Regimul juridic al nulităţii absolute
| Comentarii |
|
regimul juridic al nulităţii, clasificarea nulităţilor în absolute şi relative prezintă importanţă sub aspectul regimului juridic, diferit, pe care îl are fiecare dintre aceste două feluri de nulităţi.
Prin regim juridic al nulităţii înţelegem regulile cărora le este supusă nulitatea absolută sau, după caz, nulitatea relativă.
Aceste reguli se referă, în esenţă, la trei aspecte:
- cine poate invoca nulitatea;
- cât timp poate fi invocată nulitatea;
- dacă nulitatea poate să fie acoperită ori nu prin confirmare.
Regimul juridic al nulităţii absolute
Enumerarea regulilor care guvernează regimul juridic al nulităţii absolute
în cazul nulităţii absolute, regimul juridic al acesteia se concretizează în următoarele reguli:
- nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes (părţile actului juridic, avânzii-cauză ai părţilor, alte persoane care nu au participat la încheierea actului juridic, dar care ar justifica un interes propriu), de instanţă din oficiu, de procuror, precum şi de alte organe prevăzute de lege;
- nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau de excepţie, fiind, deci, imprescriptibilă;
- în principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare (nici expresă şi nici tacită).
Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanţă, de procuror sau de alte organe prevăzute de lege
Această regulă îşi găseşte justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească un interes general, aşa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil.
De reţinut că, pentru instanţă, invocarea nulităţii absolute a actului juridic dedus judecăţii este nu numai o posibilitate, ci chiar o obligaţie. în acest sens, art. 1247 alin. (3) noul cod civil prevede că „instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută”.
însă, invocarea din oficiu de către instanţă a nulităţii absolute nu trebuie înţeleasă în sensul că instanţa ar putea să se sesizeze din oficiu cu o acţiune în declararea nulităţii absolute a unui act juridic şi nici că instanţa ar putea, în lipsa unei cereri exprese formulate într-un litigiu privind actul juridic încheiat cu nesocotirea unei norme juridice care ocroteşte un interes general, să se pronunţe în dispozitivul hotărârii asupra nulităţii (adică să declare nul actul juridic respectiv), deoarece s-ar încălca principiul disponibilităţii.
Atunci când se spune că instanţa poate să invoce din oficiu nulitatea absolută a unui act juridic, trebuie avută în vedere ipoteza în care una dintre părţi declanşează un litigiu civil având ca obiect executarea unui act juridic (în alte cuvinte, reclamantul solicită obligarea pârâtului la executarea prestaţiei ce îi revine potrivit acelui act juridic, de exemplu, se cere ca pârâtul să fie obligat la predarea lucrului pe care l-a vândut reclamantului) sau, mai larg, îşi întemeiază pretenţia împotriva pârâtului pe un anumit act juridic, iar instanţa, constatând că actul juridic ce constituie fundamentul pretenţiei supuse judecăţii este lovit de nulitate absolută, va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată (neîntemeiată), fără însă a pronunţa şi nulitatea actului juridic respectiv (afară de cazul în care pârâtul, prin cerere reconvenţională, a solicitat anularea).
Se mai impune încă o precizare, care vizează tot un aspect de ordin procesual. Având în vedere condiţiile exercitării acţiunii civile (mai exact, condiţia interesului, prin care se înţelege folosul practic urmărit de cel care recurge la acţiunea civilă, cu menţiunea că, în principiu, interesul procesual trebuie să fie personal), rezultă că nulitatea absolută nu poate să fie invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulităţii absolute a actului juridic respectiv.
Aşadar, deşi nulitatea absolută ocroteşte un interes general, un asemenea interes nu exclude existenţa şi a unui interes individual (personal), iar persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obţinerea unui folos propriu din anularea actului respectiv; în caz contrar, acţiunea va fi respinsă ca lipsită de interes.
Numai în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, se recunoaşte legitimare (calitate) procesuală activă unor organe sau persoane care nu ar justifica un interes propriu. în alte cuvinte, acordând unui cerc larg de persoane posibilitatea de a invoca nulitatea absolută a unui act juridic, legea le acordă acestor persoane calitate procesuală activă, dar aceasta nu înseamnă că, în mod automat, ele ar justifica şi un interes propriu, deoarece, în privinţa condiţiilor procesuale ale exercitării acţiunii civile, calitatea procesuală nu se confundă cu interesul.
