Contractele la distanţă privind serviciile financiare
| Comentarii |
|
contractele la distanţă privind serviciile financiare, Obligaţia precontractuală de informare. Denunțarea unilaterală a contractelor privind serviciile financiare. Executarea și încetarea contractelor privind serviciile financiare. Practică judiciară
Contractul privind serviciile financiare este o varietate a contractului la distanţă (reglementat de O.G. nr. 130/2000) care se distinge, în principal, prin obiectulsâu.
Actul normativ principal, în materie, este O.G. nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare1.
O.G. nr. 85/2004 reglementează îndeosebi „condiţiile de informare a consumatorilor în vederea încheierii şi executării contractelor la distanţă privind serviciile financiare".
Contract la distanţa de furnizarea serviciilor financiare se încheie între un furnizor şi un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare la distanţă sau al unui sistem de furnizare de servicii organizat de către furnizor care utilizează în mod exclusiv, înainte şi la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă (art. 3 lit. a din ordonanţă)2.
Părţile contractului la distanţă pentru furnizarea serviciilor financiare sunt: furnizorul şi consumatorul.
Furnizorul este orice persoană juridică sau persoană fizică, publică sau privată, abilitată conform legii, care, în cadrul activităţilor sale profesionale sau comerciale, are calitatea de furnizor de servicii financiare stipulate în contractul la distanţă3.
Consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta ordonanţă, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Momentul încheierii contractului la distanţă privind serviciile financiare este momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa (art. 8 din ordonanţă).
De precizat că, atunci când contractele pentru servicii financiare includ un contract iniţial de prestări servicii, urmat în timp de executarea
unor operaţiuni financiare succesive sau a unei serii de operaţiuni distincte care pot fi considerate ca formând un întreg, prevederile O.G. nr. 85/2004 sunt aplicabile numai contractului iniţial (art. 2 alin. 1 din ordonanţă).
Ca excepţie, la regula de mai sus, atunci când nu exista un contract iniţial de prestări servicii, dar între aceleaşi părţi contractuale se execută, eşalonat în timp, operaţiuni succesive sau operaţiuni distincte de aceeaşi natură, prevederile corespunzătoare ale ordonanţei se aplică numai în momentul în care se execută prima operaţiune (art. 2 alin. 2 din ordonanţă)1.
Obligaţia precontractuală de informare
Obligaţiile de informare în serviciile financiare sunt grupate legislativ pe criteriile identificării furnizorului şi produselor; clauzelor contractuale şi soluţionarea litigiilor.
A. Informaţii privind identificarea furnizorului şi a produsului
Potrivit art. 4 alin. 1 din ordonanţă, la momentul prezentării ofertei, furnizorul are obligaţia de a informa consumatorul în timp util, corect şi complet cu privire la:
- denumirea furnizorului, forma de organizare, activitatea sa principală, adresa sediului social sau, după caz, domiciliul stabil şi modalităţile de contactare a acestuia etc.;
- denumirea reprezentantului din ţara unde consumatorul are reşedinţa, activitatea principală, adresa sediului social sau, după caz, domiciliul stabil al acestuia şi modalităţile de contactare;
- denumirea intermediarului, calitatea în care acesta acţionează în relaţia cu consumatorul, adresa sediului social sau, după caz, domiciliul stabil al acestuia şi modalităţile de contactare a acestuia, numărul de telefon/fax, adresa de e-mail, registrul comerţului în care este înregistrat şi codul unic de înregistrare, atunci când consumatorul tratează cu un intermediar2.
Informaţiile referitoare la serviciul financiar ce urmează a fi prestat trebuie să fie oferite consumatorului de către furnizor în timp util, corect şi complet, asupra următoarelor elemente:
- descrierea caracteristicilor esenţiale ale serviciului financiar respectiv;
- preţul total pe care consumatorul îl are de plătit pentru achiziţionarea serviciului financiar, inclusiv toate comisioanele, taxele, costurile suplimentare ori cheltuielile aferente şi toate tarifele, achitate direct de către consumator ori achitate prin intermediul furnizorului;
- existenţa unor riscuri speciale asociate contractării serviciilor financiare ori caracteristicile specifice acestora sau referitoare la posibilitatea unei variaţii a preţului total în funcţie de pieţele financiare ori bursiere;
- existenţa unor taxe sau costuri suplimentare care nu sunt plătite prin intermediul furnizorului sau impuse de acesta;
- orice limita de timp sau data până la care informaţiile furnizate sunt valabile;
- modalitâţile de plata şi de realizare a plăţii;
- costuri suplimentare rezultate din utilizarea de către acesta a mijloacelor de comunicare la distanţă, dacă se percep de către furnizor.
