Surugiu contra României - Violare de domiciliu Obligaţia statului
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Surugiu versus România, 20 aprilie 2004, 48995/99
Statul are obligaţia de a sancţiona atingerile aduse inviolabilităţii domiciliului de către terţi.
Reclamantul a fost administrator al unei societăţi comerciale care a cumpărat de la un fost CAP mai multe clădiri. Într-una dintre ele, reclamantul şi-a stabilit domiciliul împreună cu familia sa. După apariţia Legii nr. 18/1991, care crea un drept de atribuire a terenurilor pentru persoanele care deţin clădirile aflate pe ele, reclamantul a obţinut o hotărâre judecătorească prin care comisia administrativă de aplicare a legii era obligată să îl pună în posesie pe reclamant. Aceasta a refuzat să emită titlul de proprietate pe numele societăţii reclamantului şi a emis un titlu de proprietate pe numele altei persoane. Aceasta din urmă a intrat de mai multe ori în curtea reclamantului pentru a-l insulta şi şicana. În ciuda a mai multor plângeri penale pentru violare de domiciliu, nu s-a petrecut nimic, pe diverse motive.
Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Inviolabilitatea domiciliului. Curtea a constatat că, independent de litigiul privind proprietatea terenului, reclamantul avea o hotărâre judecătorească privind drepturile sale asupra terenului, nepusă în executare, şi proprietatea asupra clădirilor. Omisiunea statului de a proteja inviolabilitatea acestuia nu este prevăzută de lege, întrucât în baza unui text penal – art. 192 C. pen. – astfel de fapte trebuie sancţionate. În consecinţă, omisiunea statului se analizează ca o violare a obligaţiei pozitive de a sancţiona faptele care aduc atingere drepturilor prevăzute de art. 8. De aceea, art. 8 a fost violat.
| ← Mark Cronin contra Marea Britanie - Percheziţie Condiţii... | Connors contra Marea Britanie - Evacuare Condiţiile legii... → |
|---|
