Interdicţia de administrare a unor bunuri. Durată rezonabilă.
CEDO, secţia I, hotărâreaBottaro contra Italia,17 iulie 2003, 56298/00
Interdicţia administrării bunurilor unei societăţi constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate asupra acestora.
La 24 ianuarie 1989, societatea reclamantului a cerut declanşarea procedurii de faliment. Procedura era încă în curs la data hotărârii Curţii, prelungirea duratei acestei datorându-se, în esenţă, faptului că judecătorul sindic nu a reuşit să vândă bunurile societăţii. Pe toată durata procedurii, reclamantul nu putea să administreze bunurile societăţii, să îşi schimbe reşedinţa şi să primească corespondenţa adresată societăţii.
II. În drept
1. Art. 1 („Protecţia proprietăţii”) din Protocolul nr. 1. Curtea reţine că interdicţia administrării bunurilor societăţii constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate asupra acestora. Ingerinţa vizează un scop legitim, anume plata creanţelor către terţi, însă pentru a nu exista o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 este necesar ca ingerinţa statului în exercitarea drepturilor reclamantului să fie proporţională cu scopul vizat. Or, o interdicţie atât de lungă, de peste 14 ani, în exercitarea dreptului de proprietate este în mod evident lipsită de proporţionalitate, existând o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea nu neagă dreptul statului de a interzice administrarea bunurilor în cadrul unei proceduri de faliment, însă sancţionează prelungirea nejustificată a acestei interdicţii.
2. Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Inviolabilitatea corespondenţei. Pentru motivele expuse mai sus, chiar dacă un sistem de control al corespondenţei nu este criticabil în sine, vizând obţinerea de informaţii privind activele societare, prelungirea sa peste o limită rezonabilă face ca măsura statului să devină neproporţională, existând şi o violare a art. 8.
3. Art. 13 („Dreptul la un recurs efectiv”). Reclamantul a invocat faptul că dreptul intern nu îi permite să se plângă de prelungirea verificării corespondenţei sale. Curtea a admis acest fapt, socotind că nu este suficient că subiectul unei proceduri de faliment poate ataca actele judecătorului sindic, cât timp verificarea corespondenţei decurge de drept din declanşarea procedurii de faliment. De aceea, există şi o violare a art. 13 din Convenţie.
4. Art. 2 („Libertatea de circulaţie”) din Protocolul nr. 4. Pentru motivele expuse mai sus, există şi o violare a acestui text, ca urmare a prelungirii măsuri de interdicţie a schimbării reşedinţei peste o limită rezonabilă de timp.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Bottaro contra talia - Interdicţia de administrare a unor bunuri. Durată rezonabilă.