B. Informaţii privind clauzele contractuale
Potrivit art. 4 alin. 3 din ordonanţă, informaţiile furnizorului trebuie să cuprindă şi date contractuale privitoare la:
- existenţa dreptului de denunţare unilaterala, precum şi a consecinţelor ce decurg din neexercitarea acestui drept;
- modalitâţile practice de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului (de exemplu, indicarea adresei la care poate fi expediată notificarea de denunţare unilaterală a contractului);
- durata minimâ pentru care se încheie contractul la distanţă, în cazul prestării unor servicii financiare cu caracter permanent sau periodic;
- dreptul pârţilor de a rezilia contractul, în temeiul unei clauze contractuale1.
De precizat că informaţiile referitoare la obligaţiile contractuale vor fi comunicate consumatorului în faza precontractualâ. Aceste informaţii trebuie să fie în conformitate cu obligaţiile contractuale rezultate din legea aplicabilă contractului la distanţă, în cazul încheierii lui (art. 6 alin. 1 din ordonanţă).
Furnizorul trebuie să comunice consumatorului termenii şi condiţiile contractuale în scris, pe hârtie sau pe orice suport durabil1 disponibil şi accesibil consumatorului, în timp util, înainte ca acesta să aibă obligaţii rezultate din semnarea unui contract la distanţă (art. 7 alin. 1 din ordonanţă).
Când, la cererea expresă a consumatorului, contractul a fost încheiat prin utilizarea unor mijloace de comunicare la distanţă care nu permit îndeplinirea procedurii prealabile de informare, furnizorul îşi va îndeplini aceste obligaţii imediat dupâ încheierea contractului la distanţâ (art. 7 alin. 2 din ordonanţă).
Pe toată durata derulării contractului, consumatorul are dreptul să solicite comunicarea condiţiilor şi prevederilor contractuale pe suport de hârtie.
Complementar, consumatorul are dreptul de a schimba mijlocul de comunicaţie folosit, exceptând situaţia în care mijlocul ales este incompatibil cu contractul încheiat sau cu natura serviciului financiar furnizat (art. 7 alin. 3 din ordonanţă)2.
C. Informaţii privind soluţionarea litigiilor
Furnizorul mai este obligat să ofere consumatorului şi informaţii privind câile de soluţionare a litigiilor dintre părţi, şi anume:
-procedurile extrajudiciare anterioare sesizării instanţei de judecată, de către consumator, care are calitatea de parte contractuală;
-fondurile de garantare sau a altor mecanisme de compensare;
Informaţiile de mai sus trebuie comunicate în mod clar, uşor de înţeles de către consumator, prin orice mijloc adaptat tehnicii de comunicaţie la distanţă utilizate, ţinându-se seama de principiile de bună practică comercială în tranzacţii şi de principiile care guvernează protecţia minorilor şi a altor persoane lipsite de capacitate de exerciţiu, precum şi de principiile referitoare la bunele moravuri (art. 4 alin. 5 din ordonanţă).
în cazul în care mijlocul de comunicaţie la distanţă este telefonul sau orice alt mijloc ce implica vorbirea directa, la începutul convorbirii furnizorul are obligaţia de a informa consumatorul, în mod complet, corect şi precis asupra: datelor sale de identificare şi scopului comercial al apelului (art. 5 alin. 1 din ordonanţă).
După obţinerea consimţământului expres al consumatorului, furnizorul trebuie să prezinte numai următoarele informaţii:
- identitatea persoanei care a contactat consumatorul;
- caracteristicile esenţiale ale serviciului financiar;
- preţul total pe care consumatorul îl are de plătit pentru achiziţionarea serviciului financiar, inclusiv toate comisioanele, taxele, costurile suplimentare ori cheltuielile aferente şi toate tarifele, achitate direct de către consumator ori achitate prin intermediul furnizorului;
- existenţei unor costuri suplimentare care nu sunt plătite prin intermediul furnizorului;
- existenţa dreptului de denunţare unilaterală.
