CEDO, secţia I, hotărârea Van der Ven c. Olanda, 4 februarie 2003, 50901/99
Percheziţiile intra-corporale sunt, în principiu, interzise de dispoziţiile art. 3 atunci când nu se justifică prin raţiuni serioase de securitate.
Reclamantul a fost plasat în detenţie preventivă în 1995, fiind acuzat de omor. În 1997, primind anumite informaţii potrivit cărora reclamantul se pregăteşte să evadeze, autorităţile l-au transferat pe acesta într-o unitate de securitate ridicată – EBI. Acest regim de securitate presupunea, între altele, supravegherea oricărei corespondenţe şi a apelurilor telefonice, limitate la 2 pe săptămână, limitarea contactului cu alţi deţinuţi, reducerea numărului de vizite din partea familiei, limitate la una de o oră pe săptămână, efectuarea frecventă a unor percheziţii intra-corporale. Într-un raport din 1997, Comitetul european pentru prevenirea torturii a concluzionat că regimul EBI poate fi considerat ca fiind inuman. De abia în mai 2001, reclamantul a fost transferat într-un penitenciar cu regim comun. În martie 2001, reclamantul a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor.
1. Art. 3 („Interzicerea torturii”). Tratament degradant. Detenţia într-o închisoare de înaltă securitate nu ridică, prin sine însăşi, vreo problemă faţă de art. 3, însă statele sunt obligate să vegheze asupra condiţiilor de detenţie, astfel ca acestea să nu fie incompatibile cu demnitatea umană şi să nu creeze suferinţe psihice ori fizice care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerentă detenţiei. Curtea a constatat că reclamantul a fost supus unor reguli de securitate sporită, care au condus, potrivit mai multor rapoarte medicale realizate, la instalarea unui sindrom depresiv sever, din cauza lipsei contactelor cu familia sa. De aceea, Curtea este de acord cu Comitetul pentru prevenirea torturii, admiţând faptul că situaţia de la faţa locului este îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât durata impunerii acestui regim a fost foarte mare. Curtea este îngrijorată în special de percheziţiile intra-corporale realizate în fiecare săptămână, în condiţiile în care necesitatea unor astfel de măsuri de securitate rămâne în dubiu. Curtea a considerat că un astfel de regim conduce la un sentiment de inferioritate, echivalent cu o umilire a persoanei. De aceea, Curtea a considerat că există o violare a art. 3.
2. Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Dacă este esenţial pentru respectarea vieţii familiale ca un deţinut să rămână în contact cu familia sa, autorităţile pot să exercite un anumit control asupra contactelor deţinuţilor cu lumea exterioară, fapt care nu este incompatibil prin sine însuşi cu art. 8. Curtea a constatat că, în speţă, restricţiile cu privire la raporturile cu familia sa au fost impuse în baza unor informaţii de o anumită veridicitate privind o posibilă evadare a reclamantului şi nu au fost nelimitate, acesta păstrând un contact cu familia sa în limitele impuse de autorităţi. De aceea, Curtea a constatat că art. 8 nu a fost violat.
Curtea a luat o hotărâre identică şi în afacerea, care privea exact aceleaşi aspecte, Lorsé şi alţii versus Olanda
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Van der Ven contra Olandei - Percheziţii intra-corporale. Tratament inuman şi degradant.
