Răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare
| Comentarii |
|
răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, Reglementare. Caracteristicile răspunderii Statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Răspunderea civilă subsidiară a magistraţilor.
Reglementare.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementată principial în art. 52 alin. (3) din Constituţia României, unde se prevede: „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Textul constituţional este dezvoltat în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; astfel, în cele opt alineate ale art. 96 al acestei legi sunt cuprinse dispoziţiile aplicabile răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în general precum şi unele reguli care se aplică exclusiv în cazul erorilor judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale. în ce priveşte cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare săvârşite în procese penale, art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede că sunt stabilite de Codul de procedură penală; aşadar prevederile Legii nr. 303/2004 sunt completate cu reglementările art. 504-507 C. pr. penală.
în ce priveşte răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale mai este necesar să se aibă în vedere art. 3 din Protocolul 7 la C.E.D.O.1 care stabileşte: „Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabil în tot sau în parte”.
Din examinarea tuturor acestor reglementări rezultă că răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, în raport cu victima prejudiciată, revine întotdeauna şi fară excepţie, direct şi nemijlocit, Statului. Victima erorii judiciare nu are acţiune în repararea prejudiciului împotriva magistratului - judecător sau procuror - ori împotriva altei persoane căreia i-ar putea fi imputabilă săvârşirea erorii judiciare sau, după caz, fapta care a provocat eroarea judiciară în cauză. Aceasta nu înseamnă însă că răspunderea magistratului ori, după caz, a altei persoane este înlăturară de plano; dimpotrivă, judecătorul sau procurorul ori altă persoană vinovată de producerea erorii judiciare răspunde în subsidiar dar numai faţă de Stat, care are împotriva sa o acţiune în regres, admisibilă dacă sunt întrunite anumite condiţii.
Caracteristicile răspunderii Statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
în urma analizei dispoziţiilor în materie din Legea nr. 303/2004 şi din Codul de procedură penală se poate constata că se face deosebire destul de clară între răspunderea Statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale şi cele cauzate în alte procese decât cele penale. Cu toate acestea, indiferent de felul erorilor judiciare săvârşite, răspunderea Statului prezintă şi câteva trăsături care, din această perspectivă, sunt comune pentru ambele situaţii.
a) Răspunderea faţă de victima prejudiciată se angajează întotdeauna şi exclusiv în sarcina Statului; răspunderea este specială, directă, nemijlocită şi independentă de eventuala vinovăţie a magistratului sau a altei persoane a cărei faptă a produs sau determinat eroarea judiciară care a cauzat prejudiciul.
b) Răspunderea patrimonială a Statului este în toate cazurile, în opinia noastră, o răspundere civilă delictuală; ea se angajează în prezenţa cumulată a trei dintre condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: prejudiciul patrimonial sau moral; fapta ilicită şi prejudiciabilă, care constă în eroarea judiciară săvârşită de serviciul public de justiţie; raportul de cauzalitate dintre eroarea judiciară şi prejudiciul injust suferit de către victima erorii judiciare. Este însă de reţinut că cei mai de seamă autori din doctrina dreptului administrativ susţin că răspunderea patrimonială a statului pentru erori judiciare este o răspundere administrativă, de drept public.
c) După fundamentul său, răspunderea civilă delictuală specială a Statului este obiectivă, fară vinovăţie; ea se explică şi întemeiază pe obligaţia de garanţie în sarcina Statului, care are ca suport riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiţiei.
d) In cazul în care Statul a reparat prejudiciul suferit de victima erorii judiciare, el are acţiune în regres împotriva aceluia care cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă a provocat sau săvârşit acea eroare judiciară [art. 507 C. pr. pen. şi art. 96 alin. (7) Legea nr. 303/2004],
