A.A. şi alţii contra Turciei - Suicid al unui deţinut Responsabilitatea statului
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea A.A. şi alţii versus Turcia, 27 iulie 2004, 30015/96
Statul nu răspunde pentru actele suicidale ale unui deţinut, decât dacă existau indicii serioase că acesta prezintă astfel de tendinţe.
O rudă a reclamanţilor a fost arestată, împreună cu unul dintre reclamanţi, sub acuzaţia de a fi comis fapte legate de activitatea unei organizaţii teroriste. În cursul detenţiei sale, într-o dimineaţă, victima a fost găsită decedată în celula sa. Medicul legist care a examinat cadavrul a constat că decesul s-a produs prin asfixie mecanică, probabil prin spânzurare. El a mai constatat anumite urme leziuni pe corpul victimei. Un procuror a sosit la faţa locului, însă bazându-se pe concluziile raportului medical nu a mai deschis o anchetă legată de decesul victimei. În schimb, doi poliţişti au fost trimişi în judecată pentru lovirea victimei, însă au fost achitaţi, întrucât nu s-a putut proba că leziunile au fost produse în cursul detenţiei.
1. Art. 2 („Dreptul la viaţă”). Curtea a constatat, în raport de elementele dosarului, că afirmaţia după care decesul ar fi fost produs de către anchetatori ţine de domeniul speculaţiilor şi nu are nicio justificare. În raport de obligaţia statului de a proteja viaţa persoanelor aflate sub controlul său, Curtea nu poate să impună statelor obligaţii nerezonabile. În speţă, nu există niciun element pe baza căruia să se poată afirmă că exista un risc real şi serios, pe care statul l-ar fi ignorat, ca reclamantul să aibă tendinţe suicidale. De aceea, art. 2 nu a fost violat nici sub acest aspect. În schimb, Curtea a constatat că ancheta desfăşurată a suferit lipsuri serioase, în special prin faptul că alţi deţinuţi, inclusiv unul dintre reclamanţi, nu au fost audiaţi, procurorul bazându-se doar pe concluzia raportului de autopsie. De aceea, art. 2 fost violat sub acest aspect,
2. Art. 3 („Interzicerea torturii”). Curtea a constatat că, atâta vreme cât raportul de autopsie a relevat existenţa unor urme de leziuni puternice asupra corpului victimei, fără ca statul să ofere vreo explicaţie rezonabilă, aceasta constituie o violare a art. 3, în condiţiile în care simpla afirmaţie că acestea au fost produse anterior arestării nu poate fi socotită o justificare, nefiind probată. De aceea, şi art. 3 a fost violat.
| ← Jahn şi alţii contra Germaniei - Privarea de proprietate... | Broniowski contra Poloniei - Noţiunea de bun Compensaţii... → |
|---|
