CEDO, Marea Cameră, hotărârea Öcalan c. Turcia, 12 mai 2005, 46221/99
Pronunţarea unei pedepse capitale în urma unui proces inechitabil echivalează cu supunerea injustă a persoanei la teama că pedeapsa va fi executată.
În octombrie 1998, reclamantul, resortisant turc şi fost şef al PKK, a fost expulzat din Siria. După un timp, acesta s-a instalat în reşedinţa ambasadorului grec în Kenya. La 15 februarie 1999, reclamantul a trebui să părăsească ambasada Greciei şi a fost dus pe un aeroport unde era un avion sub pavilion turcesc, în care a fost reţinut de către oficiali turci. Reclamantul a fost transferat în Turcia şi deţinut pe o insulă, după ce a fost interogat de membrii forţelor de ordine. La 23 februarie 1999, reclamantul a fost dus în faţa unei instanţe care a dispus arestarea sa provizorie. Printr-un act de acuzare din aprilie 1999, reclamantul a fost trimis în judecată pentru activităţi menite să provoace secesiunea ţării şi constituirea şi dirijarea unei organizaţii militare. Parchetul a cerut aplicarea pedepsei capitale. În cursul procesului a intervenit o modificare a Constituţiei în baza căreia judecătorul militar din cadrul completului de judecată a fost înlocuit cu unul civil. Reclamantul a fost condamnat la pedeapsa capitală. La 20 noiembrie 1999, CEDO a cerut guvernului turc să ia toate măsurile necesare pentru ca pedeapsa capitală să nu fie pusă în executare. În septembrie 2001, o delegaţie Comitetului european pentru prevenirea torturii (CPT) a vizitat locul de detenţie al reclamantului şi a formulat anumite recomandări. În octombrie 2002, o instanţă a comutat pedeapsa capitală într-o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă. În 2003, o secţie a CEDO a dat o hotărâre privind prezenta plângere, însă Marea Cameră a fost sesizată pentru o reexaminare a plângerii.
Art. 5 § 4. În ceea ce priveşte situaţia particulară a reclamantului după reţinerea sa, Curtea împărtăşeşte opinia secţiunii Curţii potrivit căreia reclamantul nu putea să atace legalitatea detenţiei sale.
Art. 5 § 1. Arestarea reclamantului a fost făcută de către membrii forţelor de ordine în interiorul unui avion înmatriculat în Turcia, în zona internaţională a aeroportului din Nairobi. Reclamantul a fost de la predarea sa de către agenţii kenyeni către cei turci sub jurisdicţia Turciei, chiar dacă se afla în afara teritoriului acestei ţări, fiind realizată în condiţiile stabilite de legea internă turcă. Curtea nu vede nici un motiv pentru care Turcia nu ar fi respectat suveranitatea statului kenyan ori principiile de drept internaţional public. De aceea, art. 5 § 1 nu a fost violat.
Art. 5 § 3. Curtea nu poate accepta ideea după care reclamantul a fost reţinut timp de 7 zile înainte de a fi prezentat în faţa unui judecător care să decisă arestarea sa din cauza proastelor condiţii meteorologice. De aceea, există o violare a art. 5 § 3.
Art. 6 § 1. Independenţa şi imparţialitatea primei instanţe. Aparenţa de independenţă a instanţei nu ţine doar de componenţa acesteia. Pentru a se conforma exigenţelor art. 6 în materie de independenţă, instanţa trebui să pară independentă de puterea executivă sau legislativă în toate fazele procedurii: instrucţia penală, procesul şi pronunţarea hotărârii. În consecinţă, dacă un judecător militar, ofiţer de carieră, a luat parte la unite acte care au rămas valabile după înlocuirea acestuia cu un magistrat civil, înlocuirea sa nu poate fi în măsură să înlăture dubiile justificate ale reclamantului cu privire la independenţa instanţei, cât timp acesta a luat parte la acte importante în cursul procedurii. De aceea, Curtea a decis cu 11 voturi la 6 că a existat o violare a art. 6 sub acest aspect.
Art. 6 § 3 lit. b şi lit. versus Marea Cameră este de acord cu hotărârea iniţială, potrivit căreia a existat o violare a drepturilor prevăzute la art. 6 § 3 lit. b şi lit. c întrucât reclamantul nu a beneficiat de asistenţa unui avocat la reţinerea sa; nu a putut comunica direct cu avocaţii săi, fără ca discuţia să fie ascultată; a fost în imposibilitate de accede la dosar până într-un stadiu avansat al procedurii; au existat restricţii cu privire la numărul şi durata vizitelor avocaţilor săi.
Art. 2. Aplicarea pedepsei capitale. Urmare a abolirii acestei pedepse în Turcia în 2003 şi a comutării pedepsei reclamantului într-un cu închisoare pe viaţă nu a existat o violare a art. 2.
Art. 3. Aplicarea pedepsei capitale. Marea cameră este de acord cu decizia anterioră a secţiei Curţii potrivit căreia pronunţarea unei pedepse capitale în urma unui proces inechitabil echivalează cu supunerea injustă a persoanei la teama că pedeapsa va fi executată. Frica şi incertitudinea executării pedepsei capitale, în circumstanţele în care exista şanse serioase ca sancţiunea să fie executată, a fost sursa unei angoase serioase pentru reclamant. Intervalul de trei ani cât a existat riscul executării unei sancţiuni capitale pronunţate printr-un proces inechitabil constituie un tratament inuman care a fost aplicat reclamantului.
Art. 34. În ceea ce priveşte dificultăţile de comunicare ale reclamantului cu avocaţii săi din Amsterdam după arestarea sa, Curtea a notat că aceştia au sesizat totuşi Curtea, iar, chiar dacă cu anumite întârzieri regretabile, statul turc a furnizat Curţii informaţiile solicitate. De aceea, nu se poate afirma că statul a împiedicat în mod real şi serios reclamantul să sesizeze şi să urmeze procedura în faţa Curţii.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Öcalan contra Turciei - Pronunţarea unei pedepse capitale. Proces inechitabil. Consecinţe.