în sfârşit, mai adăugăm că în cazul unei acţiuni în nulitatea absolută a unui contract exercitate de terţul care justifică un interes, calitatea procesuală pasivă aparţine tuturor părţilor contractante, deci terţul trebuie să introducă acţiunea în nulitate absolută împotriva tuturor părţilor contractante, iar nu numai împotriva uneia dintre acestea. Nu putem admite că un contract ar putea să fie desfiinţat doar faţă de unul dintre contractanţi, dar să fie valabil faţă de celălalt contractant (dacă s-ar accepta că acţiunea ar putea fi introdusă şi doar împotriva uneia dintre părţi, contractantul nechemat în judecată ar putea invoca inopozabilitatea hotărârii), deoarece efectele nulităţii trebuie să opereze erga omnes. în schimb, dacă reclamantul îşi fundamentează pretenţia pe un contract faţă de care pârâtul este terţ (de exemplu, reclamantul dintr-o acţiune în revendicare introdusă împotriva simplului posesor se prevalează de contractul prin care o altă persoană i-a transmis dreptul de proprietate asupra bunului aflat în posesia pârâtului), pârâtul poate invoca nulitatea absolută pe cale de excepţie fără a mai fi introdusă în proces cealaltă parte contractantă, având în vedere că instanţa nu va pronunţa şi desfiinţarea contractului, ci doar va respinge pretenţia reclamantului. Dacă însă pârâtul urmăreşte ca în dispozitivul hotărârii să se desfiinţeze contractul, atunci va trebui să formuleze cerere reconvenţională, fiind vorba despre unul din rarele cazuri în care cererea reconvenţională se introduce nu numai împotriva reclamantului, ci şi împotriva unui terţ faţă de procesul respectiv.
Nulitatea absolută este imprescriptibilă
Regula imprescriptibilităţii nulităţii absolute a actului juridic este prevăzută de art. 1249 alin. (1) noul Cod Civil, potrivit căruia, „dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie”. Aşadar, nulitatea absolută a actului juridic nu este supusă prescripţiei extinctive, indiferent dacă se valorifică pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie.
De la regula potrivit căreia nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv există o excepţie, care rezultă din art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi” (precizăm că, prin O.U.G. nr. 145/2001, termenul de prescripţie a fost mărit cu 3 luni). întrucât acest text de lege nu distinge între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, se desprinde concluzia că sunt supuse prescripţiei extinctive atât acţiunea în declararea nulitătii relative, cât şi acţiunea în declararea nulitătii absolute a actelor juridice care cad sub incidenţa acestei legi.
Nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare
Potrivit art. 1247 alin. (4) noul Cod Civil, „actul juridic lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege”.
Această a treia regulă a regimului juridic al nulităţii absolute este consecinţa primelor două (care ar fi practic anihilate dacă s-ar putea renunţa valabil la dreptul de a invoca nulitatea absolută) şi se explică prin caracterul general al interesului ocrotit de norma juridică a cărei încălcare atrage nulitatea absolută. Mai mult, nulitatea absolută putând fi invocată de un cerc larg de persoane sau organe, ar fi greu sau chiar imposibil (de exemplu, în cazul reprezentantului Ministerului Public, adică al procurorului) ca toţi cei care au un asemenea drept să renunţe la el prin confirmarea actului nul absolut.
Confirmarea expresă ori tacită a nulităţii absolute fiind, în principiu, inadmisibilă, rezultă că un eventual act de confirmare ar fi şi el lovit de nulitate absolută.
Menţionăm, însă, că legea prevede şi unele excepţii de la imposibilitatea confirmării actului juridic lovit de nulitate absolută.
Astfel, din art. 1010 noul Cod Civil, potrivit căruia, „confirmarea unei liberalităţi de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor”, rezultă că moştenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului pot confirma atât donaţiile, cât şi legatele făcute de autorul lor, indiferent de motivul de nulitate care le afectează, deci inclusiv atunci când acestea ar fi lovite de nulitate absolută.
De asemenea, art. 303 noul Cod Civil, care reglementează acoperirea nulităţii căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la vârsta matrimonială, poate fi privit şi ca un caz particular de confirmare tacită a nulităţii absolute a căsătoriei.
Mai trebuie reţinut că inadmisibilitatea confirmării actului juridic lovit de nulitate absolută nu trebuie confundată cu refacerea actului juridic nul absolut, refacere care este admisibilă şi valabilă, în măsura în care sunt respectate dispoziţiile legale privitoare la condiţiile de validitate, inclusiv cele nesocotite la încheierea primului act juridic. în cazul unei refaceri a actului juridic, primul act rămâne lovit de nulitate absolută, iar actul refăcut este un nou act juridic, care îşi va produce efectele de la data încheierii sale, iar nu de la data când a fost întocmit primul act.