De asemenea, /urnizorul este obligat să informeze consumatorul despre faptul că orice alte informaţii suplimentare sunt disponibile la cerere (art. 5 alin. 3 din ordonanţă).
Denunțarea unilaterală a contractelor privind serviciile financiare
Consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul la distanţă, în termen de 14 zile calendaristice, fără penalităţi şi fără a fi necesară invocarea vreunui motiv.
în cazul contractelor la distanţă care au ca obiect asigurările de viaţă şi contractele referitoare la operaţiuni privind pensiile individuale, termenul în care consumatorul îşi poate exercita dreptul de denunţare unilaterală este de 30 de zile calendaristice (art. 9 din ordonanţă).
Termenul de denunţare unilaterală începe să curgă:
- din ziua încheierii contractului la distanţă sau
- din ziua în care consumatorul primeşte termenii şi condiţiile contractuale şi informaţiile în condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 11 alin. 1 din ordonanţă, dreptul de denunţare unilaterală a contractului nu se aplică în cazul serviciilor financiare precum: operaţiuni de schimb valutar; instrumente ale pieţei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenţa mai mică de un an şi certificate de depozit; contracte forward pe rata dobânzii; swapuri pe rata dobânzii, curs de schimb şi acţiuni; opţiuni pe orice instrument financiar (inclusiv contracte similare de decontare finală în fonduri).
De asemenea, dreptul de denunţare unilaterală a contractului nu se aplica:
-poliţelor de asigurare de călătorie şi pentru bagaje sau altor poliţe de asigurare pe termen scurt cu o durată de cel mult o lună calendaristică;
- contractelor executate integral de ambele părţi la cererea expresă a consumatorului.
Pentru exercitarea dreptului de denunţare unilaterală a contractului, consumatorul trebuie sâ notifice furnizorului intenţia sa înainte de expirarea termenului prevăzut de lege şi prin orice mijloc care poate fi probat (art. 12 alin. 1 din ordonanţă)1.
Atunci când unui contract la distanţă pentru un serviciu financiar încheiat i se conexează un alt contract la distanţă pentru servicii oferite de furnizor, denunţarea unilaterală a contractului principal determină rezilierea contractului adiţional (art. 12 alin. 2 din ordonanţă).
în cazul exercitării dreptului de denunţare unilaterală consumatorului îi poate fi solicitatâ achitarea, fără întârzieri nejustificate, a cheltuielilor aferente serviciului deja furnizat, în conformitate cu clauzele contractuale, fără alte costuri suplimentare (art. 13 alin. 1 din ordonanţă).
Cheltuielile „aferente" consumatorului nu vor putea:
- să depăşească o sumă stabilită proporţional cu perioada în care serviciul financiar a fost furnizat;
- să fie prevăzute ca plată în situaţia în care suma respectivă poate fi considerată ca penalitate.
Ca excepţie la regula de mai sus, în cazul denunţării contractelor de asigurare, consumatorul nu va fi obligat Io cheltuieli (art. 13 alin. 3 din ordonanţă).
Pentru o fi plătite cheltuielile datorate de consumator, furnizorul trebuie să facă dovada că a fost informat în timp util cu privire la obligativitatea plăţii acestora (art. 13 alin. 4 din ordonanţă)1.
în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării, furnizorul este obligat să ramburseze fără nicio întârziere orice sume primite conform contractului la distanţă.
Termenul de 30 de zile începe să curgă din ziua în care furnizorul a primit notificarea de denunţare unilaterală a contractului (art. 13 alin. 5 din ordonanţă).
Tot în termen de maximum 30 de zile calendaristice, consumatorul este obligat sâ restituie furnizorului orice suma sau bunuri ce i-au fost furnizate de acesta.
Termenul stipulat în favoarea consumatorului curge din ziua în care consumatorul a expediat notificarea de denunţare unilaterală a contractului (art. 13 alin. 6 din ordonanţă).
