Vânzarea de consumație

Dicționar juridic (DEX)

vânzarea de consumație, Formarea vânzării de consumaţie. Interdicţii. Conformitatea şi garanţia pentru conformitatea produselor vândute. Preţurile şi tarifele vânzării de consumaţie. Diferite feluri ale vânzării de consumaţie. Condiţiile vânzării produselor şi serviciilor de piaţă. Particularităţi ale intermedierii vânzărilor imobiliare.

Dreptul de consumaţie s-a născut pentru a reglementa contractele civile speciale încheiate între profesionişti şi consumatori.

în practică, contractul de consumaţie se poate regăsi numai sub forma unui contract special (de exemplu o vânzare, un împrumut, o loca-ţiune etc.) în care părţile sunt profesionistul şi consumatorul (şi căruia i se aplică dispoziţiile speciale în materie).

Astfel, nu există un contract general de consumaţie, ci se poate vorbi numai despre o vânzare de consumaţie, un împrumut de consumaţie etc.

Contractul de vânzare-cumpărare de consumaţie este, deci, o vânzare ce prezintă unele particularităţi impuse de dispoziţiile speciale ale consumaţiei şi care (sub aspectul raportului în care se află cu vânzarea

de drept comun) se aseamănă cu vânzarea imobiliară, vânzarea cu pact de răscumpărare, vânzarea unor moşteniri etc.¹

Rezultă că vânzarea de consumaţie este o varietate a contractului de vânzare-cumpârare².

Calificarea vânzării de consumaţie ca o varietate a contractului de vânzare-cumpărare prezintă importanţă doctrinară şi practică pentru identificarea dreptului comun în materie.

Cadrul legal este, în principal, Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora . Alte acte normative cu dispoziţii incidente în materie sunt: Legea nr. 296/2004 (Codul consumului); O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă; O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Formarea vânzării de consumaţie. Interdicţii

Părţile contractante în vânzarea de consumaţie sunt: vânzătorul-profesionist şi cumpărătorul-consumator.

Potrivit art. 2 lit. c din Legea nr. 449/2003, vânzătorul este persoana fizică sau juridică autorizată care, în cadrul activităţii sale, comercializează produse în condiţiile unui contract încheiat cu consumatorul.

Cumpărătorul-consumator este o persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în cadrul contractelor intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale (art. 2 lit. a din lege).

Obiectul material al vânzării de consumaţie este cunoscut sub denumirea de „produs".

Produsul este un bun material mobil a cărui destinaţie finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă (inclusiv cele executate la comandă).

Sunt asimilate produselor şi bunurile care vor fi achiziţionate pe baza unui contract de vânzare de produse ce urmează a fi fabricate sau prelucrate (produsele viitoare - art. 4 din lege).

în accepţiunea Legii nr. 449/2003, nu sunt asimilate produselor care fac obiectul reglementării:

- bunurile vândute în urma confiscărilor,

- bunurile vândute în cadrul procedurii de executare silită;

- bunurile vândute pe baza unui alt act emis de autorităţile judecătoreşti,

- apa şi gazele care nu sunt ambalate într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă şi energia electrică (art. 2 lit. b din lege)¹.

Vânzătorul trebuie sâ informeze consumatorii despre preţul final al produsului şi să ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice care trebuie să însoţească produsul (art. 54 C. consum.).

Este interzisă condiţionarea vânzării către consumator a unui produs, de cumpărarea unei cantităţi impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unui serviciu către consumator, condiţionată de prestarea altui serviciu sau de cumpărarea unui produs (art. 10 C. consum.).

Potrivit art. 52 din O.G. nr. 99/2000, nu sunt considerate vânzări condiţionate:

- vânzările la un preţ global pentru produse care constituie un ansamblu, precum şi pentru produse identice preambalate oferite într-un ambalaj colectiv, cu condiţia ca fiecare produs şi fiecare serviciu să poată fi achiziţionat şi separat la preţul practicat şi cumpărătorul să fie informat despre această posibilitate şi despre preţul de vânzare aferent produsului sau serviciului;

- vânzările de produse în loturi sau ambalajele consacrate de uzanţele comerciale şi de nevoile de consum.

Orice vânzare forţată este interzisă. Astfel, expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu către o persoană se face numai în baza unei comenzi prealabile din partea acesteia (art. 11 C. consum.)².

