Anusca contra Moldovei - Investigaţia inadecvată a suicidului
(Cerere nr. 24034/07)
HOTĂRÎREA
STRASBOURG
18 mai 2010
DEFINITIVĂ
la 18 iulie 2010
potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie.
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea
În cauza Anuşca c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuînd în cameră compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberînd în secret la 27 aprilie 2010,
Pronunţă prezenta hotărîre, adoptată în aceiaşi zi:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 24034/07) contra Republicii Moldova, depusă la 21 mai 2007, adresată Curţii în conformitate cu Articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) din partea cetăţeanului Republicii Moldova, Liuba Anuşca (“reclamanta”).
2. Reclamanta a fost reprezentată de dl. I. Ţurcanu, avocat cu practică în Edineţ. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamanta a pretins că investigaţia autorităţilor în cauza cu privire la moartea fiului său nu a fost conformă standardelor statuate de Convenţie.
4. La 22 octombrie 2008 Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea în fond a cererii odată cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 din Convenţie).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanta s-a născut în 1957 şi locuieşte în Lopatnic.
6. Dînsa este mama lui Ion Anuşca, născut în 1985, care a decedat la 05 octombrie 2004 în cadrul îndeplinirii serviciului militar obligatoriu.
7. Circumstanţele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul cum urmează.
8. Fiul reclamantei, înrolat în serviciul militar obligatoriu începînd cu Noiembrie 2003, îşi satisfăcea serviciu militar n termen la Baza de Aviaţie a Forţelor Militare Aeriene, unde dînsul lucra în gospodărie. În luna august care a urmat, el a fost transferat pentru îndeplinirea altor sarcini. Potrivit Guvernului, acest transfer a avut loc în rezultatul constatării unor probleme de conduită, inclusiv alcoolism şi agresivitate.
9. La 03 octombrie 2004, fiul reclamantei a părăsit fără permisiune unitatea militată pentru două/trei ore. Două zile mai tîrziu, i s-a solicitat să prezinte explicaţii scrise cu privire la cauzele absenţei sale. Dînsul verbal a explicat precum că a vizitat un cunoscut din satul vecin, căruia i-a încredinţat mai multe obiecte sale personale pentru păstrare. Unul din superiorii săi, care îi cunoştea cît pe reclamanta aşa şi pe fiul acesteia, a vorbit dur cu ultimul. Aproximativ la orele 20:10 dimineaţa, după cină, fiul reclamantei a cerut de la un alt soldat un pix. Peste cîteva minute, dînsul i-a restituit pixul împreună cu o colă de hîrtie şi un glonţ. El l-a rugat să nu citească scrisoarea scrisă pe coala de hîrtie şi a părăsit camera. Soldatul, oricum a citit scrisoarea, care conţinea cîteva cuvinte inclusiv şi un rămas bun de la o fată cu nume Olesea. Soldatul a informat comandantul său despre situaţie, care imediat le-a dat ordine soldaţilor să-l urmărească. Atunci, cînd fiul reclamantei nu a răspuns strigătelor, alţi soldaţi erau trimişi să-l găsească. Dînsul a fost găsit mort ceva minute mai tîrziu, sub un copac care se afla în spatele cazărmilor, cu o funie ruptă în jurul gîtului, cellalt capăt al căreia se afla agăţat de o creangă deasupra.
10. Comandantul militar al regimentului a sesizat Procuratura militară Bălţi, care a dispus procurorului, V.M., examinarea la faţa locului. Examinarea la faţa locului a început în scurt timp după miezul nopţii. Multe aspecte au fost verificate şi înscrise în procesul-verbal: depistarea căciulii militare lîngă cadavru; lungimea ambilor fragmente ale funiei; diametru crengii de care era agăţat. Procurorul a ridicat şi coala de hîrtie şi glonţul, indicate mai sus.
11. O examinare exterioară a cadavrului a fost efectuată mai tîrziu în acea noapte de către un doctor, care a început examinarea sa la orele 01:56. Dînsul a notat precum că doar o singură leziune s-a depistat asupra cadavrului, acea în jurul gîtului. După cum a fost accentuat din partea reclamantei, temperatura cadavrului nu a fost fixată, respectiv fiind imposibilă stabilirea timpului exact al decesului.
