, a speciilor şi habitatelor naturale protejate, afectarea mediului natural cu efecte dăunătoare asupra calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi contaminării solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, precum şi amenajarea necorespunzătoare a teritoriului [art. 2 alin. (1), pct. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005], în această viziune este definit prejudiciul asupra mediului şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului, care în art. 2, pct. 12 şi 13 prevede că prejudiciul este „o schimbare negativă măsurabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare măsurabilă a unui serviciu legat de resursele naturale, care poate surveni direct sau indirect” şi înseamnă: prejudiciul asupra speciilor şi habitatelor naturale protejate, prejudiciul asupra apelor şi prejudiciul asupra solului (pct. 13).
Urmează că daunele ecologice lato sensu sunt alcătuite din daune ecologice pure, care constau în daunele cauzate mediului natural, şi daunele prin ricoşeu prin care înţelegem atingerile care afectează sănătatea, integritatea corporală, viaţa şi bunurile oamenilor, consecinţe ale deteriorării mediului natural.
Ambele categorii de daune, dauna ecologică pură şi daunele prin ricoşeu sunt şi trebuie să facă obiectul reparării. Repararea daunei ecologice pure are loc conform dispoziţiilor art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 şi prevederilor speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007. Dimpotrivă, repararea daunelor prin ricoşeu, cauzate persoanelor fizice şi persoanelor juridice de drept privat ca şi consecinţe ale prejudiciului asupra mediului, se va face în condiţiile şi după regulile dreptului comun [art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007], Aşa fiind, în cele ce urmează, vom analiza pe scurt doar răspunderea pentru prejudiciile şi daunele ecologice pure; aceasta pentru simplul motiv că răspunderea pentru celelalte prejudicii care sunt consecinţe ale daunei sau prejudiciului asupra mediului, dacă victimele sunt persoane fizice sau persoanele juridice de drept privat, se va angaja în condiţiile dreptului comun prevăzute de noul cod civil şi de legislaţia specială dezvoltătoare.
Persoanele răspunzătoare şi persoanele care pot cere prevenirea ori repararea prejudiciilor asupra mediului.
Pentru a determina persoana în sarcina căreia se antrenează răspunderea pentru aceste prejudicii este necesar să avem în vedere, înainte de toate, dispoziţia generală a art. 94 alin. (1), lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 care instituie principiul conform căruia „poluatorul plăteşte”. De asemenea, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007, cu caracter de lege specială, dispune că acest act normativ stabileşte cadrul de reglementare al răspunderii pentru mediu, bazată pe principiul „poluatorul plăteşte”, în scopul prevenirii şi reparării prejudiciului asupra mediului. Aşadar, răspunderea în acest domeniu este atât reparatorie, cât şi preventivă. Răspunderea reparatorie intervine atunci când prejudiciul asupra mediului s-a produs; dimpotrivă, răspunderea preventivă se angajează în ipoteza în care există doar o probabilitate suficientă de producere a unui prejudiciu asupra mediului în viitorul apropiat [art. 2 alin. (1), pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007].
Aşadar, orice persoană fizică sau persoană juridică poate avea calitatea de poluator. Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor art. 2, art. 10-15 şi art. 26 şi urm. din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007, prin poluator este desemnat operatorul de activităţi profesionale. Astfel, conform art. 2, pct. 10 prin operator se înţelege orice persoană fizică sau juridică de drept public sau privat care desfăşoară sau deţine controlul unei activităţi profesionale sau care a fost învestită cu putere economică decisivă asupra funcţionării tehnice a unei astfel de activităţi, inclusiv deţinătorul unui act de reglementare pentru o astfel de activitate ori persoana care înregistrează sau notifică o asemenea activitate. Art. 2 pct. 1 defineşte activitatea profesională ca fiind orice activitate desfăşurată în cadrul unei activităţi economice, afaceri sau unei întreprinderi, indiferent de caracterul său privat sau public, profit sau nonprofit.
în ceea ce priveşte sfera persoanelor care au dreptul de a cere prevenirea sau, după caz, repararea daunelor ecologice este necesar să avem în vedere mai întâi textul art. 5 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 care, în deplină concordanţă cu reglementările dreptului comunitar, prevede că statul recunoaşte oricărei persoane, în virtutea dreptului la un mediu sănătos, printre altele, posibilitatea de a se adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor competente în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu. De asemenea, art. 20 alin. (6) din acelaşi act normativ dispune că organizaţiile neguvemamentale care promovează protecţia mediului au drept la acţiune injustiţie în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în asemenea litigii.
Nu mai puţin, art. 20-25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 reglementează dreptul oricărei persoane fizice sau juridice care este afectată sau posibil de a fi afectată de un prejudiciu asupra mediului de a se adresa autorităţilor publice competente, care sunt obligate să rezolve cererea sau sesizarea după o procedură administrativă stabilită. Actele şi deciziile emise de autorităţile publice respective, în rezolvarea acestor cereri şi sesizări, pot fi atacate injustiţie la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit Legii nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă, orice persoană are dreptul de a se adresa autorităţilor administrative competente prin cereri şi sesizări, solicitând să se ia măsuri pentru prevenirea sau, după caz, repararea prejudiciilor sau daunelor asupra mediului, indiferent dacă a suferit sau nu personal un prejudiciu. împotriva deciziilor acestor autorităţi cei nemulţumiţi pot acţiona la instanţele de contencios administrativ; acest drept aparţine şi organizaţiilor neguvemamentale care au ca misiune protecţia mediului; aşadar se poate vorbi de adevărate acţiuni colective, numite uneori actio popularis, care se promovează în temeiul unui adevărat mandat legal imperativ.
Măsurile preventive şi reparatorii. Suportarea costurilor.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 obligă pe poluatori, în înţelesul de operatori de activităţi profesionale, cât şi pe autorităţile publice să ia toate măsurile de prevenire şi de reparare a prejudiciului asupra mediului şi stabileşte modul de suportare a costurilor acestor acţiuni.
A. Măsurile sau acţiunile preventive (art. 10-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007). Ca o expresie a răspunderii preventive pentru prejudiciile de mediu, orice operator este îndatorat să prevină producerea unui prejudiciu iminent de această natură. Astfel, în cazul unei ameninţări iminente cu un prejudiciu asupra mediului, operatorul este obligat să ia imediat măsurile preventive necesare şi să informeze în termenul stabilit de lege autorităţile competente (agenţia judeţeană pentru protecţia mediului şi comisariatul judeţean al Gărzii de Mediu) despre această ameninţare şi despre măsurile preventive întreprinse şi eficienţa lor. în înţelesul acestui act normativ, acţiunile preventive sunt „orice măsuri luate ca răspuns la un eveniment, o acţiune sau o omisiune care a creat o ameninţare iminentă cu un prejudiciu asupra mediului, în scopul prevenirii sau diminuării prejudiciului” (art. 2 pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007). De asemenea, măsurile preventive necesare trebuie să fie proporţionale cu ameninţarea iminentă şi să conducă la evitarea producerii prejudiciului, luând în considerare principiul precauţiei în adoptarea deciziilor [art. 10 alin. (3)].
Legea prevede expres că agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, în orice moment, poate să solicite operatorului să ia măsurile preventive necesare şi să-i dea instrucţiuni despre acestea; mai mult, autoritatea în cauză are posibilitatea şi de a lua şi desiăşura ea însăşi măsurile preventive necesare.