Potrivit art. 53 din O.G. nr. 99/2000, prin vânzare forţată se înţelege:

- expedierea unui produs către o persoană, fără o cerere prealabilă din partea acesteia, solicitându-i cumpărarea acelui produs sau returna-rea lui către expeditor, chiar şi fără taxe, în cazul refuzului de cumpărare;

- prestarea unui serviciu către o persoană, fără o cerere prealabilă din partea acesteia, solicitându-i acceptarea acelui serviciu prin achitarea contravalorii.

Nu sunt considerate vânzări forţate ofertele efectuate în scopuri filantropice. în cazul acestor oferte, pe documentele însoţitoare va fi inscripţionată, în mod clar şi vizibil, următoarea menţiune: „destinatarul nu are nicio obligaţie de a plăti sau de a returna produsul" (art. 55 din O.G. nr. 99/2000).

De asemenea se interzice refuzul vânzării unui produs sau prestării unui serviciu către un consumator fără un motiv justificat conform prevederilor legale în vigoare.

Conformitatea şi garanţia pentru conformitatea produselor vândute

Vânzătorul este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare (art. 5 alin. 1 din lege).

Produsele sunt „în conformitate" cu contractul de vânzare-cumpă-rare dacă:

- corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului;

- corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare;

- corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip;

- fiind de acelaşi tip, prezintă parametri de calitate şi performanţe normale, la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil.

Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate îşi are originea în materialele furnizate de consumator (art. 6 din lege).

Potrivit art. 8 din lege, orice lipsă a conformităţii rezultată dintr-o instalare incorecta a produselor va fi considerată echivalentă cu o lipsă a conformităţii produselor, dacă instalarea face parte din contractul de vânzare a produselor şi produsele au fost instalate de vânzător sau pe răspunderea sa.

Vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice lipsă a conformităţii existentă la momentul când au fost livrate produsele (art. 9 din lege).

în cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului¹.

Consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând repararea sau înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată, cu excepţia situaţiei în care măsura este imposibilă sau disproporţionată².

Orice reparare sau înlocuire a produselor trebuie făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele (care nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate - art. 11 alin. 4 din lege).

Potrivit art. 13 din lege, consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri:

-dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;

- dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;

- dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, fără inconveniente semnificative pentru consumator.

Ca excepţie, consumatorul nu este îndreptăţit să solicite rezoluţiunea contractului, dacă lipsa conformităţii este minoră.

Dacă vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru lipsa de conformitate rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune a producătorului ori a unui operator economic din acelaşi lanţ contractual, vânzătorul are dreptul de a se îndrepta împotriva celui responsabil de lipsa de conformitate, în condiţiile legii (acţiune în regres - art. 15 din lege).

Răspunderea vânzătorului este angajată dacă lipsa de conformitate apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului (art. 16 din lege).

Pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani, termenul se reduce la această durată.

Lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate (prezumţia de neconformitate - art. 18 din lege).

Cheltuielile legate de înlocuirea produselor defecte, de remedierea sau de restituirea contravalorii acestora vor fi suportate de vânzâtor şi recuperate de acesta de la producător sau, după caz, de la importator sau de la furnizorul anterior aflat pe lanţul de distribuţie, dacă prin contractul încheiat între aceştia nu s-a stabilit altfel (art. 12 C. consum.).

Garanţia este obligatorie pentru vânzătorul-profesionist³.

Garanţia trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi să precizeze:

- elementele de identificare a produsului,

- termenul de garanţie, durata medie de utilizare,

- modalităţile de asigurare a garanţiei - întreţinere, reparare, înlocuire şi termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea şi adresa vânzătorului şi ale unităţii specializate de service.

Garanţia trebuie redactată în termeni simpli şi uşor de înţeles (art. 20 din lege).

Orice clauze contractuale sau înţelegerile încheiate între vânzător şi consumator înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator şi comunicată vânzătorului, core limitează sau înlătură drepturile consumatorului sunt nule de drept.

De precizat că drepturile consumatorilor dobândite prin legea specială, nu aduc atingere altor drepturi (ale consumatorului) care reglementează răspunderea contractuală sau necontractuală (art. 25 alin. 1 din Legea nr. 449/2003).

Preţurile şi tarifele vânzării de consumaţie

Potrivit art. 67 din O.G. nr. 99/2000, profesionistul care în reţeaua de distribuţie oferă spre vânzare produse trebuie să indice preţul de vânzare (tariful) practicat şi preţul pe unitatea de măsură.