Executarea și încetarea contractelor privind serviciile financiare
După încheierea sa valabilă contractul la distanţă pentru servicii financiare produce efecte (ca orice alt contract).
Pe timpul executării contractului obligaţiile părţilor prezintă unele particularităţi specifice în general contractului la distanţă şi în special celui care oferă servicii financiare.
De exemplu, folosirea tehnicilor de comunicaţie la distanţă precum: sistem automatizat de apel fără intervenţie umană de tipul automatelor de apel, telecopiator sau fax., necesită acordul prealabil al consumatorului (art. 16 din ordonanţă).
De precizat că utilizarea altor tehnici de comunicaţie individuală la distanţă în afara celor prevăzute de lege nu este permisă dacă există un refuz manifestat de consumator (art. 17 alin. 1 din ordonanţă)1.
Potrivit legii, contractele pentru furnizarea de servicii financiare la distanţă nu pot conţine, chiar cu acordul expres al consumatorului, clauze de renunţare la drepturile legale ale consumatorului, chiar cu acordul expres al acestuia (art. 21 alin. 1 din ordonanţă).
Rezultă că dispoziţiile prin care se acordă drepturi consumatorului în contractele la distanţă cu privire la serviciile financiare au caracter imperativ.
Consumatorii au dreptul de a solicita rezilierea contractului în situaţia în care furnizorul nu respectă obligaţia de a comunica, în totalitate, termenii şi condiţiile contractuale, precum şi informaţiile prevăzute de lege, fără plata de penalităţi şi fără costuri suplimentare (art. 20 din ordonanţă).
Sarcina probei privind îndeplinirea obligaţiilor furnizorului de informare a consumatorului şi existenţei consimţământului consumatorului la încheierea contractului cade în sarcina furnizorului (art. 24 alin. 1 din ordonanţă).
Dispoziţiile privind sarcina probei au de asemenea caracter imperativ. Astfel, orice clauză contractuală prin care sarcina probei privind respectarea de către furnizor a unora sau a tuturor obligaţiilor care îi incumbă în baza prezentei ordonanţe este atribuită consumatorului va fi considerată clauză abuzivă (art. 24 alin. 2 din ordonanţă).
Pe lângă drepturile expres prevăzute de lege, consumatorii pot de asemenea formula reclamaţii şi sesizări în apărarea intereselor lor pentru rezolvarea neînţelegerilor legate de încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare (art. 23 alin. 1 din ordonanţă).
Autoritatea competentă pentru soluţionarea reclamaţiilor şi sesizărilor consumatorilor ce decurg din încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Practică judiciară
1. Directiva 97/7/CE. Protecţia consumatorilor. Contracte la distanţă. Exercitarea dreptului de retractare de către consumator. Despăgubire pentru utilizare care trebuie plătită vânzătorului
Dispoziţiile articolului 6 alineatul 1 a doua teză şi alineatul 2 din Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanţă trebuie să fie interpretate în sensul că se opun ca o reglementare naţională să prevadă în mod general posibilitatea ca vânzătorul să solicite consumatorului o despăgubire pentru utilizarea unui bun dobândit printr-un contract la distanţă în cazul în care acesta din urmă şi-a exercitat dreptul de retractare cu respectarea termenelor.
Cu toate acestea, aceleaşi dispoziţii nu se opun ca plata unei despăgubiri pentru utilizarea acestui bun să fie impusă consumatorului în ipoteza în care acesta ar fi utilizat bunul menţionat într-un mod incompatibil cu principiile de drept civil, precum buna-credinţă sau îmbogăţirea fără justă cauză, cu condiţia de a nu se aduce atingere finalităţii directivei menţionate şi în special eficacităţii şi efectivităţii dreptului de retractare, ceea ce revine instanţei naţionale să stabilească.
C.J.U.E., Hotărârea din 3 septembrie 2009 în cauza C 489/07Pia Messner împotriva Firma Ştefan Kruger, www.curia.europa.eu.
