CEACHIR contra Moldovei - Admiterea unui apel tardiv
| Comentarii |
|
CEACHIR contra Moldovei - Admiterea unui apel tardiv
(Cererea nr. 11712/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG 15 ianuarie 2008
DEFINITIVĂ
15/04/2008
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Ceachir c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în
cadrul unei camere compuse din: Nicolas Bratza, Preşedinte, Josep Casadevall, Giovanni Bonello, Kristaq Traja, Stanislav Pavlovschi, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 11 decembrie 2007 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 11712/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de doi cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Gheorghe Ceachir şi dl Ion Ceachir („reclamanţii”), la 9 martie 2004.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi în faţa Curţii de către dl Vladislav Gribincea, de la „Juriştii pentru drepturile omului”, o organizaţie non¬guvernamentală cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamanţii au pretins că dreptul lor la un proces echitabil a fost încălcat prin omisiunea Curţii Supreme de Justiţie de a aduce vreun motiv pentru repunerea în termenul de depunere a recursului.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 28 octombrie 2005, Preşedintele acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei şi satisfacţia echitabilă.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
1. Reclamanţii, dl Gheorghe Ceachir, care s-a născut în anul 1931, şi dl Ion Ceachir, care s-a născut în anul 1940, locuiesc în Chişinău şi, respectiv, Bălţi.
2. În anul 1949, părinţii reclamanţilor au fost persecutaţi de către autorităţile comuniste. Proprietatea lor a fost confiscată, iar ei au fost deportaţi în Siberia.
8. În anul 1989, ei au fost reabilitaţi.
1. La 2 august 2002, reclamanţii au intentat o acţiune împotriva Ministerului Finanţelor („Ministerul”), solicitând compensaţii pentru confiscarea proprietăţii părinţilor lor.
2. La 27 mai 2003, Judecătoria sectorului Rîşcani a hotărât în favoarea reclamanţilor şi a obligat Ministerul să le plătească compensaţii în mărime de 150,500 lei moldoveneşti (MDL) (8,988 euro (EUR) la acea dată) fiecăruia. Ea a emis şi un titlu executoriu. Ministerul a depus apel.
3. La 14 august 2003, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul şi a menţinut hotărârea judecătorească din 27 mai 2003. Reprezentantul Ministerului nu a participat la şedinţă.
4. La 29 august 2003, Ministerul a depus la Curtea Supremă de Justiţie un recurs datat cu 28 august 2003.
5. Bazându-se pe articolele 437 şi 438 ale Codului de procedură civilă („CPC”) (a se vedea Dreptul intern relevant de mai jos), la 15 septembrie 2003, vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie a restituit Ministerului cererea de recurs pe motivul neplăţii de către acesta a taxei de stat. El a mai informat Ministerul că acesta putea să depună recurs repetat după înlăturarea neajunsurilor şi cu respectarea celorlalte cerinţe stabilite de lege.
6. La 1 octombrie 2003, executorul judecătoresc al Direcţiei Rîşcani de executare a Deciziilor Judiciare a primit titlul executoriu din 27 mai 2003 şi, la 7 octombrie 2003, a cerut Ministerului să-l execute.
7. La 18 noiembrie 2003, Ministerul a informat executorul că el a depus recurs împotriva deciziei judecătoreşti din 14 august 2003 şi că el va executa titlul executoriu doar după examinarea recursului de către Curtea Supremă de Justiţie.
8. Între timp, după cum se pretinde, la 13 noiembrie 2003, Ministerul a expediat o scrisoare Curţii Supreme de Justiţie în care a susţinut că, potrivit Legii taxei de stat, acesta era scutit de la plata taxei de stat la depunerea cererii de recurs.
9. La 8 decembrie 2003, Ministerul a depus la Curtea Supremă de Justiţie un nou recurs împotriva deciziei judecătoreşti din 14 august 2003. Conţinutul acestuia era identic celui din 29 august 2003 şi avea aceeaşi dată la care a fost întocmit de către Minister – 28 august 2003. Ministerul nu a cerut repunerea în termenul de depunere a noii cereri de recurs, precum nu s-a referit nici la chestiunea privind taxa de stat.
10. La 20 mai 2004, reclamanţii au depus la Curtea Supremă de Justiţie referinţa lor la recursul Ministerului şi au susţinut, inter alia, că acesta a fost depus cu omiterea termenului de atac.
11. La 26 mai 2004, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul Ministerului, a casat hotărârile judecătoreşti din 27 mai şi 14 august 2003 şi a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Sângerei. Curtea Supremă a menţionat expres în decizia sa că Ministerul a depus recursul la 8 decembrie 2003.
