CEDO, secţia III, hotărârea Picaro c. Italia, 9 iunie 2005, 42644/02
Atunci când drept intern al unui stat stabileşte o limită temporală maximă pentru care se poate dispune arestarea unei persoane, această limită nu trebuie raportată la fiecare infracţiune în parte pentru care inculpatul este anchetat, ci se raportează la durata totală a detenţiei acestuia.
Art. 5 § 1 lit. versus Atunci când drept intern al unui stat stabileşte o limită temporală maximă pentru care se poate dispune arestarea unei persoane, această limită nu trebuie raportată la fiecare infracţiune în parte pentru care reclamantul este anchetat, ci se raportează la durata totală a detenţiei acestuia. În speţă, Curtea a constatat că, după ce a fost arestat pentru o faptă, reclamantul a fost pus sub acuzare şi pentru o altă faptă. În conformitate cu cele expuse mai sus, Curtea a considerat că durata maximă a arestării de 6 luni se raportează la data arestării sale, fără să aibă vreo relevanţă faptul că reclamantul a fost inculpat şi pentru o altă faptă, în raport de care nu mai curge un termen nou de 6 luni. De aceea, Curtea a constatat că reclamantul a fost deţinut timp de 24 de zile, în contra dispoziţiilor de drept intern, ceea ce constituie o violare a art. 5.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Picaro contra Italiei - Arestare preventivă. Durată maximă. Mod de calcul. Concurs de infracţiuni.