12. Potrivit Guvernului, procurorul a chestionat 15 soldaţi şi comandanţi despre orarul lui Ion Anuşca în regiment şi circumstanţele decesului acestuia. Nimic din cele spuse nu a dat temei de suspecta existenţa unei omucideri. Persoana care a fost menţionată în ultima scrisoare, de asemenea a fost audiată, precum şi reclamanta însuşi. Dînsa a declarat urmăririi penale precum că fiul său nu a avut nici o problemă în legătură cu serviciul militar, precum şi nu s-a plîns niciodată despre timpul din armată. El eventual se gîndea să continue cariera în armată şi în planurile lui intra închirierea unei case în apropierea bazei militare.
13. Investigaţia, la fel, a inclus şi o examinare psihiatrică post-mortem a defunctului efectuată de un colegiu din trei experţi. În primul lor raport de expertiză, din 19 noiembrie 2004, dînşii au descris că în baza tuturor materialelor prezentate nu este posibilă constatarea faptului dacă Ion Anuşca a fost determinat la sinucidere din partea altei persoane. În cel de al doilea raport de expertiză, din 17 decembrie 2004, şi urmare a chestionării lui „Olesea”, experţii au concluzionat că nu a existat nimic în comportamentul lui Ion Anuşca, în cadrul satisfacerii serviciului său militar, care ar indica că dînsul ar fi suferit de probleme psihologice. Nu a apărut şi concluzia că altcineva l-ar fi determinat la sinucidere.
14. Procurorul, de asemenea, a solicitat şi o examinare medico-legală a cadavrului care a avut loc la 07 decembrie 2004. Această examinare a confirmat că moartea a avut loc urmare a asfixiei prin strangulare. Tot atunci, s-a stabilit şi prezenţa alcoolului în sînge la momentul decesului (1.1 mg).
15. La 23 decembrie 2004, procurorul militar a adoptat o ordonanţă prin care a clasat urmărirea penală, constatînd că decesul a avut loc urmare a unui suicid şi nu a existat fapta infracţiunii.
16. La 01 aprilie 2005, Adjunctul Procurorului General a anulat această ordonanţă motivînd că cauzele morţii lui Ion Anuşca nu au fost suficient investigate. S-a indicat asupra efectuării mai multor acţiuni necesare de a fi efectuate, inclusiv şi o examinare grafoscopică şi audieri suplimentare a soldaţilor şi ofiţerilor din unitate în sensul stabilirii cauzelor suicidului şi acumulării mai multor informaţii despre comportamentul decedatului, starea psihică şi situaţia personală.
17. Examinarea scrisului a fost efectuată la 29 aprilie 2005. În cadrul aceleiaşi luni, procurorul-investigator a audiat mai mulţi colegi ale lui Ion Anuşca. Aceşti martori s-au referit la problemele familiale şi disensiuni apărute la dînsul acasă. Ei au comunicat că comportamentul lui Ion Anuşca radical s-a schimbat după ce acesta s-a întors în cazarmă din vizita de acasă avută loc în vara anului 2004; el a devenit închis în sine, dependent de băutură şi uneori nu-şi conştientiza acţiunile. Potrivit acestor martori, uneori el manifesta violenţe faţă de alţi soldaţi şi î-şi cauza dureri fizice prin lovituri cu capul de perete. Aceasta a fost cauza transferului său la o altă unitate, care a avut loc în august 2004. Aceste audieri, au permis identificarea numelui persoanei pe care Ion Anuşca l-a vizitat în satul vecin, P.S.. Procurorul militar a încetat investigaţia pentru a doua oară la 03 mai 2005, din nou concluzionînd că nici o infracţiune nu a fost comisă.
18. În noiembrie 2006, reclamanta a solicitat judecătoriei municipale Bălţi anularea deciziei cu privire la încetarea investigaţiei. Dînsa s-a plîns precum că nu a recepţionat nici o copie a ordonanţei adoptate de procurorul militar, precum şi nu a luat cunoştinţă cu materialele cauzei penale. Respectiv, reclamanta nu a fost în cunoştinţă de cauză daca o autopsie a fost efectuată. Demersul său întru audierea unor martori a fost respins de procurorul militar. Avocatul său a solicitat exhumarea cadavrului pentru a constata dacă alte leziuni, cauzate pînă la moarte, putea fi depistate.
