Confiscare. Prezumare a vinovăţiei.
CEDO, secţia I, deciziaYildirim contra Italia, 10 aprilie 2003, 38602/02
Utilizarea unor prezumţii de fapt pentru a se dispune confiscarea unui bun este permisă de către Convenţie, cu condiţia ca acestea să fie rezonabile.
Reclamantul a fost proprietar al unui autobuz pe care l-a închiriat unei societăţi. Contractul de locaţiune prevedea că vehiculul să fie utilizat pentru efectuarea de transporturi de persoane în ţările europene şi asiatice. Întrucât s-au realizat mai multe transporturi ilegale, autobuzul a fost confiscat, odată cu condamnarea şoferului. Reclamantul a cerut în instanţă anularea confiscării, invocând buna sa credinţă, însă instanţele i-au respins cererea pe motiv că nu a reuşit să facă proba bunei credinţe, plecând de la faptul că reclamantul ştia că se află într-o zonă cu o puternică imigraţie clandestină. Într-un final, vehiculul a fost distrus.
1. Art. 1 („Protecţia proprietăţii”) din Protocolul nr. 1. Confiscarea a vizat un bun utilizat în scopuri ilicite şi a avut ca scop împiedicarea utilizării sale din nou în scopuri ilicite, fiind o măsură relativă la folosinţa lucrurilor. Prevăzută de lege, confiscarea viza un scop legitim, anume prevenirea imigraţiei ilicite. În ceea ce priveşte raportarea acestor scopuri la proprietarul autobuzului, Curtea aminteşte faptul că utilizarea unor prezumţii de fapt este permisă de către Convenţie, cu condiţia ca acestea să fie rezonabile. Curtea a constatat că reclamantul a putut să conteste legalitatea confiscării, în cadrul unei proceduri contradictorii, astfel că pierderea suferită nu poate fi considerată arbitrară. De aceea, acest capăt de plângere este vădit nefondat.
2. Art. 7 („Nici o pedeapsă fără lege”). Curtea a constatat că reclamantul nu a pierdut bunul în urma aplicării unei pedepse contra sa, cât timp el nu a fost parte a niciunei proceduri penale. De aceea, art. 7 nu este aplicabil.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Yildirim contra Italiei - Confiscare. Prezumare a vinovăţiei.
