Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale

regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale, pentru constituirea legală a societăţii comerciale, asociaţii trebuie să efectueze o serie de operaţiuni şi demersuri care, de cele mai multe ori, se materializează în conţinutul unor acte juridice. Bunăoară, societatea comercială are nevoie de un spaţiu în care să îşi stabilească sediul social, astfel încât în care trebuie să încheie un contract de locaţiune, comodat, uzufruct, vânzare-cumpărare etc. De asemenea, pentru vărsarea capitalului în numerar este necesară deschiderea unui cont la o bancă, iar aporturile în natură trebuie evaluate prin efectuarea unei expertize de specialitate. Actele fiind încheiate în perioada de constituire a societăţii, se impune cunoaşterea regimului juridic al unor astfel de acte încheiate în contul societăţii.

Regimul juridic al actelor încheiate în contul societăţii în faza de constituire a acesteia este consacrat, în principal, de art. 53 din Legea nr. 31/1990. înainte de prezentarea dispoziţiilor art. 53, facem precizarea că potrivit art. 36 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 31/1990, cererea de înmatriculare a societăţii trebuie să fie însoţită

de actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi. Deducem că pentru a fi opozabile societăţii comerciale, actele încheiate în faza de constituire a acesteia trebuie depuse la registrul comerţului, anexate cererii de înmatriculare.

în ceea ce priveşte efectele acestor acte, art. 53 statuează că fondatorii, reprezentanţii şi alte persoane, care au lucrat în numele unei societăţi în curs de constituire, răspund solidar şi nelimitat faţă de terţi pentru actele juridice încheiate cu aceştia în contul societăţii, în afară în cazul în care societatea, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi fost ale societăţii încă de la data încheierii lor. Rezultă că până la data preluării de către societate, răspunderea pentru actele juridice încheiate în perioada constituirii este solidară şi nelimitată şi aparţine fondatorilor, reprezentanţilor şi persoanelor care au lucrat în numele societăţii, iar de la data preluării, societatea devine retroactiv titularul drepturilor şi obligaţiilor.

în sfârşit, în cazul în care societatea, datorită obiectului său de activitate, nu îşi poate începe activitatea fără a fi autorizată în acest sens, răspunderea fondatorilor şi a reprezentanţilor societăţii nu este aplicabilă angajamentelor rezultate din contracte încheiate de societate, sub condiţia primirii acestei autorizaţii. în această situaţie, răspunderea revine exclusiv societăţii comerciale [art. 53 alin. (2) Legea nr. 31/1990].

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale