Botnari contra Moldovei - Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti
| Comentarii |
|
Botnari contra Moldova - Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti
(Cererea nr. 19981/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG 19 iunie 2007
DEFINITIVĂ
19/09/2007
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Botnari c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Sir Nicolas BRATZA, Preşedinte,
Dl J. CASADEVALL,
Dl G. BONELLO,
Dl K. TRAJA,
Dl Dl S. PAVLOVSCHI,J. ŠIKUTA,
Dna P. HIRVELÄ, judecători,
şi dna F. ARACI, Grefier adjunct al Secţiunii, Deliberând la 29 mai 2007 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 19981/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Andrei Botnari („reclamant”), la 1 aprilie 2002.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dna Luciana Iabangi, de la „Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova”, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 25 mai 2000 a constituit o încălcare a dreptului său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil într-un termen rezonabil, garantat de articolul 6 al Convenţiei şi a dreptului său la un recurs efectiv, garantat de articolul 13 al Convenţiei.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 7 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1968 şi locuieşte în Chişinău.
6. Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
7. Reclamantul este procuror. Potrivit Legii nr. 902-XII din 29 ianuarie 1992, autorităţile locale sunt obligate să asigure procurorii cu un apartamentîn termen de un an de la angajarea lor. În 1999, reclamantul a depus o cerere oficială la consiliul local pentru obţinerea unui apartament. Consiliul local i-a răspuns că, datorită lipsei fondurilor alocate din bugetul central, nu au fost construite apartamente noi şi, prin urmare, prevederile legii nu pot fi implementate.
8. În martie 2000, reclamantul a intentat o acţiune civilă împotriva consiliului local. La 25 mai 2000, Judecătoria sectorului Centru a dispus consiliului local să-l asigure cu un apartament. Această hotărâre nu a fost contestată cu apel şi a devenit irevocabilăşi executorie 15 zile mai târziu.
9. Reclamantul a obţinut un titlu executor, pe care executorul judecătoresc nu l-a executat. Deoarece consiliul local nu s-a conformat hotărârii judecătoreşti din 25 mai 2000, precum şi altor hotărâri judecătoreşti, el a fost amendat printr-o decizie din 9 februarie 2001 a Judecătoriei sectorului Centru cu 1,800 lei moldoveneşti (MDL). Potrivit Guvernului, aceeaşi instanţă judecătorească a amendat consiliul local la 17 februarie 2001 cu MDL 2,700 în urma neexecutării continue a hotărârii judecătoreşti. Reclamantul contestă faptul că cea de-a doua amendă a fost vreodată aplicată.
10. La o dată nespecificată, reclamantul a scris Ministerului Justiţiei, plângându-se de neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Printr-o scrisoare adresată reclamantului la 26 decembrie 2000, Ministerul Justiţiei l-a asigurat pe reclamant că se făcea tot posibilul pentru executarea hotărârii judecătoreşti.
11. La 23 decembrie 2001, reclamantul a scris Ministerului Justiţiei o altă scrisoare. Acea scrisoare a fost transmisă Judecătoriei sectorului Centru. De asemenea, reclamantul a scris de multe ori scrisori Prim-ministrului şi Preşedintelui Republicii Moldova.
12. Hotărârea judecătorească din 25 mai 2000 nu a fost încă executată.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
13. Dreptul intern pertinent a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, ECHR 2004-III (extracts)).
ÎN DREPT
14. Reclamantul pretinde că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea sa a constituit o încălcare a drepturilor lui garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei.
Articolul 6, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”.
De asemenea, el a pretins că aceeaşi omisiune de a executa hotărârea judecătorească a constituit o încălcare a drepturilor sale garantate de articolul 13 al Convenţiei. Deşi această pretenţie nu a fost comunicată, totuşi, Guvernul a prezentat comentarii cu privire la ea.
Articolul 13 prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
15. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului în temeiul articolelor 6 şi 13 ale Convenţiei ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului lor. Niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
1. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei.
2. Guvernul a considerat că nu a avut loc o încălcare a acelor drepturi, deoarece autorităţile au întreprins toate măsurile rezonabile pentru a asigura executarea hotărârii judecătoreşti. Acest lucru a fost dificil din cauza lipsei apartamentelor disponibile în Chişinău.
3. Curtea notează că, în această cauză, conform legislaţiei naţionale, reclamantul a avut acces la o instanţă judecătorească în ceea ce priveşte litigiul său cu consiliul local. Prin urmare, articolul 6 este aplicabil (a se vedea, pentru o descriere a principiilor relevante, Vilho Eskelinen and Others v. Finland [GC], nr. 43803/98, § 62, 19 aprilie 2007).
4. Curtea notează că hotărârea judecătorească din 25 mai 2000 rămâne neexecutată până în prezent. Curtea a constatat violări ale articolului 6 § 1 al Convenţiei în multe cauze cu privire la întârzieri în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova, citată mai sus, şi Luntre and Others v. Moldova, nr. 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 şi 21945/02, 15 iunie 2004).
