Ahmet Özkan şi alţii contra Turciei - Confruntări armate Decesul unor civili Obligaţia statelor
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Ahmet Özkan şi alţii versus Turcia, 6 aprilie 2004, 21689/93
Indiferenţa şi insensibilitatea de care dau dovadă forţele de ordine cu privire la posibilul deces al unor civili într-o confruntare constituie o încălcare a obligaţiei de a proteja viaţa, instituită prin art. 2.
Reclamanţii afirmă că în februarie 1993, doi copii au fost ucişi în urma unui atac asupra satului lor de către forţele de ordine. Aceştia susţin că în aceeaşi zi forţele de ordine au dat foc la mai multe case şi au arestat mai mulţi săteni. După ce au strâns locuitorii în piaţa satului, soldaţii au obligat bărbaţii să stea cu faţa jos, culcaţi la pământ, în faţa familiilor lor, după care i-au dus desculţi, mai mulţi kilometrii prin zăpadă la un loc de detenţie, unde au fost supuşi la rele tratamente care au condus la decesul unora dintre ei. Statul contestă această versiune a stării de fapt, susţinând că forţele de ordine au fost atacate cu tiruri de arme din sat şi au răspuns aflându-se în legitimă apărare, însă nimeni, cu excepţia unui jandarm, nu a fost rănit. O delegaţie a fostei Comisii s-a deplasat la faţa locului pentru a stabili starea de fapt.
1. Art. 2 („Dreptul la viaţă”). Utilizarea forţei. Ţinând cont că la momentul acelor evenimente existau serioase probleme în sud-estul Turciei din cauza unui conflict între forţele de ordine şi PKK, reacţia tactică a trupelor statului de a răspunde tirurilor de arme lansate dinspre sat a fost legitimă şi a fost absolut necesară, astfel încât nu există violare a art. 2 sub acest aspect.
2. Decesul locuitorilor din sat. Cu privire la fiica unuia dintre reclamanţi, nu s-a probat faptul că decesul său a survenit în urma atacului forţelor de ordine. Totuşi, indiferenţa şi insensibilitatea de care au dat dovadă forţele de ordine cu privire la posibilul deces al unor civili în confruntarea care a avut loc constituie o încălcare a obligaţiei de a proteja viaţa, instituită prin art. 2. De asemenea, în ceea ce priveşte persoana care a decedat de pneumonie în timpul în care era deţinută, s-a stabilit prin probe indubitabile că boala a fost contactată după ce a fost obligată să umble desculţă prin zăpadă, astfel încât statul este responsabil şi de decesul acesteia. În plus, în aceste două cazuri a lipsit orice urmă de anchetă eficace din partea autorităţilor, astfel încât există o violare a art. 2 sub aceste aspecte.
3. Art. 3 („Interzicerea torturii”). Tratamentul suferit în piaţa satului. În absenţa oricărei rezistenţa a sătenilor, tratamentul aplicat bărbaţilor în piaţă a fost nejustificat şi a depăşit nivelul obişnuit de intimidare şi umilire inerent oricărei arestări ori detenţii. În consecinţă, există o violare a art. 3.
4. Arestarea şi condiţiile de detenţie. Mai mulţi bărbaţi din sat au suferit degerături serioase în urma condiţiilor în care au fost duşi către locul de detenţie. Condiţiile în care au fost deţinuţi în subsolul clădirii jandarmeriei între 10 şi 30 de zile au avut un efect major asupra stării lor de sănătate. De aceea, există o violare a art. 3 şi sub acest aspect, precum şi sub aspectul lipsei unei anchete eficace cu privire la deteriorarea stării de sănătate a reclamanţilor.
5. Art. 5 („Dreptul la libertate şi la siguranţă”) parag. 1. Legalitatea detenţiei. Sătenii au fost deţinuţi fără a exista vreun registru în care detenţia lor să fie înregistrată, astfel încât riscul de arbitrariu era maxim. În plus, nu există nicio probă care să confirme faptul că detenţia lor ar fi fost autorizată de către un procuror, aşa cum o impun prescripţiile de drept intern. În consecinţă, există o violare a art. 5 parag. 1.
6. Art. 5 („Dreptul la libertate şi la siguranţă”) parag. 3. Dreptul de a fi dus în faţa unui magistrat. Faptul că 28 dintre săteni nu au fost niciodată prezentaţi în faţa unui magistrat care să verifice legalitatea detenţiei lor, iar alţi 16 au fost duşi la un magistrat după 27 de zile constituie în mod evident o violare a art. 5 parag. 3.
7. Art. 5 („Dreptul la libertate şi la siguranţă”) parag. 3. Durata detenţiei provizorii. Unul dintre săteni a fost inculpat în 1993 pentru infracţiuni legate de activitatea PKK, iar detenţia sa a durat până în 1998 când a fost condamnat. Dacă probele existente pot justifica detenţia iniţială, nu există vreo explicaţie plauzibilă pentru care arestarea preventivă a durat atât de mult. De aceea, în raport de acest reclamant, există şi o violare a art. 5 parag. 3 cu privire la acest aspect.
8. Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Curtea a stabilit că cel puţin două case au fost distruse intenţionat de către forţele de ordine în timpul evenimentelor, iar alte 11 case au luat foc ulterior. Aceste acte reprezintă atingeri grave şi nejustificate a dreptului la respectul vieţii private şi familiale a reclamanţilor.
| ← Jacobus Lorsé contra Olandei - Martori anonimi Condiţii de... | Mark Cronin contra Marea Britanie - Percheziţie Condiţii... → |
|---|