Preţurile de vânzare, preţurile pe unitatea de măsură şi tarifele practicate se indică în mod vizibil, lizibil şi fără echivoc prin marcare, etichetare sau afişare.

Când livrarea produsului sau prestarea serviciului se face ulterior plăţii unui acont, profesionistul este obligat să elibereze consumatorului, la plata acontului, un document fiscal sau un contract scris şi să respecte condiţiile contractuale¹.

Operatorii economici obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale trebuie să elibereze bonuri fiscale cumpărătorilor-consumatori. Aceştia din urmă au obligaţia de a păstra bonurile fiscale, cel puţin până la momentul părăsirii spaţiului comercial respectiv (art. 68 C. consum.).

Pe ambalajul produsului trebuie indicate vizibil, lizibil şi fără echivoc dimensiunile sau numărul de articole, cantitatea netă conţinută, exprimată în unităţi de măsură recunoscute de autoritatea statului român (art. 68 alin. 1 din ordonanţă)².

în cazul vânzărilor la distanţă prin corespondenţă, profesionistul este obligat ca pentru produsele preambalate să menţioneze cantitatea netă conţinută de fiecare ambalaj, preţul de vânzare, precum şi preţul pe unitatea de măsură (art. 69 din ordonanţă).

Potrivit art. 51¹ din O.G. nr. 99/2000, este interzisă plata restului către consumator sub orice altă formă decât ocordoreo acestuia în numerar.

Diferite feluri ale vânzării de consumaţie

O.G. nr. 99/2000 reglementează câteva varietâţi ale vânzării de consumaţie.

Potrivit art. 16 din ordonanţă, sunt vânzâri cu preţ redus: vânzările de lichidare, vânzările de soldare; vânzările efectuate în structuri de vânzare denumite magazin de fabricâ sau depozit de fabrică; vânzările promo-ţionale; vânzările ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, după ce evenimentul a trecut şi este evident că produsele respective nu mai pot fi vândute în condiţii comerciale normale; vânzările ale produselor care într-o perioadă de 3 luni de la aprovizionare nu au fost vândute; vânzările accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapidă sau a căror conservare nu mai poate fi asigurată până la limita termenului de valabilitate, vânzarea unui produs la un preţ aliniat la cel legal practicat de ceilalţi comercianţi din aceeaşi zonă comercială, pentru acelaşi produs, determinat de mediul concuren-ţial şi vânzarea produselor cu caracteristici identice, ale căror preţuri de reaprovizionare s-au diminuat.

Prin vânzare în pierdere se înţelege orice vânzare la un preţ egal sau inferior costului de achiziţie, astfel cum acesta este definit în reglementările legale în vigoare.

Este interzis oricărui profesionist să ofere sau să vândă produse în pierdere (art. 17 din ordonanţă).

Prin vânzare de lichidare se înţelege orice vânzare precedată sau însoţită de publicitate şi anunţată sub denumirea de „lichidare" şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a totalităţii sau numai a unei părţi din stocul de produse dintr-o structură de vânzare cu amănuntul, în anumite situaţii (art. 18 din ordonanţă).

Vânzările de lichidare sunt supuse notificării în baza unui inventar detaliat al mărfurilor de lichidat întocmit de comerciant, care este obligat să justifice cu documente legale provenienţa produselor respective. Notificarea se face la primăria localităţii'in a cărei rază teritorială este amplasată structura de vânzare sau, după caz, la primăriile sectoarelor municipiului Bucureşti, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea vânzărilor de lichidare (art. 19 alin. 1 din ordonanţă).

Orice anunţ sau altă forma de publicitate privind vânzarea de lichidare trebuie să specifice în mod obligatoriu data de debut a vânzării şi durata acesteia, precum şi sortimentul de mărfuri supus vânzării de lichidare (în cazul în care operaţiunea nu se referă la totalitatea produselor din structura de vânzare).

Vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea „soldare/soldâri/solduri" şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul (art. 22 din ordonanţă).

Vânzările de soldare se pot efectua numai în cursul a doua perioade pe an, cu o durată maximă de câte 45 de zile fiecare, cu condiţia ca produsele propuse pentru soldare să fie achitate furnizorului de către comerciant cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de debut a perioadei de vânzări de soldare (art. 23 din ordonanţă)¹.