12. La 4 octombrie 2004, Judecătoria Sîngerei a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat Ministerul să le plătească compensaţii de câte MDL 36,250 (EUR 2,402 la acea dată) fiecăruia. La 22 octombrie 2004, reclamanţii au depus apel la Curtea de Apel Bălţi.
13. Printr-o decizie din 7 decembrie 2004, Curtea de Apel Bălţi a respins cererea de apel a reclamanţilor pe motiv că a fost depusă cu omiterea termenului de atac. Reclamanţii au depus recurs împotriva acestei decizii.
14. La 13 aprilie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul, a casat decizia din 7 decembrie 2004 şi a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bălţi.
15. La 7 iulie 2005, Curtea de Apel Bălţi a respins apelul reclamanţilor depus împotriva hotărârii judecătoreşti din 4 octombrie 2004. Ei au depus recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
16. La 9 noiembrie 2005, în cadrul procedurilor în faţa Curţii Supreme de Justiţie, reclamanţii au cerut retragerea cererii lor de recurs şi încetarea procesului. La aceeaşi dată, cererea lor a fost admisă, iar procesul încetat.
17. La 16 ianuarie 2006, reclamanţii au depus la Curtea Supremă de Justiţie o cerere de revizuire a deciziei acesteia din 9 noiembrie 2005, prin care aceasta a încetat procedura. La 24 mai 2006, cererea lor a fost respinsă.
18. La 17 iulie 2006, executorul judecătoresc a solicitat Ministerului să execute hotărârea Judecătoriei Sîngerei din 4 octombrie 2004.
19. La 11 august 2006, Ministerul a depus apel împotriva hotărârii judecătoreşti din 4 octombrie 2004, iar acesta a fost respins printr-o decizie irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 7 februarie 2007 ca depus cu omiterea termenului de atac.
20. La 28 martie 2007, executorul judecătoresc a executat hotărârea judecătorească din 4 octombrie 2004 şi a plătit fiecărui reclamant câte MDL 36,250.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
29. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:
„Articolul 254. Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile
(1) Rămân definitive hotărârile judecătoreşti: ... b) emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea pricinii în apel, în
cazul în care apelul este respins; ...
(2) Rămân irevocabile hotărârile judecătoreşti: a) emise în primă instanţă, după expirarea termenului de atac; b) emise în primă instanţă, atacate în apel sau recurs, după examinarea pricinii în recurs, în cazul în care recursul este respins; …
Articolul 433. Temeiurile inadmisibilităţii recursului
Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: ... b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434…
Articolul 434. Termenul de declarare a recursului
(1)_ Recursul declarat în termen de două luni de la data pronunţării sau înştiinţării [părţii] se consideră depus în termen.
(2) Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.
Articolul 437. Cuprinsul cererii de recurs
...
(2) La cererea de recurs trebuie să se anexeze dovada de plată a taxei de stat_ .
Article 438. Restituirea cererii de recurs
...
(2) Dacă cererea de recurs nu corespunde prevederilor art.437 ori s-a depus fără plata taxei de stat, instanţa, printr-o adresă semnată de preşedintele sau vicepreşedintele colegiului respectiv, o restituie în termen de 5 zile.
(3) Restituirea cererii de recurs nu împiedică declararea repetată a recursului după lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli stabilite de lege pentru declararea lui.”
30. Legea taxei de stat (nr. 1216), din 3 decembrie 1992, prevede următoarele:
„Articolul 4. Înlesnirile vizând taxa de stat
(1) Sunt scutiţi de plata taxei de stat în instanţele judecătoreşti:
...
(12) autorităţile publice centrale, organele centrale de specialitate ale administraţiei publice_ la înaintarea acţiunilor privind protecţia intereselor patrimoniale ale statului, şi la contestarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti; …”
31. Codul civil din 12 iunie 2003, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Articolul 619. Dobânda de întârziere
(1) Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 [rata de refinanţare a BNM] dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
(2) În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobânda este de 9% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.”