19. La 20 noiembrie 2006 instanţa s-a plasat în favoarea reclamantei constatînd că drepturile acesteia prevăzute de articolele 77, 78 şi 80 din Codul de procedură penală au fost grav violate. Acestea includ dreptul de a prezenta documente şi probe pentru a fi anexate la materialele dosarului penal, dreptul de a contesta actele persoanei care efectuează urmărirea penală şi dreptul de a lua cunoştinţă cu materialele dosarului penal. Avînd în vedere că aceste drepturi nu au fost respectate, reclamanta pînă la momentul respectiv nu era în cunoştinţă despre cauzele decesului fiului său. Instanţa, de asemenea, a notat că din momentul în care expertiza medico-legală a făcut referire la fotografiile cadavrului, în materialele dosarului penal nu s-au găsit astfel de fotografii, fapt care ar putea să conducă la descoperirea unor fapte noi. Oricum, avînd în vedere că procedura prevăzută de articolul 313 din Cod de procedură penală nu a fost respectată, plîngerea reclamantei a fost respinsă.
20. Reclamanta a apelat la asistenţa unui Deputat în Parlament, care a sesizat Procurorul General. La 31 mai 2007 Adjunctul Procurorului General a anulat ordonanţa procurorului militar din 03 mai 2005. Acesta a ordonat recunoaşterea în calitate de parte vătămată a reclamantei, prin urmare instituirea acesteia în drepturile prevăzute de articolul 60 din Cod de procedură penală. Procurorul ierarhic superior a dat indicaţii întru ridicarea informaţiei de la primăria satului unde locuia reclamanta, despre caracterizarea fiului acesteia, relaţiile lui cu familia şi însuşi despre reclamanta. De asemenea s-a indicat asupra stabilirii cauzelor absenţei samavolnice a lui Ion Anuşca din unitatea militară şi locul lui de aflare în acel timp.
21. Procurorul militar a încetat investigaţia pentru a treia oară la 28 august 2007. Reclamanta a fost informată despre această decizie printr-o scrisoare din 20 septembrie 2007, la care s-a anexat o copie a ordonanţei.
22. Această ordonanţă a fost anulată de Adjunctul Procurorului General la 16 ianuarie 2008, care a specificat precum că nici fotografiile efectuate la cercetarea la faţa locului, nici originalele peliculelor fotografice nu au fost ataşate la procesul-verbal. Nici o informaţie despre absenţa lui Ion Anuşca din unitate nu a fost acumulată. Procurorul a insistat asupra audierii lui P.S., pentru a observa dacă există vre-o legătură între locuitorii satului şi decesului lui Ion Anuşca.
23. În ziua care a urmat, 17 ianuarie 2008, Procuratura Generală a formulat o scrisoare către procurorul militar din Bălţi prin care a criticat cu stricteţe maniera în care a fost efectuată investigaţia. Urmărirea penală a fost incompletă şi tergiversată nejustificat. Indicaţiile care s-au dispus nu au fost îndeplinite, fapt care denotă neîndeplinirea obligaţiunilor de serviciu şi lipsa controlului ierarhic din partea procurorului militar. Acesta din urmă a fost obligat să prezinte explicaţii scrise despre situaţia, să adopte toate măsurile necesare pentru a redresa şi a omite astfel de încălcări în viitor.
24. Urmărirea penală a fost încetată pentru a patra şi ultima dată la 21 mai 2008, constatîndu-se lipsa faptului infracţiunii. Reclamanta a fost informată despre această decizie prin scrisoarea datată cu 27 mai 2008, la care s-a anexat şi copia ordonanţei procurorului militar.
II. DREPTUL NAŢIONAL RELEVANT
25. Articolul 59 din Codul de procedură penală defineşte că „partea vătămată” este o persoană care, urmare a unei infracţiuni, a suferit un prejudiciu moral, fizic sau material. Articolul 60 specifică mai multe drepturi procedurale asociate cu acest statut procedural. Articolul 81 prevede că rudele apropiate pot să-şi asume rolul unei părţi vătămate decedate. Părţile relevante ale acestui articol stipulează:
“ Articolul 81. Succesorul părţii vătămate sau al părţii civile
(1) În procesul penal, succesor al părţii vătămate sau al părţii civile este recunoscută una din rudele ei apropiate care a manifestat dorinţa să exercite drepturile şi obligaţiile părţii vătămate decedate sau care, în urma infracţiunii, a pierdut capacitatea de a-şi exprima conştient voinţa. …
2) Recunoaşterea rudei apropiate ca succesor al părţii vătămate sau al părţii civile o decide procurorul care conduce urmărirea penală sau, după caz, instanţa de judecată, cu condiţia că ruda apropiată solicită această calitate. În cazul în care mai multe rude apropiate solicită această calitate, decizia de a alege succesorul îi revine procurorului sau instanţei de judecată...
...
