Actele de dispoziţie care pun în pericol grav interesele familiei
| Comentarii |
|
actele de dispoziţie care pun în pericol grav interesele familiei, protecţia legiuitorului pentru apărarea drepturilor patrimoniale ale soţilor se exprimă şi prin art. 316 Noul Cod Civil; potrivit alin. (1), „în mod excepţional, dacă unul dintre soţi încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a depăşi în total 2 ani. Hotărârea de încuviinţare a măsurii se comunică în vederea efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz”.
Ceea ce putem noi pune în dezbatere în legătură cu acest text este sfera lui de aplicare. Este vorba oare de aplicabilitatea acestei măsuri de protecţie oricărui regim matrimonial sau ea vizează doar cele două tipuri de regimuri comunitare, pentru că nu vedem posibilitatea solicitării de către un soţ unei instanţe de tutelă să aplice această măsură în cadrul regimului matrimonial al separaţiei de bunuri. în mod firesc, fiecare soţ în regimul separaţiei de bunuri este liber să îşi conducă afacerile cu privire la bunurile proprii cum doreşte el. Sigur, atunci când este vorba de cele câteva bunuri comune dobândite împreună de ambii soţi şi pe care le au în coproprietate pe cote-părţi, măsura protectoare credem că va putea fi solicitată, dar ea nu se poate extinde asupra celorlalte bunuri aflate în patrimoniul exclusiv al soţului proprietar.
Durata măsurii în cazurile regimurilor comunitare ni se pare rezonabil a fi limitată la doi ani, pentru că, dacă actele soţului risipitor ar ameninţa şi dincolo de acest termen, soţul afectat ar putea cere împărţirea bunurilor comune şi încetarea regimului de comunitate şi, totodată, transformarea lui într-un regim de separaţie.
Obligaţia comunicării hotărârii de încuviinţare a măsurii este, evident, necesară în vederea efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz, pentru ca terţii să fie avizaţi că soţul sancţionat prin această măsură nu poate să încheie singur, în mod valabil, fără consimţământul celuilalt soţ, acte de dispoziţie cu privire la anumite bunuri.
Considerăm că măsura pe care o poate lua instanţa de tutelă în baza art. 316 Noul cod civil nu se referă la actele de dispoziţie pentru care legea pretinde obligatoriu acordul ambilor soţi, căci aceste acte sunt protejate de instituirea sancţiunii nulităţii actului încheiat din start fără acest acord, ci se referă doar la celelalte acte referitoare la bunurile comune cu privire la care fiecare soţ ar avea un drept propriu de dispoziţie.
Nerespectarea hotărârii judecătoreşti cu privire la măsura luată este sancţionată, potrivit art. 316 alin. (2) Noul Cod Civil, cu nulitatea relativă, iar dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an, care începe să curgă de la data când soţul vătămat a luat cunoştinţă de existenta actului.
Dispoziţiile art. 346 şi art. 347 Noul Cod Civil., examinate deja, trebuie respectate şi în legătură cu textul analizat mai sus, fiind norme de natură imperativă.