B. Măsurile sau acţiunile reparatorii (art. 13-19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007). Aceste măsuri vor fi luate în cazul producerii efective a unui prejudiciu asupra mediului. Conform art. 2 pct. 10 din acelaşi act normativ, prin măsuri reparatorii se înţelege orice acţiune sau un ansamblu de acţiuni, inclusiv măsuri de reducere a prejudiciului sau măsuri intermediare menite să refacă, să reabiliteze sau să înlocuiască resursele naturale prejudiciate şi/sau serviciile deteriorate ori să furnizeze o alternativă echivalentă pentru aceste resurse sau servicii. în acest sens, operatorul este obligat să acţioneze imediat pentru a controla, izola, elimina sau, în caz contrar, pentru a gestiona poluanţii respectivi şi/sau orice alţi factori contaminaţi, în scopul limitării sau prevenirii extinderii prejudiciului asupra mediului şi a efectelor negative asupra sănătăţii umane sau agravării deteriorării serviciilor [art. 14 alin. (1), lit. a)]; de asemenea, operatorul este obligat să ia măsurile reparatorii necesare stabilite conform legii de agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în condiţiile şi potrivit procedurilor prevăzute de art. 15-19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007'.
Măsurile reparatorii trebuie să fie proporţionale cu prejudiciul cauzat şi să conducă la îndepărtarea efectelor prejudiciului, având în vedere principiul precauţiei în luarea deciziilor [art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007].
Anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 prevede că repararea prejudiciului asupra mediului poate fi de trei feluri: a) repararea primară (readucerea resurselor naturale şi serviciilor afectate la starea iniţială sau la o stare apropiată de aceasta); b) repararea complementară (remedierea care trebuie întreprinsă cu privire la resursele naturale şi/sau serviciile în cauză pentru a compensa faptul că repararea primară nu a condus la refacerea lor completă); c) repararea compensatorie (compensarea pierderilor de resurse naturale şi servicii care au avut loc între data producerii prejudiciului şi momentul în care repararea primară îşi produce efectul deplin).
C. Suportarea şi recuperarea costurilor. Art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 prevede că toate costurile acţiunilor preventive şi reparatorii se suportă de operatorul care a creat ameninţarea iminentă a producerii prejudiciului sau a cauzat prejudiciul asupra mediului; în situaţia în care aceste costuri au fost plătite de agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, ele Wor fi recuperate, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege, de la operatorul poluator [art. 29 alin. (1)]. în scopul garantării recuperării acestor costuri, se instituie o ipotecă legală a agenţiei asupra bunurilor imobile ale operatorului şi o poprire asigurătorie, conform normelor juridice în vigoare; înscrierea ipotecii în cartea funciară şi instituirea popririi asigurătorii se realizează pe baza dispoziţiei conducătorului agenţiei judeţene pentru protecţia mediului care a stabilit măsurile preventive şi reparatorii pe care le-a desfăşurat (art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007).
în ipoteza în care în cauză sunt doi sau mai mulţi operatori, costurile măsurilor preventive şi reparatorii se suportă în solidar (art. 31).
Art. 27-28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 prevăd situaţiile de excepţie când operatorul nu este obligat să suporte costurile măsurilor preventive şi a celor reparatorii care sunt sau au fost luate.
în final, arătăm că prejudiciile sau daunele cauzate persoanelor fizice şi persoanelor juridice de drept privat care sunt consecinţe ale prejudiciului asupra mediului se repară după regulile din dreptul comun, soluţie prevăzută de textele art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, coroborat cu textele art. 3 alin. (4) şi art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007.
Natura juridică şi fundamentul acestei răspunderi.
Regimul răspunderii pentru daunele ecologice (prejudiciile asupra mediului) stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 şi prin alte acte normative este unul special, fiind guvernat de norme juridice de natură diferită: de drept public şi de drept privat. De aceea, această răspundere, preventivă şi reparatorie, are o natură juridică mixtă, de drept administrativ şi de drept civil, fiind distinctă şi diferită atât faţă de răspunderea civilă clasică, cât şi în raport cu răspunderea administrativă propriu-zisă. Este motivul pentru care suntem tentaţi să împărtăşim punctul de vedere conform căruia am fi în prezenţa unei răspunderi „de drept al mediului”.