(...) Cadrul juridic
Reglementarea comunitara
3. Considerentul (14) al Directivei 97/7 prevede: „întrucât consumatorul nu are posibilitatea de a vedea produsul în mod concret sau de a aprecia natura serviciului furnizat înainte de încheierea contractului; întrucât ar trebui să se prevadă un drept de retractare din contract, în lipsa prevederilor contrare ale prezentei directive; întrucât, pentru ca acest drept să nu rămână pur formal, eventualele costuri suportate de consumator atunci când îşi exercită dreptul de retractare trebuie să fie limitate la costuri directe de returnare a bunurilor; întrucât acest drept de retractare nu trebuie să prejudicieze drepturile consumatorului, în temeiul legislaţiei interne, mai ales în ceea ce priveşte primirea produselor deteriorate, a serviciilor defectuoase sau a produselor şi serviciilor care nu corespund descrierii din ofertă; întrucât este de competenţa statelor membre să determine alte condiţii şi modalităţi consecutive exercitării dreptului de retractare".
4. Articolul 6 alineatele (1) şi (2) din această directivă prevede: „Dreptul de retractare. (1) Pentru orice contract la distanţă, consumatorul dispune de un termen de cel puţin şapte zile lucrătoare pentru a se retracta din contract, fără penalităţi şi fără indicarea vreunui motiv. Singurele cheltuieli care pot fi imputate consumatorului datorită exercitării dreptului său de a se retracta sunt costurile directe de returnare a mărfurilor. [...]
(2) în cazul în care dreptul de retractare a fost exercitat de către consumator în conformitate cu prezentul articol, furnizorul este obligat să ramburseze gratis sumele plătite de consumator. Singurele cheltuieli care pot fi imputate consumatorului datorită exercitării dreptului de retractare sunt costurile directe ale returnării bunurilor. Rambursarea trebuie efectuată cât mai curând posibil şi, în orice caz, în termen de treizeci de zile".
5. Articolul 14 din directiva menţionată prevede: „Clauză minimală. Statele membre pot introduce sau menţine, în domeniul reglementat de prezenta directivă, dispoziţii mai stricte, compatibile cu prevederile tratatului, pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecţie a consumatorului. [...]"
Reglementarea naţională
6. Articolul 312d din Codul civil german (Burgerliches Gesetzbuch, denumit în continuare „BGB"), intitulat „Dreptul de retractare şi de restituire în contractele la distanţă", prevede: „(1) Consumatorul care a încheiat un contract la distanţă dispune de un drept de retractare descris la articolul 355. în cazul în care contractul are ca obiect furnizarea de mărfuri, acest drept de retractare poate să fie înlocuit cu dreptul de restituire prevăzut la articolul 356. (2) Prin derogare de la articolul 355 alineatul 2 prima teză, termenul de retractare nu începe să curgă înainte de îndeplinirea obligaţiilor de informare prevăzute la articolul 312c alineatul 2; în cazul livrării de mărfuri, nu înainte de ziua primirii lor de către destinatar; în cazul livrărilor repetate de mărfuri de aceeaşi natură, nu înainte de ziua primirii primei livrări parţiale şi, în cazul furnizării de servicii, nu înainte de ziua încheierii contractului".
7. Articolul 355 din BGB, intitulat „Dreptul de retractare în contractele încheiate cu consumatorii", prevede:,, (1) în cazul în care legea conferă un drept de retractare consumatorului în conformitate cu această dispoziţie, consumatorul încetează să mai fie obligat în virtutea declaraţiei de exprimare a consimţământului la încheierea contractului în cazul în care se retractează în termen. Retractarea nu trebuie să fie mo
tivată şi trebuie să se manifeste în scris sau prin returnarea bunului către vânzător în termen de două săptămâni; în vederea respectării termenului de retractare, se va ţine seama de data expedierii. (2) Termenul începe să curgă în momentul în care consumatorul este informat în scris cu privire la dreptul său de retractare prin intermediul unei comunicări clare care îi precizează drepturile în conformitate cu cerinţele mijlocului de comunicare utilizat, comunicare care cuprinde de asemenea numele şi adresa celui căruia trebuie să îi fie adresată retractarea, precum şi o indicaţie cu privire la începutul termenului şi la normele prevăzute la alineatul 1 a doua teză. în cazul în care comunicarea parvine consumatorului după încheierea contractului, termenul este extins la o lună, prin derogare de la alineatul 1 a doua teză. în cazul în care contractul este încheiat în scris, termenul nu începe să curgă înainte să îi fie puse la dispoziţia consumatorului un exemplar al contractului, comanda scrisă a consumatorului sau o copie a originalului contractului ori a comenzii. în cazul unei contestaţii privind începutul termenului, sarcina probei incumbă vânzătorului. (3) Dreptul de retractare se stinge cel mai târziu la şase luni după încheierea contractului. în cazul livrării de mărfuri, termenul nu începe să curgă înainte de ziua primirii de către consumator. Prin derogare de la prima teză, dreptul de retractare nu se stinge în cazul în care consumatorul nu a fost informat în mod corect cu privire la dreptul său de retractare; în cazul unor contracte la distanţă având ca obiect furnizarea unor prestaţii de servicii financiare, dreptul de retractare nu se stinge nici în cazul în care vânzătorul nu şi-a îndeplinit corect obligaţiile de informare care îi incumbă în temeiul articolului 312c alineatul 2 punctul 1".