5. Examinând materialul prezentat ei, Curtea notează că dosarul nu conţine niciun element care i-ar permite să ajungă în această cauză la o concluzie diferită. În special, ea reaminteşte principiul reiterat în hotărârea Prodan (citată mai sus, § 53) că:
„o autoritate de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor şi a spaţiului locativ alternativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri. Fireşte, o întârziere în executarea unei hotărâri ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Dar întârzierea nu poate fi astfel, încât să prejudicieze esenţa dreptului protejat conform articolului 6 § 1 al Convenţiei…”.
Întârzierea de şapte ani în executarea hotărârii judecătoreşti în favoarea reclamantului l-a privat pe acesta de beneficiile acelei hotărâri judecătoreşti.
21. Prin urmare, Curtea, din motivele aduse în cauzele menţionate mai sus, constată că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 25 mai 2000 a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI COMBINAT CU ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENŢIEI
22. În continuare, reclamantul a pretins că el nu a avut recursuri efective în ceea ce priveşte pretenţia sa în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei.
23. Guvernul a susţinut că reclamantul a avut la dispoziţia sa recursuri în ceea ce priveşte pretenţia sa în temeiul articolului 6, precum cererea de iniţiere a procedurilor administrative sau penale împotriva persoanei responsabile de neexecutare.
24. Curtea observă că pretenţiile reclamantului că refuzul de a executa hotărârea judecătorească în favoarea sa a constituit o încălcare a drepturilor sale garantate de articolul 6 au fost, fără îndoială, serioase şi legitime (a se vedea paragraful 21 de mai sus). Prin urmare, reclamantul avea dreptul la un recurs efectiv în sensul articolului 13. În consecinţă, Curtea va examina dacă un astfel de recurs a fost disponibil reclamantului.
25. Curtea notează că hotărârea judecătorească în favoarea reclamantului încă nu a fost executată, dupăşapte ani de la pronunţarea ei. În această cauză, debitorul este un organ al statului. Mai mult, instanţele judecătoreşti au amendat consiliul local pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti în favoarea reclamantului. Curtea conchide că recursurile la care s-a referit Guvernul nu au fost efective, deoarece, în absenţa prevederilor bugetare cu
scopul de executare, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere pentru neexecutare.
26. Astfel, este evident că reclamantul nu a avut niciun recurs efectiv fie să prevină continuarea încălcării drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei sau să obţină compensaţii. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 13 combinat cu acel articol (a se vedea Romashov v. Ukraine, nr. 67534/01, § 47, 27 iulie 2004, şi Voytenko v. Ukraine, nr. 18966/02, § 43, 29 iunie 2004).
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
27. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul,
o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul moral
28. Reclamantul a pretins 38,000 euro (EUR) cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul moral cauzat în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea sa. El a declarat că familia sa, care include trei copii, a trebuit să trăiască timp de mulţi ani într-un apartament care nu oferea nici măcar un confort elementar, deşi el avea dreptul potrivit legislaţiei şi unei hotărâri judecătoreşti definitive să primească un apartament de la stat. În sprijinul pretenţiilor sale, el a prezentat fotografii ale apartamentului său.
29. Guvernul a considerat că suma pretinsă era excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii.
30. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti, mai ales având în vedere condiţiile rele în care el şi familia lui au trebuit să trăiască timp de mulţi ani, fapt care nu a fost contestat. Totuşi, suma pretinsă este excesivă. Hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri si cheltuieli
31. De asemenea, reclamantul a pretins echivalentul a 900 dolari americani cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Reprezentantul său a declarat că această sumă corespunde sumei fixate de Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.
32. Guvernul a considerat că suma pretinsă era excesivă. El a subliniat că reclamantul nu a prezentat nicio probă cu privire la costurile şi cheltuielile pretinse.
33. Curtea notează că reclamantul nu a prezentat nicio probă că ar fi plătit onorariile reprezentantului său sau că astfel de onorarii erau datorate. Prin urmare, având în vedere informaţia de care dispune şi criteriile de mai sus, precum şi faptul că reprezentantul, în mod clar, a efectuat un anumit lucru asupra acestei cauze, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de EUR 100 cu titlu de costuri şi cheltuieli ocazionale.
C. Dobânda de întârziere
34. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive din 25 mai 2000;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei în ceea ce priveşte lipsa unui recurs efectiv cu privire la pretenţia reclamantului privind neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 100 (o sută euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba englezăşi comunicată în scris la 19 iunie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Fatoş ARACI Nicolas BRATZA Grefier adjunct Preşedinte
| ← CEACHIR contra Moldovei - Admiterea unui apel tardiv | Levinta contra Moldovei - Tortură şi investigaţia... → |
|---|