ÎN DREPT
32. Reclamanţii au pretins că dreptul lor la un proces echitabil, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, a fost încălcat prin faptul că, la 26 mai 2004, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul Ministerului chiar dacă acesta era tardiv. Partea relevantă a articolului 6 § 1 este următoarea:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil … într-un termen
rezonabil, ... de către o instanţă independentăşi imparţială, instituită prin lege, care
va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
A. Pretenţiile reclamanţilor cu privire la neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 27 mai 2003
33. În cererea lor iniţială, reclamanţii s-au plâns de ingerinţa în drepturile lor garantate de articolele 6 § 1 şi 14 ale Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prin neexecutarea hotărârii Judecătoriei sectorului Rîşcani din 27 mai 2003. Totuşi, în observaţiile lor cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, ei au informat Curtea că nu mai doreau să menţină aceste pretenţii. Prin urmare, Curtea nu le va examina.
B. Pretenţia cu privire la recursul depus cu omiterea termenului
34. Guvernul a declarat că reclamanţii şi-au pierdut statutul de „victimă”. El a susţinut că, având în vedere faptul că, la 9 noiembrie 2005, reclamanţii au retras cererea lor de recurs şi au solicitat Curţii Supreme de Justiţie să înceteze procesul, trebuie considerat că ei şi-au exprimat acordul cu suma compensaţiei acordate de Judecătoria Sîngerei la 4 octombrie 2004 (a se vedea paragrafele 20 şi 24 de mai sus).
De asemenea, Guvernul a declarat că, la data depunerii acestei cereri la Curte, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, dl Gheorghe Ceachir nu era autorizat să-şi reprezinte fratele în faţa Curţii. Guvernul a cerut Curţii să respingă cererea depusă de dl Ion Ceachir, pe motiv că aceasta nu a fost depusă la Curte în modul corespunzător.
35. Reclamanţii nu au fost de acord cu obiecţiile Guvernului şi au susţinut că, având în vedere că pretenţia lor se referea la casarea ilegală a hotărârii judecătoreşti din 27 mai 2003 ca urmare a unui recurs depus cu omiterea termenului, autorităţile naţionale nu au recunoscut violarea Convenţiei şi nici nu le-au plătit vreo compensaţie pentru această casare ilegală. Reclamanţii au considerat că obiecţia Guvernului privind retragerea recursului lor ridică o chestiune cu privire la neepuizarea căilor de recurs interne. Ei au susţinut că, în cazurile în care este vorba de casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, derularea ulterioară a procedurilor redeschise ilegal este irelevantă.
În al doilea rând, la 21 aprilie 2006, dl Ion Ceachir a informat Curtea că, la data depunerii cererii, fratele său, dl Gheorghe Ceachir, şi reprezentantul său, dl Vladislav Gribincea, au avut acordul lui să acţioneze în numele lui şi să iniţieze proceduri în faţa Curţii.
36. Curtea reaminteşte că „casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile este un act instantaneu care nu creează o situaţie continuă, chiar dacă atrage după sine o redeschidere a procedurilor” (a se vedea Frunze v. Moldova, nr. 42308/02, 14 septembrie 2004). Urmează a fi notat că pretenţia reclamanţilor se referă la casarea ilegală a hotărârii judecătoreşti din 27 mai 2003, menţinută la 14 august 2003 de către Curtea de Apel Chişinău, şi nu la suma compensaţiei acordate de către instanţele judecătoreşti naţionale pentru confiscarea proprietăţii părinţilor lor. Prin urmare, ea respinge prima obiecţie a Guvernului şi consideră că chestiunea privind legalitatea redeschiderii procedurilor la 26 mai 2004 de către Curtea Supremă este legată de examinarea fondului cauzei. Prin urmare, ea va examina această chestiune împreună cu fondul.
În ceea ce priveşte cea de-a doua obiecţie invocată de Guvern, Curtea reiterează că „reprezentantul reclamantului trebuie să prezinte o „procură sau o autorizaţie scrisă de a acţiona”. O simplă autorizaţie scrisă ar fi valabilă pentru procedurile în faţa Curţii, doar dacă s-a dovedit că aceasta a fost făcută fără înţelegerea şi acordul reclamantului” (a se vedea Velikova v. Bulgaria, nr. 41488/98, § 50, ECHR 2000-VI). Din conţinutul scrisorii din 21 aprilie 2006 (a se vedea paragraful 35 de mai sus), Curtea consideră că nu există dubii privind înţelegerea şi acordul dlui Ion Ceachir de a-şi menţine cererea.
37. Prin urmare, Curtea respinge obiecţia Guvernului.
C. Concluzia cu privire la admisibilitate
38. Curtea consideră că pretenţiile reclamanţilor formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru a le declara inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
39. Reclamanţii s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, de casarea de către Curtea Supremă de Justiţie a hotărârii Judecătoriei sectorului Rîşcani din 27 mai 2003, fără însă a prezenta vreun motiv pentru admiterea recursului depus cu omiterea termenului.