(4) Succesorul părţii vătămate sau al părţii civile participă la procesul penal în locul părţii vătămate sau părţii civile.
...
ÎN DREPT
26. Reclamanta iniţial s-a plîns potrivit Articolului 6 vizavi de calitatea investigaţiei decesului fiului acesteia. Oricum, Curtea fiind competentă de a califica din punct de vedere juridic circumstanţele cazului, nu este ţinută de calificarea oferită de părţi în litigiu. În virtutea principiului jura novit curia, Curtea, de exemplu, consideră necesar de a da propria apreciere juridică a plîngerii potrivit Articolelor şi paragrafelor la care părţile în proces nu s-au referit. O plîngere este caracterizată prin pretinse fapte şi nu prin motivarea sau temeiurile juridice la care se referă (a se vedea Powell and Rayner v. the United Kingdom, 21 februarie 1990, § 29, Series A no. 172, şi Guerra and Others, pre-citat, § 44). Curtea consideră adecvat că plîngerea să fie examinată potrivit Articolului 2, şi deopotrivă datorită faptului că însuşi părţile au formulat observaţiile sub acelaşi aspect. Partea relevantă a Articolului 2 prevede:
“1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.”
I. ADMISIBILITATEA
27. Guvernul a pledat precum că reclamanta a omis să epuizeze remediile naţionale, din momentul în care dînsa nu contestat ultima ordonanţă în cauză, şi anume încetarea investigaţiei la 21 mai 2008, deşi această cale de contestaţie este prevăzută de Codul de procedură penală. Guvernul, adăugător, a susţinut că plîngerea reclamantei este vădit nefondată, din momentul în care dînsa doar a refuzat să accepte concluziile procuraturii militare şi nu a specificat nici o probă care naşte un dubiu vizavi de temeinicia acestei hotărîri sau ar sugera ideea că fiul ei a fost victima unui act criminal. În acest sens Guvernul a făcut referire la speţa Grădinar v. Moldova, nr. 7170/02, 8 aprilie 2008, în care plîngerile potrivit Articolului 2 s-au recunoscut a fi nesusţinute de nici o probă.
28. Reclamanta a susţinut că dînsa a folosit o cale potrivită prin adresarea unei plîngeri la judecătoria municipală Bălţi, care a recunoscut valabilitatea plîngerilor sale deşi finalmente a respins-o doar în baza unor temeiuri procedurale. Această decizie a instanţei a devenit definitivă şi dînsa a fost în drept să se adreseze Curţii. Reclamanta a adăugat precum că procurorul militar nu a atras nici o atenţie asupra criticelor aduse prin încheierea judecătoriei municipale.
29. Curtea notează precum că reclamanta a încercat să-şi realizeze drepturile sale procedurale potrivit legii procesual-penale naţionale, deşi, după cum s-a explicat mai sus, contestaţia acesteia a fost respinsă din motive pur procesuale. Necătînd la aceasta, valabilitatea plîngerii sale a fost recunoscută de Procuratura Generală atunci cînd la 31 mai 2007 s-a ordonat continuarea investigaţiei. Deci nu poate fi trasă concluzia precum că dînsa a rămas pasivă în cadrul desfăşurării investigaţiei. Mai mult decît atît, Curtea nu este convinsă că o contestaţie a ultimei ordonanţei adoptate de procurorul militar ar putea să rezolve problemele ridicate prin prisma Convenţiei în acest litigiu, care nemijlocit se referă la caracterul adecvat al investigaţiei, durata acesteia şi implicarea reclamantei în această urmărire penală. Redeschiderea pentru a cincia oară a investigaţiei, aproape după patru ani după evenimentele avute loc, nu poate fi apreciată drept un remediu efectiv în aceste circumstanţe. Respectiv, Curtea respinge obiecţia preliminară a Guvernului.