Problema fundamentului răspunderii în discuţie a dat naştere la discuţii şi controverse îndelungate în doctrina juridică. In prezent, apreciem că răspunsul de principiu există şi este consacrat în textele legale aflate în vigoare. Astfel, art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 prevede imperativ: „Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă” sau vinovăţie. Aşadar, textul de lege instituie principiul răspunderii obiective, fară vinovăţia dovedită sau prezumată a poluatorului. în schimb, textul citat nu precizează care este totuşi fundamentul de natură obiectivă al acestei răspunderi.
Aşa cum s-a spus în doctrina noastră, ecuaţia fundamentului obiectiv al răspunderii pentru daunele ecologice pure cuprinde trei elemente: riscul - ca factor generator; hazardul - constantă variabilă şi garanţia - rezultanta acestora". Din această ecuaţie, înainte de toate, trebuie avut în vedere elementul risc, generat de pericolul pe care îl prezintă desfăşurarea unor activităţi aşa-zise profesionale, mai ales economice, pentru echilibrul ecologic, în condiţiile existenţei numeroaselor incertitudini ştiinţifice, tehnice şi tehnologice. Aşa se face că toţi operatorii care iniţiază, organizează şi desfăşoară asemenea activităţi mai mult sau mai puţin riscante trebuie să îşi asume răspunderea pentru consecinţele lor dăunătoare; aşadar, riscul trebuie să fie anticipat şi asumat încă de la întocmirea proiectului acelei activităţi, controlat pe durata realizării investiţiei, precum şi îndeosebi în timpul desfăşurării activităţii lucrative propriu-zise'.
în al doilea rând, în domeniul protecţiei mediului, riscul cuprinde sau presupune şi cel de al doilea element al ecuaţiei, elementul aleatoriu care este hazardul, ceea înseamnă incertitudinea efectelor poluante, alterabile sau distrugătoare ale unei activităţi anume asupra mediului înconjurător; posibilitatea de a prevedea hazardul depinde evident de nivelul cunoaşterii ştiinţifice, care nu întotdeauna poate anticipa producerea unor asemenea consecinţe şi nu permite nici controlul deplin şi dirijarea unor factori naturali care au necunoscutele lor.
în aceste condiţii, principiul precauţiei la care fac trimitere reglementările în materie prezintă o mare importanţă. Principiul precauţiei înseamnă obligaţia oricărei persoane care desfaşoară o anumită activitate de a lua toate măsurile necesare şi posibile pentru prevenirea şi evitarea riscurilor incerte, dar potenţiale de producere a unor prejudicii grave, uneori ireversibile, pentru viaţa şi sănătatea generaţiilor prezente şi viitoare, pentru mediul natural şi pentru însăşi existenţa planetei.
Pericolul grav şi incert de cauzare a unor prejudicii ecologice, susceptibil de a se produce în viitor, generează în sarcina tuturor persoanelor, a autorităţilor publice, a statului obligaţia de a garanta că asemenea evenimente nu se vor produce şi dacă totuşi acest lucru se va întâmpla vor repara daunele provocate şi vor readuce factorii de mediu în starea lor iniţială.
în concluzie, din ecuaţia analizată rezultă că fundamentul răspunderii obiective pentru prejudiciile cauzate mediului este obligaţia de garanţie obiectivă, având ca suport riscul creat prin diferite activităţi profesionale; la acestea se asociază principiul precauţiei, privit ca un ghid de comportament atât pentru activităţile private, cât şi pentru activitatea autorităţilor legislative, administrative şi judiciare ale statului.
în final, mai este necesar să se reţină că deşi această răspundere este prevăzută de lege ca fiind obiectivă, art. 95 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 prevede că, în mod excepţional, răspunderea poate fi subiectivă pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate şi habitatelor naturale, dacă acest lucru este prevăzut de reglementările legale speciale în vigoare; în asemenea cazuri de excepţie, pentru a se putea angaja răspunderea în discuţie este necesară dovada vinovăţiei persoanei chemată de lege să răspundă, adică a operatorului (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice).