8. Articolul 357 din BGB, intitulat „Efectele juridice ale retractării şi ale restituirii", prevede: „(1) Fără a aduce atingere unei dispoziţii contrare, normele privind rezilierea legală se aplică prin analogie dreptului de retractare şi de restituire. Articolul 286 alineatul 3 se aplică în mod corespunzător obligaţiei de rambursare a plăţilor în conformitate cu această dispoziţie; termenul pe care îl fixează începe să curgă odată cu declaraţia de retractare sau de restituire efectuată de consumator. în ceea ce priveşte obligaţia de rambursare a consumatorului, termenul începe astfel să curgă în momentul în care acesta trimite declaraţia sa; în ceea ce priveşte obligaţia de rambursare a vânzătorului, termenul începe să curgă în momentul în care îi parvine această declaraţie. [...] (3) Prin derogare de la articolul 346 alineatul 2 prima teză punctul 3, consumatorul trebuie să plătească o despăgubire în cazul unei deteriorări care
rezultă dintr-o utilizare conformă a bunului, cu condiţia să fi fost informat în scris în legătură cu această consecinţă juridică cel mai târziu în momentul încheierii contractului, precum şi în legătură cu posibilitatea de a evita această consecinţă. Consumatorul nu este obligat să plătească o astfel de despăgubire atunci când deteriorarea rezultă exclusiv din examinarea bunului. Articolul 346 alin. 3 prima teză punctul 3 nu se aplică în cazul în care consumatorul a fost informat în mod corect cu privire la dreptul său de retractare sau în cazul în care a luat cunoştinţă de acesta prin orice alt mijloc. (4) Alineatele care precedă enunţă drepturile părţilor în mod exhaustiv".
9. Articolul 346 alineatele 1-3 din BGB, intitulat „Efectele rezoluţiunii contractului", are următorul cuprins: „(1) Dacă o parte contractantă se prevalează de o clauză rezolutorie contractuală sau legală, în cazul rezoluţiunii, prestaţiile primite trebuie restituite şi fructele efectiv dobândite, predate. (2) în locul obligaţiei de restituire sau de predare, debitorul trebuie să plătească o despăgubire în măsura în care: 1. restituirea sau predarea este exclusă prin natura dobândirii; 2. acesta a deteriorat, a cedat, a înstrăinat, a modificat sau a transformat bunul primit; 3. bunul primit s-a deteriorat sau a încetat să existe; cu toate acestea, uzura corespunzătoare unei utilizări normale nu este inclusă la calcularea despăgubirii. Dacă în contract se stipulează o contraprestaţie, aceasta trebuie luată în considerare la calcularea despăgubirii; dacă se datorează o despăgubire pentru foloasele obţinute dintr-un împrumut, se poate face dovada că valoarea foloaselor era inferioară. (3) Este exclusă obligaţia de despăgubire: 1. dacă defectul care stă la baza rezoluţiunii nu a survenit decât în cursul modificării sau al transformării bunului; 2. în măsura în care creditorul este responsabil de deteriorarea sau de distrugerea bunului sau dacă prejudiciul s-ar fi produs şi în cazul în care bunul s-ar fi aflat în posesia sa; 3. dacă, în cazul în care există o condiţie rezolutorie legală, deteriorarea sau distrugerea a survenit la partea interesată, deşi aceasta din urmă a acţionat cu aceeaşi diligenţă de care dă dovadă în mod obişnuit în cazul propriilor bunuri. îmbogăţirea restantă trebuie restituită."