Vânzarea de soldare trebuie să aibă loc în structurile de vânzare în care produsele respective erau vândute în mod obişnuit.

Orice anunţ sau altă formă de publicitate privind soldarea trebuie să specifice obligatoriu data de debut a vânzării de soldare şi durata acesteia, precum şi sortimentul de mărfuri supus soldării în cazul în care operaţiunea de soldare nu se referă la totalitatea produselor din structura de vânzare (art. 28 din ordonanţă).

Vânzările efectuate în structuri denumite magazin de fabrică sau depozit de fabrică sunt vânzările din producţia proprie, efectuate direct consumatorilor de către producători, aceştia îndeplinind obligaţiile ce revin oricărui comerciant care desfăşoară comerţ cu amănuntul. Ca excepţie, vânzările cu preţ redus prin magazin sau depozit de fabrică nu sunt supuse notificării (art. 29 din ordonanţă).

Vânzările promoţionale sunt vânzările cu amănuntul/vânzările cash and carry/prestările de servicii de piaţă care pot avea loc în orice perioadă a anului, fără să facă obiectul notificării, cu condiţia ca:

- să nu fie efectuate în pierdere;

- să se refere la produse disponibile sau reaprovizionabile, precum şi la servicii vândute ori, după caz, prestate în mod curent;

- produsele şi serviciile promovate trebuie să existe la vânzare pe durata întregii perioade anunţate.

Nu sunt considerate vânzări promoţionale: acţiunile de promovare efectuate de producători, precum şi acţiunile de lansare de produse noi pe piaţă (art. 32 din ordonanţă).

Vânzarea la distanţă este acea formă de vânzare cu amănuntul care se desfăşoară în lipsa prezenţei fizice simultane a consumatorului şi a profesionistului, în urma unei oferte de vânzare efectuate de acesta din urmă, care în scopul încheierii contractului, utilizează exclusiv tehnici de comunicaţie la distanţă (art. 34 din ordonanţă).

Vânzarea directă este acea practică comercială prin care produsele sau serviciile sunt desfăcute de către comerciant direct consumatorilor, în afara spaţiilor de vânzare cu amănuntul, prin intermediul vânzătorilor direcţi, care prezintă produsele şi serviciile oferite spre vânzare.

Vânzarea prin reţele (multilevel marketing) este o formă a vânzării directe prin care produsele şi serviciile sunt oferite consumatorilor prin intermediul unei reţele de vânzători direcţi care primesc un comision pentru vânzările proprii (art. 35 din ordonanţă).

Potrivit art. 36 din ordonanţă, sunt considerate practici comerciale interzise:

- vânzarea piramidală, vânzarea practicată prin procedeul denumit „bulgăre de zăpadă" sau orice alte procedee similare care constau în special în a oferi produse/servicii consumatorilor făcându-i să spere că le vor obţine fie cu titlu gratuit, fie la un preţ redus faţă de valoarea lor reală şi condiţionând vânzările de plasarea contra plată de bonuri, ti-chete, cupoane ori a altor titluri similare către terţi sau de colectarea de adeziuni sau subscrieri;

- faptul de a propune unei persoane sâ colecteze adeziuni sau sâ se înscrie pe o listă, făcând-o să spere câştiguri financiare rezultate din creşterea numărului de persoane recrutate sau înscrise.

Vânzările în afara spaţiilor comerciale sunt realizate de profesionişti în timpul unei deplasări organizate:

- la locuinţa unui consumator, unde pot fi încheiate contracte şi cu alte persoane prezente;

- la locul de muncă al consumatorului sau în locul în care acesta se găseşte, chiar temporar, pentru motive de lucru, studiu sau tratament.

Loteria publicitară este acea practică de promovare a produselor/serviciilor care tinde să stimuleze în rândul participanţilor speranţa unui câştig prin tragere la sorţi (art. 41 alin. 1 din ordonanţă).

Loteriile publicitare sunt admise numai în condiţiile în care participanţilor nu le este impusa în contrapartida nicio cheltuiala directă sau indirectă, suplimentară achiziţionării produsului/serviciului¹.

Nu sunt asimilate loteriei publicitare concursurile în cadrul cărora premiile sunt câştigate exclusiv datorită abilităţii, cunoştinţelor şi perspicacităţii participanţilor, câştigătorul fiind desemnat în funcţie de valoarea prestaţiei sale (art. 46 alin. 1 din ordonanţă).

