Sesizarea organelor de urmărire penală
| Comentarii |
|
sesizarea organelor de urmărire penală, urmărirea penală este o etapă esenţială a procesului penal român, având în vedere că odată cu declanşarea acestei faze organele de cercetare penală iau cunoştinţă de încălcarea unor norme sociale transpuse la nivelul conţinutului constitutiv al infracţiunilor şi declanşează complexul de activităţi judiciare legate de strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată a persoanelor vinovate de săvârşirea faptelor cu caracter antisocial.
Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, organele de urmărire penală trebuie să ia cunoştinţă de infracţiunile care s-au săvârşit şi cu privire la fiecare făptuitor. Pe cale de consecinţă, activitatea de urmărire penală, respectiv declanşarea ei nu se pot realiza decât după încunoştinţarea organelor de urmărire penală.
în aceste condiţii, sesizarea organelor de urmărire penală reprezintă acel element dinamizatorii care impulsionează întreaga activitate de urmărire şi de judecată din cadrul procesului penal român.
în literatura de specialitate s-a apreciat că „mijlocul prin intermediul căruia este informat organul judiciar despre săvârşirea unei infracţiuni poartă denumirea de act de sesizare".
Deşi la prima vedere s-ar putea aprecia că actul de sesizare ar putea reprezenta numai o modalitate prin care organul de urmărire penală ia cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni, consecinţa din punct de vedere juridic care decurge din această manifestare de voinţă este aceea de a „obliga” organul de urmărire penală să declanşeze complexul de activităţi, în sensul de a strânge probe, şi să se pronunţe, în sensul de a dispune sau nu începerea urmăririi penale.
Definiţie: Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se înţelege mijlocul prin care acesta ia cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unei infracţiuni, determinând obligaţia de a se pronunţa cu privire la începerea urmăririi penale
referitoare la acea infracţiune.
Articolul 221 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte principalele modalităţi de sesizare a organului de urmărire penală:
- plângerea;
- denunţul;
- sesizarea din oficiu.
Totuşi, există anumite situaţii speciale, prevăzute la art. 221 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., când încunoştinţarea organelor de cercetare penală se realizează prin forme particulare de sesizare:
- plângerea prealabilă;
- sesizarea sau autorizarea organului prevăzut de lege;
- exprimarea dorinţei guvernului străin.
în ceea ce priveşte modurile de sesizare a organului de urmărire penală, acestea pot fi clasificate în raport de mai multe criterii.
a) după sursa de informare:
- moduri de sesizare externe (plângerea, denunţul);
- moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu);
b) după efectele pe care le produc:
- moduri de sesizare generale (plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu), care produc efectul de a încunoştinţa organul de urmărire penală, nefiind indispensabile pentru începerea urmăririi penale, deoarece pot fi înlocuite;
- moduri de sesizare speciale (plângerea prealabilă, sesizarea şi autorizarea organului competent, manifestarea dorinţei guvernului străin), care produc efectul de a încunoştinţa organul de urmărire penală, însă, spre deosebire de cele generale, sunt indispensabile pentru începerea urmăririi penale, neputând fi înlocuite;
c) după momentul la care intervine sesizarea:
- moduri de sesizare primară (plângerea, denunţul, modurile de sesizare speciale şi sesizarea din oficiu), în ipoteza în care încunoştinţarea despre săvârşirea unei infracţiuni a ajuns pentru prima oară în faţa unui organ de urmărire penală;
- moduri de sesizare complementare, în ipoteza în care cauza a trecut anterior prin faţa altui organ de urmărire penală.