A. Specificul răspunderii civile a statului în cazul erorilor judiciare săvârşite în procesele penale.
Elementele de specificitate pot fi decelate din analiza textelor art. 504-507 C. pr. pen. Astfel:
a) art. 504 C. pr. pen. prevede cu titlu de exemple situaţiile în care există eroare judiciară. Este vorba în primul rând de acea ipoteză în care o persoană condamnată definitiv a fost, după rejudecarea cauzei penale, achitată tot printr-o hotărâre rămasă definitivă, pronunţată ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac. De asemenea, constituie eroare judiciară privarea de libertate sau restrângerea libertăţii în mod nelegal în cursul procesului penal; ea trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii, de scoatere de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale ori prin hotărârea instanţei de revocare, prin hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal [art. 504 alin. (3) C. pr. pen.]; tot astfel, este eroare judiciară şi privarea de libertate a unei persoane după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei;
b) reparaţia pe care Statul este obligat s-o acorde victimei constă în plata unei sume de bani sau, ţinându-se seama de condiţiile celui în cauză şi de natura prejudiciului cauzat, în constituirea unei rente viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, persoana privată de libertate sau a cărei libertate a fost restrânsă să fie încredinţată unui institut de asistenţă socială sau medicală. în ce priveşte repararea patrimonială a prejudiciului moral, jurisprudenţă a decis că la stabilirea compensaţiilor băneşti se vor avea în vedere o serie de criterii, cum ar fi: durata privării de libertate sau a restrângerii libertăţii în mod nelegal, importanţa valorilor morale lezate, intensitatea durerilor psihice cauzate, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială a victimei etc.1
Conform art. 505 alin. (3) C. pr. pen. persoanele îndreptăţite la repararea prejudiciului, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se va calcula la vechimea în muncă stabilită potrivit legii şi timpul cât au fost private de libertate;
c) acţiunea în repararea prejudiciului poate fi introdusă de victima imediată şi nemijlocită a erorii judiciare; după moartea victimei imediate, acţiunea poate fi pornită sau continuată de către persoanele care se aflau de drept sau în fapt în întreţinerea victimei imediate [art. 506 alin. (1) C. pr. pen.];
d) termenul de prescripţie a acţiunii în reparaţie este de 18 luni şi începe să curgă de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului prevăzute în art. 504 C. pr. pen. [art. 506 alin. (2) C. pr. pen.].
B. Particularităţi ale răspunderii civile a Statului în cazul erorilor judiciare produse în alte procese decât cele penale. Ele rezultă din textele art. 96 alin. (4) şi alin. (8) din Legea nr. 303/2004. Astfel:
a) textul legal nu defineşte şi nici nu exemplifică eroarea judiciară în aceste procese; în orice caz, apreciem că există eroare judiciară în alte procese decât cele penale atunci când o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă este greşită în fond şi ulterior este desfiinţată prin promovarea şi admiterea unei căi extraordinare de atac (contestaţie în anulare, revizuire);
b) art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 limitează dreptul la reparaţie al persoanei vătămate printr-o asemenea eroare judiciară doar la prejudiciile materiale. Mai mult decât atât, dreptul la repararea prejudiciilor materiale este recunoscut numai în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă fapta respectivă este de natură să determine o eroare judiciară;
c) termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în repararea prejudiciului material suferit de persoana vătămată este de un an [art. 96 alin. (7) Legea nr. 303/2004]. Legea nu stabileşte momentul de la care curge termenul de prescripţie, astfel că trebuie stabilit de la caz la caz. Referindu-ne la procesul civil acest moment ar trebui să fie rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a stabilit răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului pentru o faptă săvârşită în cursul procesului care a fost de natură să determine eroarea judiciară.
în final arătăm că în urma cercetării jurisprudenţei în materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare am constatat că în ţara noastră nu există soluţii în care instanţele să se fi pronunţat cu privire la angajarea ei în cazul erorilor judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale, cum ar fi procesele civile, comerciale sau de contencios administrativ.
Răspunderea civilă subsidiară a magistraţilor.
Răspunderea patrimonială a judecătorilor şi procurorilor pentru erorile judiciare care le sunt imputabile este subsidiară şi numai în raport cu Statul. Art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 prevede că după ce prejudiciul a fost acoperit de Stat, el se „poate îndrepta cu acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”. în schimb, art. 507
C. pr. pen., cu referire la cazul erorilor judiciare săvârşite în procese penale, dispune că în cazul în care a reparat paguba „Statul are acţiune în regres” împotriva aceluia care, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune. Din cuprinsul acestor texte legale rezultă următoarele:
a) acţiunea în despăgubiri împotriva magistratului este subsidiară şi poate fi promovată numai de către Stat, după ce a reparat prejudiciul cauzat victimei erorii judiciare, reparaţie la care a fost obligat printr-o hotărâre irevocabilă a instanţei judecătoreşti competente;
b) acţiunea Statului împotriva magistratului este admisibilă numai dacă se face dovada că magistratul a săvârşit eroarea judiciară acţionând cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă.