30. Curtea, de asemenea, respinge şi obiecţia preliminară a Guvernului cu privire la caracterul vădit nefondat al plîngerii. Referinţa Guvernului la cazul Grădinar este nepotrivită, din momentul în care în acea cauză plîngerile reclamantei s-au axat pe ideea că autorităţile nu s-au conformat obligaţiunilor pozitive de a proteja viaţa soţului acesteia de la acţiuni violente. Curtea a constatat că reclamanta nu şi-a probat plîngerile sub acest aspect, şi dînsa nu a prezentat nici o dovadă care ar arăta că investigaţia a fost superficială şi ineficiantă. În prezenta cauză reclamanta nu a pretins în substanţă violarea dreptului la viaţă a fiului său, contestînd în principiu maniera investigaţiei decesului. Curtea consideră că cererea reclamantei ridică întrebări de fapt şi de drept care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor depinde de examinarea fondului, şi alte temeiuri pentru declararea acesteia drept inadmisibilă nu s-au stabilit. Din momentul în care cererea nu este inadmisibilă în baza altor temeiuri, respectiv aceasta urmează a fi declarată admisibilă. În conformitate cu decizia sa de aplicare a Articolului 29 § 3 din Convenţie (a se vedea mai sus § 4), Curtea va proceda direct la examinarea fondului acestor plîngeri.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 2 DIN CONVENŢIE
A. Susţinerile părţilor
31. Reclamanta a prezentat o serie de critici în adresa investigaţiei decesului fiului său. Dînsa s-a plîns precum că autorităţile nu au recunoscut-o în calitate de succesor a părţii vătămate, prin aceasta limitînd-o în toate drepturile asociate cu acest statut procedural. Judecătoria municipală Bălţi a afirmat precum că drepturile reclamantei potrivit Codului de procedură penală au fost grav violate şi a notat că după doi ani de la moartea fiului ei, dînsei nu i s-a dus la cunoştinţă materialele dosarului şi nici nu a fost informată, totuşi, cum a decedat fiul ei.
32. La fel, reclamanta a criticat investigaţia pentru deficienţele sale care au condus la redeschiderea de trei ori a urmăririi penale. Este evident prin urmare şi, de asemenea, este clar, reieşind din remarcile critice conţinute în scrisoarea Procuraturii Generale în adresa Procuraturii militare Bălţi, că investigaţia a fost deficientă şi tergiversată, fie intenţionat fie prin neglijenţă. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului nu conţine detalii importante cum ar fi distanţa între sol şi creanga copacului, precum şi tipul funiei folosite; aceste elemente fiind stabilite doar urmare a declaraţiilor soldaţilor asistenţi la cercetarea la faţa locului. Examinarea exterioară a cadavrului a fost efectuată fără participarea medicului legist, după cum obligă Codul de procedură penală. Datorită faptului că s-a omis de a fixa temperatura cadavrului, timpul exact al morţii nu putea fi stabilit cu certitudine. Nu au fost încercări de a restabili ultimele momente din viaţa fiului, lăsînd deschisă întrebarea cît timp i-a luat să se sinucidă, şi cînd totuşi s-a rupt funia după sau pînă la asfixiere.
33. Investigaţia de la bun început s-a axat pe versiunea că a avut loc o sinucidere, deşi la etapa iniţială nu au fost suficiente dovezi pentru a exclude şi ipoteza unui omor premeditat. Faptul, cum a ajuns fiul reclamantei în stare avansată de ebrietate tot nu s-a cercetat. Similar, nu a existat nici o încercare veritabilă de a stabili dacă a avut el oare conflicte cu ofiţerii superior pină la momentul decesului. Chiar dacă este evident că dînsul s-a sinucis, reclamanta a continuat să susţină că este datoria Guvernului de a proceda la o investigaţie multilaterală pentru a înlătura orice dubiu. În final, reclamanta a accentuat asupra faptului că investigaţia a fost efectuată de un procuror-interimar militar mai puţin experimentat şi calificat decît acela care urma să fie numit în conformitate cu legislaţia în vigoare.
34. Guvernul a pledat precum că, deşi investigaţia a fost redeschisă de cîteva ori de către Procuratura Generală, în final s-au acumulat toate probele necesare care au şi condus la concluzia că acesta a fost un caz de suicid şi nici o infracţiune nu a fost comisă. Chiar dacă procurorul militar nu şi-a onorat obligaţiile în mod corespunzător, intervenţia Procuraturii Generale a asigurat finalmente conformitatea investigaţiei cu standardele Articolului 2. Toate, exceptînd două din omisiuni observate la etapa primară a investigaţiei, au fost în final remediate. Fotografiile cadavrului nu au fost de găsit, dar acest fapt nu poate combate constatările medicului legist, care a fost obligat să fixeze deplin şi sîrguincios rezultatele examinării. În ce priveşte implicarea reclamantei în cursul investigaţiei, Guvernul a susţinut precum că din momentul în care nu a fost constat faptul infracţiunii nu poate fi vorba despre existenţa victimei sau unei părţi vătămate. Luînd în consideraţie concluziile pe caz, că nu a avut loc nici o infracţiune, respectiv nu există o victimă a infracţiunii, prin urmare nici reclamanta nu poate pretinde calitatea de succesor al victimei.