40. Guvernul a susţinut că Ministerul a depus recursul la 29 august 2003, adică în termen. El a declarat că, prin scrisoarea sa din 13 noiembrie 2003, Ministerul a clarificat chestiunea taxei de stat (a se vedea paragraful 16 şi paragraful 30 din dreptul intern relevant de mai sus) şi că recursul din 8 decembrie 2003 a fost o reiterare a celui din 29
august 2003. Deoarece Curtea Supremă de Justiţie a adus motive suficiente în decizia sa din 26 mai 2004 pentru admiterea recursului Ministerului, Guvernul a considerat că nu a avut loc vreo încălcare a drepturilor reclamanţilor garantate de Convenţie.
41. Curtea observă că principiile generale care se aplică cazurilor de acest gen au fost expuse în hotărârea Curţii în cauza Melnic v. Moldova (nr. 6923/03, §§ 41-43, 14 noiembrie 2006).
42. Urmează a fi notat faptul că, potrivit articolului 434 al CPC, recursul se declară în termen de două luni, termen care nu poate fi restabilit. Acest termen se calculează de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti sau de la data înştiinţării părţilor. După cum este prevăzut în articolul 254 al CPC (a se vedea paragraful 29 de mai sus), în cazul omiterii acestuia, hotărârea devine definitivăşi irevocabilă.
43. În această cauză, Curtea notează că reprezentantul Ministerului nu a fost prezent la şedinţa de judecată a Curţii de Apel Chişinău din 14 august 2003 (a se vedea paragraful 11 de mai sus). În lipsa vreunei probe prezentate de părţi privind data la care Ministerul a aflat despre decizia judecătorească din 14 august 2003, Curtea este gata să considere data indicată pe cererea de apel a Ministerului drept dată la care acesta a aflat despre decizie şi de la care începe calcularea termenului de două luni (a se vedea paragrafele 12 şi 17 de mai sus). Prin urmare, termenul în care Ministerul putea să depună recurs a expirat la 29 octombrie 2003.
44. Guvernul susţine că, la 13 noiembrie 2003, Ministerul a expediat
o scrisoare Curţii Supreme de Justiţie pentru a clarifica chestiunea taxei de stat. Se pare însă că scrisoarea a fost expediată cu omiterea termenului prevăzut de articolul 434 al CPC (a se vedea paragrafele 16 şi 40 de mai sus). Mai mult, articolul 434 prevede clar că termenul de două luni nu poate fi restabilit.
1. Curtea atrage deosebită atenţie faptului că, în ciuda obiecţiei formulate de reclamanţi la 20 mai 2004, potrivit căreia recursul Ministerului a fost depus cu omiterea termenului de atac, Curtea Supremă de Justiţie nu a adus vreun motiv pentru respingerea acesteia şi, aparent, a tratat-o ca irelevantă.
2. În final, Curtea notează că, la 26 mai 2004, Curtea Supremă de Justiţie a menţionat expres că a examinat recursul depus la 8 decembrie 2003, şi nu recursul Ministerului din 29 august 2003.
3. Curtea reaminteşte că situaţii similare au fost deja examinate în hotărârile Popov v. Moldova (nr. 2), (nr. 19960/04, § 53, 6 decembrie 2005) şi Melnic (citată mai sus, §§ 40 şi 41), în care s-a constatat că, prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil.
4. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei, iar obiecţia preliminară a Guvernului (a se vedea paragraful 36 de mai sus) urmează a fi respinsă.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
49. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
1. Datoria în temeiul hotărârii judecătoreşti
50. Reclamanţii au pretins câte MDL 114,250, reprezentând diferenţa dintre suma acordată prin hotărârea Judecătoriei sectorului Rîşcani din 27 mai 2003 şi suma de MDL 36,250, care deja le-a fost plătită (a se vedea paragraful 28 de mai sus).
51. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsăşi a declarat că, prin retragerea recursului, reclamanţii au acceptat suma compensaţiei acordate de Judecătoria Sîngerei la 4 octombrie 2004. Primind câte MDL 36,250, pretenţiile lor trebuie respinse.
52. În lumina constatării sale, potrivit căreia autorităţile au încălcat drepturile reclamanţilor prin casarea hotărârii judecătoreşti prin care acestora li s-au acordat câte MDL 150,500, şi luând în consideraţie că ei au primit deja MDL 36,250, Curtea constată că reclamanţii sunt încă în drept să primească câte MDL 114,250 (EUR 6,586), reprezentând restul sumei acordate de Judecătoria sectorului Rîşcani la 27 mai 2003.