Acţiunea principala şi întrebarea preliminară
10. Doamna Messner a cumpărat de la Ştefan Kruger, la 2 decembrie 2005, prin internet, un laptop de ocazie la preţul de 278 de euro.
11. La data efectuării acestei achiziţii, Ştefan Kruger afişa condiţii generale de vânzare pe internet în care se putea citi în special că, în cazul
deteriorării care rezultă din utilizarea conformă a bunului, cumpărătorul este obligat să plătească o despăgubire.
12. în luna august 2006, pe ecranul computerului respectiv a apărut un defect. La 4 august 2006, doamna Messner a informat Ştefan Kriiger în legătură cu acest defect care afecta ecranul. Ştefan Kriiger a refuzat să înlăture gratuit defectul respectiv.
13. La 7 noiembrie 2006, doamna Messner a declarat că revocă contractul de vânzare şi a propus să restituie computerul portabil către Ştefan Kriiger în schimbul unei rambursări concomitente. Această revocare a fost efectuată în termenele prevăzute de BGB în măsura în care doamna Messner nu primise informaţiile, prevăzute de dispoziţiile din acest cod, care determină începerea curgerii termenului de retractare.
14. Doamna Messner a solicitat de la Ştefan Kriiger suma de 278 de euro în faţa Amtsgericht Lahr.
15. Ştefan Kriiger s-a opus acestei cereri în justiţie, arătând că doamna Messner îi datorează, în orice caz, o despăgubire pentru aproape opt luni de utilizare a computerului portabil. Preţul de locaţiune a unui computer portabil de acest tip s-ar ridica în medie pe piaţă la 118,80 euro pentru trei luni, astfel încât despăgubirea care corespunde duratei de utilizare a computerului în cauză de către doamna Messner ar reprezenta 316,80 euro.
16. în aceste condiţii, Amtsgericht Lahr a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarea întrebare preliminară: „Dispoziţiile articolului 6 alineatul (2) coroborate cu cele ale articolului 6 alineatul (1) a doua teză din Directiva 97/7 [...] trebuie să fie interpretate în sensul că se opun ca o reglementare naţională să prevadă posibilitatea ca vânzătorul să solicite o despăgubire pentru utilizarea bunului livrat, în cazul retractării efectuate de consumator cu respectarea termenelor?"
Cu privire Io întrebarea preliminarâ
17. Prin intermediul întrebării sale, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă dispoziţiile articolului 6 alineatul (1) a doua teză şi ale articolului 6 alineatul (2) din Directiva 97/7 trebuie să fie interpretate în sensul că se opun ca o reglementare naţională să prevadă posibilitatea ca vânzătorul să solicite consumatorului o despăgubire pentru utilizarea unui bun dobândit printr-un contract la distanţă în cazul în care acesta din urmă şi-a exercitat dreptul de retractare cu respectarea termenelor.
18. în temeiul articolului 6 alineatul (1) a doua teză şi alineatul (2) din Directiva 97/7, singurele cheltuieli care pot fi imputate consumatorului
datorită exercitării dreptului de retractare sunt costurile directe ale re-turnării bunurilor.
19. în această privinţă, din considerentul (14) al Directivei 97/7 rezultă că această interdicţie de a imputa consumatorului alte cheltuieli decât cele rezultate în mod direct din returnarea bunurilor are ca finalitate să asigure că dreptul de retractare garantat de această directivă „nu rămâne pur formal". Astfel, consumatorul ar putea să fie descurajat să îşi exercite dreptul respectiv dacă aceasta ar atrage consecinţe pecuniare negative.
20. în plus, din acelaşi considerent, rezultă că dreptul de retractare urmăreşte să protejeze consumatorul în situaţia specială a unei vânzări la distanţă, în care acesta „nu are posibilitatea de a vedea produsul în mod concret sau de a aprecia natura serviciului furnizat înainte de încheierea contractului". Dreptul de retractare este, aşadar, destinat să compenseze dezavantajul care rezultă pentru consumator dintr-un contract la distanţă, prin acordarea unui termen de reflecţie adecvat în decursul căruia acesta are posibilitatea de a examina şi de a testa bunul dobândit.
