Reţinere la sursă
| Comentarii |
|
reţinere la sursă, definiție: este cel mai frecvent utilizat sistem pentru colectarea obligaţiilor fiscale ale persoanelor fizice atât rezidente, cât şi nerezidente. Acesta permite colectarea veniturilor în mod centralizat (un singur plătitor declară şi plăteşte veniturile a mai mulţi contribuabili) şi regulat (un plătitor declară şi plăteşte obligaţiile fiscale lunare).
Plătitorul are următoarele obligaţii: (i) a reţine partea din venit datorată ca obligaţie fiscală; (ii) a conduce evidenţe contabile cu privire la aceste venituri şi aceste obligaţii fiscale; (iii) a depune declaraţii cu privire la aceste obligaţii şi (iv) a face plata până în termenul indicat de Codul fiscal, de regulă data de 25 a lunii următoare celei în care s-a realizat venitul.
Contribuabilul nu are obligaţii fiscale în persoana proprie.
Prin art. 52 C. fisc., se instituie şi o regulă generală, conform căreia veniturile plătite persoanelor fizice, în temeiuri ocazionale ori informale, se impun prin reţinere la sursă.
Spun asta comparând cu alte țări. Nu se întâmplă să citești o explicație intr-o limbă straină fara sa o înțelegi.
In română e insă regulă. Se folosesc termeni specifici, din domeniu, cuvinte prețioase, in detrimentul cuvintelor simple, practice, clare, înțelese de toți.
De exemplu, ce înseamnă retinere la sursa in cazul închirierii ? Faptul că proprietarul incasează impozitul si il plateste catre autorități ? Ar fi util să reiasă din explicație.