2. Dobânda de întârziere
53. Bazându-se pe articolul 619 al Codului civil (a se vedea Dreptul intern relevant de mai sus), reclamanţii au solicitat să le fie plătită dobânda pentru executarea întârziată a obligaţiei pecuniare, şi anume a sumei de MDL 150,500 acordată prin hotărârea judecătorească din 27 mai 2003. Potrivit metodologiei lor de calcul, dobânda care urma a fi plătită fiecărui reclamant era de EUR 7,278.99, şi urma a fi calculată de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
54. Guvernul nu s-a abătut de la poziţia sa expusă în paragraful 51 de mai sus şi a considerat pretenţiile reclamanţilor neîntemeiate.
55. Curtea consideră că reclamanţilor trebuia să le fi fost cauzat un prejudiciu material ca rezultat al admiterii de către Curtea Supremă de
Justiţie a recursului depus cu omiterea termenului. Luând în consideraţie legislaţia naţională privind calcularea dobânzii de întârziere (a se vedea paragraful 31 de mai sus), Curtea acordă fiecărui reclamant câte EUR 7,279 cu titlu de compensaţie pentru dobânda ratată.
B. Prejudiciul moral
56. Referindu-se la hotărârea în cauza Popov (nr. 2) (citată mai sus), reclamanţii au pretins câte EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor lor garantate de Convenţie.
57. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamanţi şi a declarat că ei nu erau în drept să primească vreo compensaţie.
58. Curtea consideră că reclamanţilor trebuia să le fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca urmare a încălcării drepturilor lor garantate de Convenţie. Totuşi, suma concretă pretinsă este excesivă. Făcând o evaluare în mod echitabil, Curtea acordă reclamanţilor solidar EUR 3,600 cu titlu de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
59. Reclamanţii au pretins EUR 2,730 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Ei au prezentat o listă detaliată, potrivit căreia onorariul perceput de avocat pentru o oră de lucru era de EUR 60 şi au făcut referire la o decizie a Baroului Avocaţilor din Republica Moldova din 29 decembrie 2005, în care era prevăzut nivelul recomandat de remunerare a avocaţilor care reprezintă interesele reclamanţilor în faţa tribunalelor internaţionale. De asemenea, ei au prezentat o chitanţă potrivit căreia, la 21 aprilie 2006, reprezentantul lor a primit MDL 41,402 (EUR 2,580). Suma pretinsă se datora faptului că cererea iniţială a fost întocmită în privinţa neexecutării hotărârii judecătoreşti din 27 mai 2003. Ca urmare a deciziei Curţii Supreme de Justiţie de a admite recursul Ministerului, a fost necesară reformularea integrală a pretenţiilor iniţiale. În final, luând în consideraţie plata parţială a sumei de MDL 36,250, pretenţiile privind satisfacţia echitabilă au trebuit să fie prezentate repetat.
60. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă pentru reprezentare, susţinând că Curtea nu trebuie să le acorde vreo compensaţie cu titlu de costuri şi cheltuieli, deoarece aceste pretenţii erau excesive.
61. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41 al Convenţiei, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-...).
62. În această cauză, având în vedere lista detaliată prezentatăşi complexitatea cauzei, precum şi faptul că reprezentantul reclamanţilor a fost nevoit să reformuleze esenţial cererea iniţială, Curtea acordă reclamanţilor EUR 1,800 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
D. Dobânda de întârziere
63. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Rezervă pentru examinarea fondului obiecţia preliminară a Guvernului privind statutul de „victimă” al reclamanţilor;
2. Declară cererea admisibilă;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi respinge obiecţia preliminară a Guvernului;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) câte EUR 6,586 (şase mii cinci sute optzeci şi şase euro) cu titlu de prejudiciu material, reprezentând datoria în temeiul hotărârii judecătoreşti;
(ii) câte EUR 7,279 (şapte mii două sute şaptezeci şi nouă euro) cu titlu de prejudiciu material, reprezentând dobânda ratată;
(iii) suma totală de EUR 3,600 (trei mii şase sute euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(iv) suma totală de EUR 1,800 (o mie opt sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli; şi
(v) orice taxă care poate fi percepută la sumele menţionate mai sus;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de
Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba englezăşi comunicată în scris la 15 ianuarie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza Grefier Preşedinte
| ← Railean contra Moldovei - Investigaţia inadecvată a decesului... | Botnari contra Moldovei - Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti → |
|---|