Vânzarea cu prime este acea practică comercială prin care la vânzarea sau oferta de vânzare de produse se oferă consumatorului cu titlu gratuit, imediat sau la un anumit termen, prime sub forma unor produse (art. 48 din ordonanţă).

Potrivit art. 50 din ordonanţă, nu sunt considerate prime:

- ambalajele produselor;

- produsele sau serviciile indispensabile utilizării normale a produsului sau serviciului cumpărat;

- produsele a căror valoare este de până la 10% din preţurile de vânzare;

- articolele personalizate, respectiv obiectele purtând mesaje publicitare;

-serviciile postvânzare;

-facilităţile de staţionare oferite consumatorilor.

Condiţiile vânzării produselor şi serviciilor de piaţă

Desfăşurarea activităţii de vânzare a produselor este reglementată de O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

Potrivit art 6 din ordonanţâ, comerţul în zone publice se desfăşoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant.

Structurile de vânzare cu amănuntul şi cele în care se prestează servicii de piaţă pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii.

Structurile de vânzare cu amănuntul din sectorul alimentar nu pot fi închise mai mult de doua zile consecutive, cu excepţia unor cauze obiective de nefuncţionare.

Orarul de funcţionare se stabileşte de vânzătorul profesionist, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind liniştea şi ordinea publică, şi în conformitate cu solicitările autorităţilor administraţiei publice (art. 8 din ordonanţă).

Orarul de funcţionare se afişează la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat să asigure respectarea acestuia.

Particularităţi ale intermedierii vânzărilor imobiliare

Potrivit art. 9⁴din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului, în cazul serviciilor de intermediere imobiliară, consumatorul va fi informat în scris, corect; complet şi precis, încă din faza precontractuală, cu privire la:

- preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a face obiectul intermedierii imobiliare;

- deficienţe şi alte inconveniente cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care în mod rezonabil putea să le cunoască (de exemplu, surse de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice etc.);

- cuantumul comisionului practicat de agenţia imobiliară;

- situaţia juridică a imobilului;

- nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator.

Contractul de intermediere imobiliară trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

- datele de identificare a părţilor contractante;

-obiectul contractului;

- preţul solicitat de proprietar (sau pe care este dispus să îl plătească cumpărătorul);

-termenul contractului;

- condiţiile în care contractul poate fi denunţat unilateral sau reziliat;

- nivelul maxim al comisionului datorat agenţiei;

- precizarea situaţiilor în care consumatorul datorează comision agenţiei imobiliare;

- drepturile şi obligaţiile părţilor;

- situaţiile de forţă majoră;

- data încheierii contractului (şi numărul de exemplare).

în plus, contractele de intermediere imobiliară în care consumatorul are calitatea de potenţial cumpărător vor conţine caracteristicile generale ale imobilului, care pot influenţa decizia de cumpărare şi tarifele pentru serviciile prestate (art. 9⁶din ordonanţă).

Contractul de intermediere imobiliară nu poate conţine clauze penale care să oblige consumatorul care nu îşi îndeplineşte angajamentele contractuale la plata unei sume mai mari decât onorariul pe care l-ar fi plătit în cazul încheierii tranzacţiei (art. 9 din ordonanţă).

O tranzacţie imobiliară se consideră finalizată în momentul în care vânzătorul şi cumpărătorul au semnat actul de vânzare-cumpârare (deci, odată cu încheierea contractului de vânzare a imobilului).

Agenţia are obligaţia sâ asigure vizionarea imobilelor ce corespund preferinţelor consumatorului, înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare (art. 9¹¹ din ordonanţă).

Potrivit art. 9⁹ din ordonanţă, agenţia imobiliară nu poate solicita plata comisionului datorat de consumator, în oricare dintre următoarele situaţii:

- când între consumator şi agenţia imobiliară nu este încheiat un contract de intermediere;

- când contractul de vânzare nu s-a încheiat;

- când contractul nu are stipulată clauza de exclusivitate, iar tranzacţia s-a realizat fără participarea agenţiei imobiliare.

în principiu, este interzisă plata în avans a comisionului, parţială sau totală.

Ca excepţie, plata în avans poate fi făcută cu acordul scris al consumatorului şi cu precizarea situaţiilor în care agenţia imobiliară este obligată să înapoieze consumatorului sumele primite în avans (art. 9¹⁰ din

O.G. nr. 21/1992).