Se vorbeşte uneori despre validarea actului juridic nul absolut prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale nerespectate în momentul încheierii lui, validare care ar decurge din concepţia despre nulitate. în ceea ce ne priveşte, apreciem că şi într-un asemenea caz actul juridic îşi va produce efectele de la data îndeplinirii condiţiei de validitate iniţial nerespectată, afară de cazul în care printr-o normă specială s-ar dispune altfel [o asemenea normă ar fi, spre exemplu, art. 197 alin. (2) noul Cod Civil, potrivit căruia, „nulitatea absolută sau relativă a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată”]. Oricum, nici această situaţie nu trebuie confundată cu confirmarea.
Comparaţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă
Este de reţinut că nu există deosebire de efecte între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, în ambele cazuri actul juridic lovit de nulitate fiind lipsit de efectele în vederea cărora a fost încheiat şi care contravin unei dispoziţii legale referitoare la condiţiile sale de validitate.
Deosebirile de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă pot fi exprimate, sintetic, în felul următor:
- dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de procuror, de alte organe prevăzute de lege, precum şi de instanţă din oficiu, aceasta din urmă având chiar obligaţia să o invoce, nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;
- nulitatea absolută este imprescriptibilă, indiferent dacă se invocă pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie, în schimb, nulitatea relativă este supusă prescripţiei extinctive dacă se invocă pe cale de acţiune şi imprescriptibilă dacă se invocă pe cale de excepţie;
- dacă nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare, nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit.
Citește mai mult
EXECUTORIU CU ONORARIU DE SUCCES ''20 LA SUTA ''''IAR EU NU MI AM RECUPERAT CREANTELE IAR CU DOSARUL CISTIGAT PE ACEL CONTRACT DE ASISTENTA JURIDICA MI SA FACUT SI DOSAR PENAL TOT MIE ??PRACTIC SINT SECHESTRATA INTRE PARTE FIZICA CLIENT PE UN CONTRACT DE ASISTENTA JURIDICA SI PERSOANA JURIDICA FIRMA ???EU FIIND SI PERSOANA FIZICA SI PERSOANA JURIDICA IN PROCESUL DE RECUPERARE CREANTE IAR AVOCATA REPREZENTA AMBELE PARTI CREIND UN CONFLICT DE INTERESE ???? CE JUSTITIE EXISTA IN ROMANIA ?????? EXECUTORUL SILIT ESTE SI PROFESOR UNIVERSITAR LA FACULTATEA DE DREPT DIN BUCURESTI ?????? DACA EXISTA REZILEREA DATORIEI EXTERNE FORMULARUL F3 DEPUS LA BNR SI BNR A DAT RASPUNSUL SCRIS CA NU MAI EXISTA O DATORIE EXTERNA FATA DE ASOCIATI IAR EU FIIND SI PERSOANA STRAINA SI PERSOANA ROMANA PTR CA AM DUBLA CETATENI CUM POT SA MA JUDEC EU CU MINE INSAMI EU NU RECUPEREZ NIMIC DAR SINT EXECUTATA SILIT PE TOATE BUNIRILE DAR SI PE FIRMA MI SA DESCHIS DOSAR TOT MIE ????? CEEACE CE SE INTIMPLA ESTE UN GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT CARE REPREZINTA JUSTITIA DIN ROMANIA ACTE NOTARIALE LEGALIZATE TRADUCATOR AVOCAT EXECUTOR ''TOTI APARTIN DE MINISTERUL DE JUSTITIE'''''''??????? CU RESPECT AVOCATA SE NUMESTE BUZOIANU LAVINIA VALENTINA FIIND AVOCATA SOCIETATII UNDE SINT ADMINISTRATOR SI ASOCIAT DAR SI AVOCATA PERSOANEI FIZICE TOT EU .PRACTIC A FACUT UN PROCES INTRE MINE CU MINE EU AM PIERDUT TOT IAR EA MA EXECUTA SILIT TOT PE MINE '''SUMA RECUPERATA SUMA DE RECUPERAT ;;ONORARIU DE SUCCES DE 20 LA SUTA DIN SUMA PE CARE EU AM INVESTIT O IN ROMANIA IAR NULITATEA CERUTA A FOST RESPINSA LA JUDECATORIE A SECT 1 DAR SI PE FOND LA TRIBUNALOrice act necerut de lege dar impus de catre o institutie ca conditie (santaj) de obtinere / aprobare a unnui obiectiv oarecare ce este produs de acea institutie trebuie sa atraga nulitatea absoluta