ADT contra Marea Britanie - Acte comise în privat de homosexuali
Comentarii |
|
CEDO, secţia III, hotărârea A. D. T. contra Marea Britanie, 31 iulie 2000, 35765/97
Sancţionarea penală a unor acte sexuale comise în privat nu poate fi admisibilă.
Reclamantul, care este homosexual, a fost arestat în urma unei percheziţii domiciliare în cursul căreia poliţia a ridicat mai multe obiecte, în special fotografii şi filme. Reclamantul a admis că filmele existente pe casetele video conţineau secvenţe cu el şi alţi patru bărbaţi realizând acte de felaţie şi masturbare în domiciliul său. Reclamantul a fost condamnat pentru atentat la bunele moravuri. La baza condamnări sale a stat art. 13 din legea din 1956 privind infracţiunile sexuale, prin care au fost dezincriminate doar actele homosexuale comise în privat de două persoane, nu şi actele care implicau participarea mai multor persoane.
Art. 8. Libertatea sexuală. Reclamatul ştia că actele sale au caracter penal, astfel încât nimic nu indică existenţa unei posibilităţi reale ca filmele să fi fost făcute publice, în mod intenţionat sau din neglijenţă, în condiţiile în care reclamantul făcea eforturi pentru a-şi ascunde preferinţele sexuale. Curtea a considerat că, dacă în anumite circumstanţe activităţile de natură sexuală pot justifica o ingerinţă a statului, acesta nu este cazul în speţă. Reclamantul a avut acte de natură sexuală împreună cu un număr restrâns de prieteni, în condiţii de care era puţin probabil ca alte persoane să ia cunoştinţă. Chiar dacă actele au fost înregistrate, reclamantul nu a fost condamnat pentru acest fapt, ci pentru actele în sine. Curtea a constatat că aceste actele sunt acte pur private ale persoanelor în cauză. Curtea a considerat că, în absenţa oricăror aspecte ce ţin de sănătatea publică şi de caracter pur privat al actelor, raţiunile invocate pentru a menţine în vigoare o astfel de lege nu sunt suficiente. De aceea, existenţa acelei legi este contrară art. 8 din Convenţie.
← Amann contra Elveţia - Supravegherea persoanei Condiţiile... | Chapman contra Marea Britanie - Comunitate nomada tigani... → |
---|