35. Chiar şi în cazul acesta, reclamanta oricum a fost pasibilă să-şi exercite o serie de drepturi procedurale; judecătoria municipală Bălţi a examinat plîngerea acesteia referitor la investigaţie necătînd la lipsa statutului procesual. Guvernul a relevat că toate măsurile de investigaţie relevante au fot întreprinse, şi alte măsuri la care s-a referit reclamanta nu ar putea afecta concluzia adoptată. Investigatorul a procedat la o măsură rar întîlnită în practică şi anume la examinarea psihiatrică post-mortem a defunctului, care a confirmat versiunea că acesta era predispus la sinucidere.
36. Cît priveşte calificarea procurorului militar care a exercitat investigaţia, Guvernul a argumentat precum că acesta a avut abilităţile necesare. Nu este semnificativ nici faptul că investigaţia a fost efectuată şi cu referinţă la o eventuală determinare la sinucidere şi nu la un omor, din momentul în care orice probă acumulată putea şi urma să fie utilizată la dovedirea unei eventuale omucideri. Reclamanta nu a avut nici un temei prin care s-ar sugera că fiul acesteia ar fi fost omorît. Guvernul a concluzionat precum că cererea reclamantei este caracterizată ca o plîngere în a patra instanţă.
B. Aprecierea Curţii
37. Reclamanta nu s-a plîns asupra violării Articolului 2, aplicat în sub aspectul său material. Respectiv, Curtea va proceda la examinarea doar al aspectului procedural al Articolului 2.
1. Principii aplicabile
38. Curtea deja a avut oportunitatea de a afirma în numeroase cazuri cu privire la suicidul celor înrolaţi în forţele armate, protecţia procedurală a dreptului la viaţă, inclusă în textul Articolului 2, se aplică în mod egal asupra fatalităţilor avute loc în cadrul satisfacerii serviciului militar obligatoriu (a se vedea Hasan Çalışkan and Others v. Turkey, no. 13094/02, § 49, 27 Mai 2008, şi de asemenea Esat Bayram v Turkey, no. 75535/01, §§ 46-47, 26 Mai 2009). Autorităţile competente trebuie să conducă o investigaţie efectivă întru stabilirea circumstanţelor decesului şi să constate dacă o eventuală responsabilitate a oficialelor se impune în acest sens. Această este o obligaţie este de luare de măsuri şi nu, neapărat, cu privire la un rezultat.
39. O diligenţă specială este impusă atunci cînd un tînăr decedează în timpul cînd autorităţile militare sunt responsabile pentru starea lui fizică şi morală. În cazul în care un suicid este prezumat de a fi avut loc, autorităţile urmează să demonstreze precum că dînşii au făcut tot ce le este în putere să înlăture orice dubii pentru a satisface interesul familiei decedatului vizavi de toate circumstanţele legate de moartea persoanei. În practică aceasta înseamnă o cercetare minuţioasă a tuturor elementelor întru a exclude orice tendinţe de a considera că decedatul a fost subiectul unui act criminal. Investigaţia urmează a fi una minuţioasă şi multilaterală. Autorităţile sunt obligate să adopte toate măsurile rezonabile pentru a stabili toate aceste elemente. O cerinţă a promptitudinii şi desfăşurării rezonabile este prezumată în acest context. Mai mult, rudele apropiate ale victimei urmează a fi implicate în procedura într-o măsura necesară pentru ai proteja interesele sale legitime (Hasan Çalışkan, pre-citat, §§ 50-51).