Legea nu defineşte reaua-credinţă a magistratului; de aceea, stabilirea ei rămâne în competenţa instanţei de judecată care a fost sesizată. în orice caz, atunci când este vorba de erori judiciare în alte procese decât cele penale, reaua-credinţă se va putea stabili numai în baza hotărârii definitive prin care magistratul a fost condamnat penal sau sancţionat disciplinar pentru o faptă pe care a săvârşit-o în cursul procesului, dacă acea faptă a fost de natură a determina eroarea judiciară. în ipoteza unei erori judiciare în procese penale, stabilirea relei-credinţe se poate face asimilând-o intenţiei directe în săvârşirea unei fapte ilicite.
Nici grava neglijenţă nu este definită de textele legale la care ne raportăm. Şi aprecierea ei rămâne în sarcina instanţei de judecată competentă. în orice caz, culpa gravă este „culpa lata”, adică neglijenţa crasă de care nu s-ar face vinovat nici magistratul cu cea mai slabă pregătire profesională şi cea mai mărginită capacitate de a soluţiona o cauză civilă sau penală în împrejurările date;
c) termenul de prescripţie a acţiunii separate şi subsidiare a Statului în despăgubiri împotriva magistraţilor în condiţiile arătate este de un an [art. 96 alin. (7) Legea nr. 303/2004],
în sfârşit, este necesar să arătăm că în cazul prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în procesele penale, acţiunea aşa-zisă „în regres” a Statului, după ce a acoperit prejudiciul suferit de victimă, poate fi introdusă nu numai împotriva magistraţilor; textul art. 507 C. pr. pen. prevede, într-o formulare generală, că acţiunea în regres se introduce împotriva oricărei persoane (personal auxiliar al justiţiei, expert, traducător etc.) care cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a provocat situaţia care a generat dauna. De altfel, art. 507 C. pr. pen. a fost modificat prin Legea nr. 386/2006, în sensul că atunci când cererea în răspunderea Statului a fost admisă, precum şi în situaţia în care Statul român a fost condamnat de o instanţă internaţională, este obligatorie acţiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune. De asemenea, cu valoare de regulă generală, art. 1384 alin. (2) noul cod civil prevede că Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, se va întoarce obligatoriu, pe cale judiciară, împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta din urmă este răspunzător, conform legii speciale, pentru producerea acelui prejudiciu.
încercând să formulăm o concluzie la finele analizei acestei ipoteze speciale de răspundere civilă delictuală se poate constata că în ultimii ani s-au făcut progrese remarcabile. Astfel, Statul răspunde pentru erori judiciare săvârşite în orice proces, indiferent de natura lui. De asemenea, apreciem ca fiind justă, potrivită şi în interesul justiţiei soluţia de a nu-i lăsa, mai ales pe judecători, la discreţia justiţiabililor, în sensul de a-i chema direct în judecată; această soluţie legislativă este de natură să contribuie la creşterea calităţii actului de justiţie şi prestigiul justiţiei în general. Pe de altă parte, condiţionarea dreptului victimei la repararea prejudiciului în cazul erorilor judiciare din procesele civile de stabilirea răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului are drept consecinţă evitarea promovării unor cereri neîntemeiate împotriva Statului. Aşa cum pe drept cuvânt s-a spus „Nu mai puţin, judecătorul ştiind că poate fi chemat să răspundă şi civil pentru activitatea sa din timpul procesului va trebui să fie mai atent la respectarea legii (...) a independenţei şi imparţialităţii sale, deci mai responsabil de misiunea pe care o îndeplineşte”.
Dupa la la la, sau be, be be a la legile lui Becali &Co din Parlament.
Nu frate, invocarea practicilor westernului american, de prin anii 1900 este solutia, fata de acesti nemernici, imuni, singurii intre profesii dar cei mai slabi.
Un maimutoi de la ICCJ, dupa ce a facut o eroare judiciara - desi speta simpla - se hlizea la mine ca prostu', cand ii explicam unde greseste ...
Vai de Romania unde a ajuns "justitia" .