CEDO, secţia III, hotărâreaAktaş c. Turcia, 24 aprilie 2003, 24351/94
Dacă o persoană sănătoasă la momentul închiderii sale în închisoare este diagnosticată cu leziuni fizice la momentul eliberării, se prezumă că a suferit aceste leziuni în perioada detenţiei.
Fratele reclamantului a murit la 25 noiembrie 1990. Reclamantul susţine că fratele său a murit în urma torturii la care a fost supus în timp ce era arestat. Reclamantul susţine ca fratele său a fost arestat la 18 noiembrie 1990, fiind în perfectă stare de sănătate, fapt constatat de către un medic înaintea transferului la penitenciarul Mardin. Fratele reclamantului a murit la scurt timp după ce a ajuns la Mardin, în urma examinării postmortem neputându-se determina cauza morţii, deşi s-au constatat unele leziuni corporale. Corpul a fost returnat familiei pentru înmormântare, iar membrii acesteia au observat urmele leziunilor corporale suferite de către cel decedat.
Deoarece statul neaga aceste acuzaţii, fosta Comisie europeană a trimis o delegaţie la Ankara pentru a documenta cazul. Delegaţii au solicitat interogarea a 11 membrii ai jandarmeriei, însă Guvernul nu a fost de acord cu interogarea acestora în prezenta reclamantului şi a soţiei celui decedat, invocând raţiuni de securitate a acestora. În aceste condiţii, delegaţii Comisiei nu au fost de acord cu interogarea poliţiştilor. Reprezentanţii statului au prezentat fotografia unui corp, afirmând că este fratele reclamantului după deces. Aceste fotografii nu au putut fi datate sau identificate, astfel încât delegaţii au solicitat noi dovezi, printre care prezentarea a două seturi de copii după fotografii, plus negativele acestora. Statul a răspuns afirmând că negativele fotografiilor lipsesc din dosar şi că nu poate să identifice medicul care a constat decesul şi a realizat autopsia cadavrului. Statul a mai prezentat unele dovezi însă fără a satisface întreaga listă întocmită de către Comisie. În urma investigaţiilor, Comisia europeană a constatat că fratele reclamantului a fost fără îndoială supus torturii (a fost bătut) în închisoare şi că rapoartele medicale relevă o existenţă a leziunilor corporale, cauza probabilă a morţii fiind asfixierea.
1. Art. 38 („Examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă”). Curtea a reţinut ca, în raport de prevederile art. 38 parag. 1, care obliga statele la o cooperare deplină cu o Comisie a Curţii Europene, statul turc nu şi-a îndeplinit obligaţiile, deoarece nu a fost capabil să prezinte negativele pozelor corpului fratelui reclamantului, să organizeze interogarea celor 11 jandarmi ori să identifice doctorul care a constatat decesul.
2. Art. 2 („Dreptul la viaţă”). În raport de încălcarea dreptului la viaţă prin uciderea unei persoane de către reprezentanţii statului, Curtea a urmat jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia dacă o persoană sănătoasă la momentul închiderii sale în închisoare este diagnosticată cu leziuni fizice la momentul eliberării, se prezumă că a suferit aceste leziuni în perioada detenţiei. Prin urmare, statul, care are obligaţia de protecţie a vieţii deţinuţilor, este prezumat în culpă. Cum art. 2 garantează dreptul la viaţă, iar fratele reclamantului a murit în perioada în care ar fi trebuit să se afle sub protecţia statului, statul este vinovat de moartea deţinutului, astfel există o violare a art. 2 cu privire la acest aspect. Tot cu privire la violarea art. 2, coroborat cu art. 1, statul are obligaţia pozitivă de a efectua o anchetă efectivă în cazul unui deces survenit în urma unor violenţe. Chiar dacă această obligaţie nu este una de rezultat, ci una de mijloace, în cazul de faţă niciun oficial al penitenciarului nu a sesizat vreun organ competent să ancheteze moartea fratelui reclamantului, fiind nevoie de o sesizare a reclamantului în faţa organelor competente. În viziunea Curţii, o astfel de anchetă nu poate fi considerată adecvată şi deci există o violare a art. 2 şi sub acest aspect.
3. Art. 3 („Interzicerea torturii”). Curtea costată că leziunile suferite de fratele decedatului nu au fost cauzate de el însuşi, ci probabil de către gardienii închisorii în timpul interogatoriilor, în cadrul cărora se dorea obţinerea unei mărturisiri, tratament care poate fi calificat ca fiind tortură. Prin urmare, Curtea reţine o violare a art. 3 din Convenţie sub acest aspect. În plus, pentru motivele arătate la analiza consacrată art. 2, Curtea a constatat şi o violare a art. 3 sub aspectul lipsei unei anchete eficiente efectuate de stat în acest caz.
4. Art. 13 („Dreptul la un recurs efectiv”). Curtea reţine că reclamantul nu a introdus nicio acţiune în justiţie prin care să ceară compensaţii pentru daunele suferite în urma morţii fratelui său. Drept urmare, Curtea nu se poate pronunţa dacă instanţele naţionale ar fi analizat sau nu acest caz. Totuşi, posibilitatea solicitării unor compensaţii este în strânsă legătură cu existenţa unei anchete efective şi concludente cu privire la acel caz. În lipsa unei anchete efective, reclamantul este privat de un remediu procesual efectiv pentru a solicita analizarea condiţiilor în care s-a produs decesul fratelui sau. De aceea, Curtea a constatat că a existat şi o violare a art. 13 din Convenţie.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Aktaş contra Turciei - Dreptul la viaţă. Persoană deţinută. Deces.