2. Aplicarea principiilor asupra prezentei cauze
40. Investigaţia decesului lui Ion Anuşca a început prompt, după cum o cere Convenţia. Deşi reclamanta a criticat măsurile iniţiale ale investigatorului, Curtea nu califică elementele omise de a fi incluse în procesul-verbal de cercetare la faţa locului drept acelea care ar putea compromite întreaga investigaţie. Chiar dacă aparent un medic-legist nu a fost prezent la cercetare la faţa locului, Curtea notează că ambele examinări medico-legale, efectuate peste ceva ore după constatarea decesului şi după două luni mai tîrziu, au ajuns la aceiaşi concluzie despre cauza morţii. Pierderea fotografiilor cadavrului nu vor influenţa rezultatele acestor examinări medico-legale. Omisiunea de a stabili temperatura cadavrului, şi imposibilitatea rezultată de a constata ora exactă a morţii, este regretabilă. Totuşi, după cum rezultă din declaraţiile altor soldaţi, perioada între ultimul moment cînd fiul reclamantei a fost văzut în viaţă şi momentul cînd s-a descoperit cadavrul acestuia a fost de circa doisprezece minute. Observînd aceste şi alte circumstanţe din dosar, neconstatarea orei exacte a decesului nu pune sub semnul întrebării concluziile la care a ajuns investigaţia. Reclamanta consideră că măsuri suplimentarea urmau a fi efectuate în cadrul cercetării la faţa locului, şi s-a referit la multiple acţiuni de investigaţie enumerate de Codul de procedură penală, dar Curtea nu este convinsă că acestea ar accentua la o altă eventuală explicaţie a cauzei decesului fiului reclamantei. Curtea înţelege că reclamanta ar dori să completeze tabloul despre ultimele clipe ale vieţii fiului acesteia, să răspundă la toate întrebările pe care le mai are în legătură cu aceasta, dar protecţia procedurală înscrisă în Articolul 2 nu este necesar să fie extinsă atît de larg.
41. Reclamanta a pretins precum că relaţia fiului său cu ofiţerii superiori urmează să fie investigată, precum şi faptul cum s-a constatat a fi că la momentul decesului în sîngele fiului său s-a găsit o concentraţie semnificativă de alcool. Curtea notează că investigatorul a procedat la audieri suplimentare a colegilor de regiment a fiului reclamantei, care au dezvăluit diferite dificultăţi cu care ultimul s-a întîlnit în cadrul serviciului militar. Declaraţia lui P.S. a prezentat o explicaţie pentru starea de ebrietate a lui Anuşca. Faptul că alte măsuri în acest sens nu s-au luat nici de investigator şi nici de autorităţile militare, nu este în aceste circumstanţe un subiect pentru a reproşa potrivit Articolului 2.
42. Curtea consideră că investigaţia decesului lui Ion Anuşca finalmente şi eventual a ajuns la capăt. Nu există elemente în faţa Curţii care ar putea să creieze dubii vizavi de concluzia că fiul reclamantei s-a sinucis prin spînzurare (în contrar cu cazul lui Esat Bayram, pre-citat, în care Curtea a notat asupra contradicţiilor evidente între concluziile expertizelor medico-legale vizavi de orificiul pe unde a intrat glonţul în corpul defunctului, determinînd imposibilitatea de a stabili a fost oare decesul cauzat prin suicid sau printr-un act criminal, § 52).
43. Oricum, după cum s-a indicat mai sus, obligaţia procedurală, derivată din conţinutul Articolului 2, este primordial una de luare de măsuri. Chiar dacă toate constatările de mai sus din această cauză pot fi acceptate, Curtea totuşi este marcată prin faptul că Procuratura Generală a considerat necesar de a interveni de trei ori. Cu fiecare ocazie Procuratura Generală a ordonat redeschiderea procedurii şi a indicat procurorului militar să soluţioneze unele probleme suplimentare cu privire la aspecte care evident sunt de natură substanţială. Chiar dacă s-ar accepta pledoaria Guvernului că atitudinea procurorului militar nu a fost una contrară legii, performanţa lui a fost una evident nesatisfăcătoare. Un reproş aspru adresat Procurorului militar Bălţi la 17 ianuarie 2008 ( a se vedea mai sus § 23) s-a bazat pe îngrijorările reclamantei despre investigaţie, care la acel moment a durat mai mult de trei ani de zile. Curtea acceptă argumentul Guvernului că reacţia din oficiu a Procuraturii Generale finalmente a înlăturat deficienţele în investigaţie, dar acestea nu au soluţionat problema tergiversării. Curtea ar dori în acest sens să accentueze cerinţa unei desfăşurări rezonabile a investigaţiei. Investigaţia, desigur, s-a iniţiat prompt, dar timpul luat pentru a finaliza – 3 ani şi 7 luni – nu poate fi justificat prin prisma complexităţii cauzei şi a altor alte impedimente obiective. Reclamanta prin urmare a avut temeiuri de a pune sub semnul întrebării diligenţa autorităţilor întru dezvăluirea celor întîmplate, fapte care în viziunea sa constituiau o moarte subită şi inexplicabilă a fiului său în timpul serviciului militar.
