Caracterele juridice ale dreptului de superficie
| Comentarii |
|
caracterele juridice ale dreptului de superficie, potrivit art. 693 alin. (1) din Noul cod civil rezultă că, în primul rând, dreptul de superficie, atât în forma sa principală, cât şi în forma sa secundară, ca drept real principal, se poate constitui numai cu privire la bunuri imobile; superficia este un drept real imobiliar. În forma sa secundară, dreptul de superficie poartă asupra terenului, în sensul că, pe temeiul lui, superficiarul dobândeşte dreptul de folosinţă privitor la teren în scopul realizării unei construcţii, plantaţii ori a altei lucrări pe acel teren sau în subsolul lui; pe măsura edificării acestora, dreptul de superficie „se întregeşte” cu dreptul de proprietate al superficiarului asupra bunurilor imobile astfel realizate.
În al doilea rând, dreptul de superficie, în oricare dintre cele două forme ale sale, constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate. Prin constituirea superficiei, dreptul de proprietate asupra unui teren se „desparte” între nuda proprietate, ce continuă a avea ca titular pe proprietarul terenului, şi dreptul de folosinţă a acestui teren, dobândit de către superficiar; acesta dobândeşte dreptul de proprietate asupra construcţiei ori plantaţiei sau asupra altei lucrări deja existente pe acel teren sau dreptul de a realiza asemenea bunuri imobile pe temeiul dreptului de folosinţă dobândit privitor la teren.
În al treilea rând, în funcţie de forma sa, dreptul de superficie are un conţinut juridic variabil. Astfel, dacă avem în vedere forma secundară ori incompletă sau incipientă a dreptului de superficie, respectiv situaţia în care superficiarul dobândeşte dreptul de folosinţă asupra terenului spre a edifica ori a planta, la constituirea sa superficia se concretizează numai în dezmembrarea dreptului de proprietate privitor la teren între nuda proprietate şi însuşi dreptul de folosinţă dobândit de superficiar. În forma sa principală, completă ori deplină, dreptul de superficie include şi dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcţiei ori plantaţiei existente sau realizate ulterior, pornindu-se de la forma incompletă a superficiei pe acel teren.
În al patrulea rând, în concepţia noului Cod civil, dreptul de superficie are un caracter temporar. Într-adevăr, potrivit art. 694, dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani. Textul permite însă ca, la împlinirea termenului, dreptul de superficie să poată fi reînnoit. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de situaţia anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, când dreptul de superficie era calificat ca perpetuu, de lege lata el este conceput ca un drept temporar; numai că, prin posibilitatea reînnoirii lui ad infinitum, reînnoire care nu se poate face de fiecare dată pe o perioadă mai mare de 99 de ani, ne întrebăm dacă, cel puţin teoretic, nu s-ar ajunge la acelaşi rezultat.
Totuși, nimic nu interzice părţilor interesate să dispună prin actul juridic de constituire a superficiei că aceasta va avea o durată mai mică de 99 de ani, după cum, în lipsa unei stipulaţii privitoare la termen, se poate prezuma că acesta va fi de 99 de ani.