21. Interdicţia enunţată la articolul 6 alineatul (1) a doua teză şi alineatul (2) din Directiva 97/7 trebuie să se interpreteze în lumina acestor obiective.
22. în această privinţă, trebuie să se constate că impunerea într-un mod general a unei despăgubiri pentru utilizarea bunului dobândit printr-un contract la distanţă este incompatibilă cu obiectivele menţionate.
23. Astfel, după cum subliniază avocatul general la punctul 74 din concluzii, în cazul în care consumatorul ar trebui să plătească o astfel de despăgubire numai pentru faptul că a avut posibilitatea de a utiliza bunul dobândit printr-un contract la distanţă cât timp s-a aflat în posesia sa, acesta nu şi-ar putea exercita dreptul de retractare decât în schimbul plăţii despăgubirii menţionate. O astfel de consecinţă ar fi într-o contradicţie clară cu redactarea şi cu finalitatea articolului 6 alineatul (1) a doua teză şi alineatul (2) din Directiva 97/7 şi ar priva în mod special consumatorul de posibilitatea de a utiliza în deplină libertate şi fără nicio presiune termenul de reflecţie care îi este acordat prin această directivă.
24. De asemenea, eficacitatea şi efectivitatea dreptului de retractare ar fi afectate dacă s-ar impune consumatorului plata unei despăgubiri ca urmare a simplei împrejurări de a fi examinat şi testat bunul dobândit printr-un contract la distanţă. în măsura în care dreptul de retractare are
ca obiectiv tocmai să acorde această posibilitate consumatorului, faptul de a fi recurs la aceasta nu poate avea drept consecinţă ca dreptul respectiv să nu poată fi exercitat de către consumator decât cu condiţia de a plăti o despăgubire.
25. Cu toate acestea, deşi Directiva 97/7 urmăreşte să protejeze consumatorul în situaţia specială a unui contract la distanţă, aceasta nu are ca obiect să îi acorde drepturi care să depăşească ceea ce este necesar pentru a-i permite să îşi exercite în mod util dreptul de retractare.
26. în consecinţă, finalitatea Directivei 97/7 şi, în special, interdicţia enunţată la articolul 6 alineatul (1) a doua teză şi la articolul 6 alineatul (2) din aceasta nu se opun, în principiu, ca reglementarea unui stat membru să impună consumatorului plata unei despăgubiri echitabile în ipoteza în care acesta ar fi utilizat bunul dobândit printr-un contract la distanţă într-un mod incompatibil cu principiile de drept civil, precum buna-credinţă sau îmbogăţirea fără justă cauză.
27. în această privinţă, trebuie să se arate că rezultă din ultima teză a considerentului (14) al Directivei 97/7 că este de competenţa statelor membre să determine alte condiţii şi modalităţi consecutive exercitării dreptului de retractare. Această competenţă trebuie să fie totuşi exercitată cu respectarea finalităţii directivei menţionate şi nu poate, în special, să aducă atingere eficacităţii şi efectivităţii dreptului de retractare. Aceasta ar fi, de exemplu, situaţia dacă ar rezulta că nivelul despăgubirii, precum aceea evocată la punctul precedent, este disproporţionat prin raportare la preţul de achiziţie al bunului respectiv sau dacă reglementarea naţională ar impune consumatorului sarcina probei în sensul că nu a utilizat acest bun în decursul termenului de retractare într-un mod care depăşeşte ceea ce era necesar pentru a-i permite să exercite în mod util dreptul de retractare.
28. îi revine instanţei naţionale sarcina ca, în lumina acestor principii, să soluţioneze cauza cu care este sesizată în mod concret, ţinând seama în mod corespunzător de toate particularităţile acesteia, în special de natura produsului în cauză, precum şi de durata perioadei în urma căreia, din cauza nerespectării de către vânzător a obligaţiei de informare, consumatorul şi-a exercitat dreptul de retractare. (...)