44. Mai mult, după cum rezultă din hotărîrea judecătoriei municipale Bălţi (a se vedea mai sus § 19) autorităţile nu au implicat destul de suficient reclamanta în investigaţie, cel puţin timp de primii doi ani de zile. Curtea a accentuat cu mai multe ocazii că implicarea rudelor apropiate în investigaţie, în aceste situaţii, serveşte asigurării responsabilităţii publice a autorităţilor şi credibilităţi societăţii în acţiunile acestora (a se vedea Ramsahai and Others, pre-citat, § 321). În această cauză, reclamanta a avut un interes constant şi motivat pentru o efectuarea unei investigaţii, care ar putea fi realizat prin recunoaşterea statutului său solicitat în baza Codului de procedură penală. Curtea nu acceptă argumentul Guvernului în acest sens, şi anume precum că doar în situaţia în care o infracţiune a fost comisă o rudă a victimei poate fi recunoscută în calitate de succesor. Această viziune ar putea plasa sinuciderile în afara aplicabilităţii sub aspect procedural al Articolului 2 din Convenţie, ceea ce vine în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii, prin urmare este necesară de a fi respinsă. Întîrzierile semnificative în implicarea rudelor apropiate în proceduri de investigaţie nu pot fi acceptate (a se vedea Mikayil Mammadov v. Azerbaijan, no. 4762/05, § 132, 17 decembrie 2009). Guvernul a argumentat precum că nu a fost nici o circumstanţă care ar împiedica reclamanta de a lua cunoştinţă cu materialele dosarului, şi dînsa a fost informată de procurorul militar despre încetarea investigaţiei prezentîndu-se copia respectivei ordonanţe. Curtea ar dori să accentueze că Articolul 2 impune mai mult decît simpla informare a rudelor apropiate despre desfăşurarea şi progresul investigaţiei, şi include o implicare activă în proceduri (a se vedea Salgın v. Turkey, pre-citat, § 89). Curtea constată că un asemenea lucru nu a avut loc în cazul reclamantei (a se vedea Trubnikov v. Russia, no. 49790/99, § 93, 5 iulie 2005).
45. În concluzie, avînd în vedere maniera în care decesul lui Ion Anuşca a fost investigat, timpul care a durat investigaţia şi o implicare foarte limitată a reclamantei în investigaţie, Curtea consideră că investigaţia nu a fost una „eficientă” în sensul conceptului stabilit prin propria jurisprudenţă. Respectiv a avut loc violarea Articolului 2 din Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
46. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
47. Reclamanta a pretins 116 040 lei moldoveneşti (MDL) cu titlu de prejudiciu material. Dînsa a estimat că această sumă ar putea fi impusă statului respondent, potrivit regulilor cu privire la compensarea în caz de moarte în cadrul serviciului militar. Reclamanta a pretins, de asemenea, 100 000 Euro (EUR) pentru compensarea suferinţelor psihologice urmare a tergiversărilor şi deficienţelor investigaţiei decesului fiului ei.
48. Guvernul a susţinut precum că reclamanta nu a adus nici o probă întru susţinerea unui prejudiciu material real suferit. Guvernul a notat că reclamanta nu a solicitat pe parcursul procedurilor compensaţii. Cu privire la prejudiciul moral, Guvernul a pledat precum că datorită faptului că nu a avut loc o violare, o compensaţie nu se impune în acest sens. În orice caz, Guvernul a considerat pretenţiile reclamantei drept unele excesive prin prisma jurisprudenţei Curţii în cauze similare.
49. Curtea nu observă nici o legătură de cauzalitate între violarea constatată şi pretinse compensaţii materiale; respectiv aceste pretenţii se resping. În ce priveşte prejudiciul moral, hotărînd pe principii echitabile, Curtea acordă reclamantei 8 000 Euro.
B. Costuri şi cheltuieli
50. Reclamanta nu a pretins satisfacţii cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Penalităţi
51. Curtea consideră oportun ca penalităţile de întîrziere să fie calculate reieşind din rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene la care se vor adăuga trei procente.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc violarea Articolului 2 din Convenţie aplicat sub aspectul său procedural;
3. Hotărăşte
(a) că Statul reclamat va achita reclamantei, în decurs de trei luni de la data la care prezenta hotărîre va deveni definitivă, potrivit Articolului 44 § 2 din Convenţie, suma de 8 000 Euro (opt mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, suma care urmează să fie convertită în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data executării, plus orice taxă care poate fi încasată;
(b) că din momentul expirării termenului mai sus menţionat de trei luni pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamatei de satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 18 mai 2010, în conformitate cu Regula 77 § § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza Grefier Preşedinte
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Anusca contra Moldovei - Investigaţia inadecvată a suicidului
